Biletul zilei: Derby-ul lui Chivu din Serie A și meciul Barcelonei

0

Prieteni, azi avem bilet european! Mizăm pe derby-ul milanez al lui Chivu și pe meciul Barcelonei.

Derby della Madonnina o găsește pe Inter pe primul loc al clasamentului din Serie A, dar la o egalitate aproape perfectă cu Lazio. Ambele au câte 25 de puncte, neînvinse, ambele cu golaveraj +15. De partea cealaltă, AC Milan are de luat o revanșă în fața fanilor. Vine după un eșec dur, 2-4 cu Bologna. A căzut astfel pe poziția a 5-a, la 7 puncte în spatele primelor clasate. Fiind derby și ținând cont de vulnerabilitățile defensive arătate de trupa lui Chivu, orice e posibil! Cele două s-au înfruntat și în pauza dintre sezoane, într-un amical, încheiat 1-1. Deci, tot GG!

Barcelona vine după două înfrângeri, 2-4 cu PSG și 1-2 cu Real Madrid. Catalanii au mai suferit un fel de eșec, Lamine Yamal pierzând Balonul de Aur în fața lui Harry Kane. În aceste condiții, e de așteptat ca toată furia strânsă recent să fie descărcată în poarta celor de la Alaves. Mai ales că Atletico a câștigat azi și tocmai a depășit-o pe Barcelona în fruntea ierarhiei din LaLiga. Barcelona este o mașinărie de goluri în acest sezon, 40 de goluri marcate în 10 partide!

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
ItaliaFotbalSerie AAC Milan – InterGG1.62
SpaniaFotbalLaLigaBarcelona – Alaveshandicap -2.5 goluri Barcelona1.80
COTĂ FINALĂ: 2.91MIZĂ:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.