Prieteni, continuăm săptămâna cu un bilet din tenis. Turneul de la Istanbul propune meciuri interesante marți, iar noi mizăm pe două dintre favorite. Atenție, ambele meciuri încep la ora 11:00!
Duelul româncelor Sorana Cîrstea-Irina Bara are o favorită certă. E clar că Sorana e sportiva mai matură, mai experimentată și mai valoroasă, dar Irina pare să traverseze o perioadă bună, după victoriile la Rodionova și Glushko din calificări. Totuși, serviciul va fi o problema pentru Irina asta, la înălțimea sa de doar 1,64 metri, în condițiile în care Sorana lovește puternic mingea.
Tânăra Rybakina are un sezon bun până acum, dar din cele 22 de victorii, doar ultimele două, din acest weekend, au fost la turnee WTA. Kazaca a profitat de abandonurile lui Ivakhnenko și Babos pentru a ajunge pe tabloul principal, o performanță reușită în premieră în 2019. Siniakova a jucat puțin până acum în 2019, merge în premieră pe zgură în acest an, o suprafață pe care nu o prea agrează, ce-i drept. Totuși, are lovituri mai bune și azi ar trebui să se impună.
Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii
TARA | SPORT | COMPETIȚIE | EVENIMENT | PREDICȚIE | COTA | REZULTAT | STATUS |
WTA Istanbul | Cîrstea vs. Bara | 1 | 1.45 | ||||
WTA Istanbul | Rybakina vs. Siniakova | 2 | 1.45 |
COTĂ FINALĂ: 2.10 la UNIBET–250 Ron Bonus | MIZĂ: |