Prieteni, e o nouă zi foarte importantă în fotbalul mondial. Campioana U21 se stabilește la Udine, iar Cupa Africii își desemnează primele formații calificate în optimi.
Am văzut Germania clătinându-se în fața României timp de 45 de minute într-un fel în care nu credea nimeni. Defensiva nemților e instabilă, a primit gol în fiecare meci de la Euro, iar în semifinale România mai putea marca de cel puțin încă două ori. Spania stă mai bine fizic decât România, capitolul care a făcut diferența pentru nemți joi. Ibericii au arătat bine cu Franța, deși și ei au tremurat în primele 30 de minute, dar în final au triumfat.
Madagascar se află într-o postură favorabilă pentru calificarea în optimi. Totuși, pentru acest lucru e nevoie de o remiză cu Nigeria, un aspect greu de obținut, însă premize există. Nu îi văd pe Madagascar să riște, dar nici pe nigerieni, care și-au asigurat calificarea și care probabil vor odihni din titulari. Așadar, scenariul ne duce la un meci cu puține reușite.
Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii
| TARA | SPORT | COMPETIȚIE | EVENIMENT | PREDICȚIE | COTA | REZULTAT | STATUS |
| Euro U21 | Spania U21 vs. Germania U21 | Spania câștigă trofeul | 1.60 | ||||
| Cupa Africii | Madagascar vs. Nigeria | Sub 2.5 goluri | 1.40 |
| COTĂ FINALĂ: 2.24 la SPORTINGBET–700 Ron Bonus | MIZĂ: |



