Johana Konta este principala speranță a gazdelor pentru a păstra titlul în capitala Angliei. Jucătoarea clasată pe locul 7 WTA, are o șansă mare anul acesta, dată fiind sarcina Serenei cât și nivelul foarte echilibrat din tabloul fetelor, nicio jucătoare nereușind să-și impună jocul și să pară de neînvins.
Bookmakerii o plasează pe jucătoarea de 26 de ani din Anglia, ca principala favorită înaintea deținătoarei titlului, nemțoaica Kerber si a Simonei. Până acum ea a trecut lejer de Hsieh din Taipei și de grecoaica Sakkari, insă în singurul meci mai greu, cu Donna Vekic, s-a impus cu 10-8 în decisiv. Presiunea propriului public o poate influența negativ pe Konta, mai emotivă din fire, fiind de notorietate episodul de la Constanța, când după scandalul provocat de Ilie Năstase, englezoaica a început să plângă.
Caroline Garcia se află la cel mai bun sezon din carieră, tânăra franțuzoaică ajungând până pe locul 22 WTA. Atipic jucătoarelor din Franța, ea se descurcă foarte bine pe iarbă, având un singur meci pierdut din cele 7 disputate anul acesta. Până acum nu are set pierdut in turneu, trecând fără probleme de Cepelova, Ana Bogdan și Brengle.
Cred ca bookmakerii s-au grăbit puțin, dând-o pe britanică mare favorită. Cred că va fi un meci echilibrat, limita de over 21,5 gameuri putând fi atinsă chiar și în cazul unui meci în 2 seturi.
PONT: PESTE 21.5 GAME-URI ÎN MECI LA COTA 2.00 DISPONIBILĂ ÎN ACEASTĂ OFERTĂ!
TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON