Acasă Blog Pagina 204

Biletul Zilei: Mizăm pe două meciuri de la CE!

0

Prieteni, Europeanul de handbal devine din ce în ce mai interesant. Etapa a doua din Main Round începe astăzi, iar spectacolul este garantat.

Calificată deja în semifinale, Croația luptă pentru primul loc în grupă cu Spania. Miza e destul de mare, pentru că primul loc evită teoretic pe Norvegia în penultimul act, iar drumul spre finală pare mai ușor, cu un meci împotriva Ungariei, Sloveniei, Islandei sau Portugaliei. Cehia e eliminată, a reușit să ajungă în Main Round, iar obiectivul a fost îndeplinit.

Germania are șanse infime la semifinale, organizează un turneu de calificare la JO, deci practic meciul nu are o miză foarte mare pentru ei. Austria în schimb poate ajunge la turneul preolimpic chiar și cu o clasare pe locul 5 la Euro. Austriecii au avantajul terenului propriu astăzi, meciul fiind programat la Viena.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
Uniunea EuropeanaHandbalCECroația vs. CehiaCroația -1.51.47
Uniunea EuropeanaHandbalCEAustria vs. GermaniaAustria +4.51.45
COTĂ FINALĂ: 2.13 la FORTUNA – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ:

Biletul Zilei: Mizăm pe meciuri din grupa A a Europeanului de handbal!

0

Prieteni, ziua de luni nu ne propune foarte multe evenimente, așa că ne vom concentra tot pe Europeanul de handbal. Două partide, cotă 2.35.

Croația-Serbia e doar un meci al orgoliilor, în condițiile în care croații au câștigat deja grupa, iar sârbii termină ultimii indiferent de rezultatul de azi. Totuși, deși rivalitatea e mare, așa cum știm, probabil cele două formații o vor lăsa mai ușor astăzi și vor încerca să evite pe cât posibil accidentările.

Belarus-Muntenegru în schimb va fi un meci pe viață și pe moarte. Cele două formații luptă pentru calificarea în Main Round, după ce ambele au învins Serbia. Muntenegru se bazează pe o defensivă solidă, fapt pe care îl putem observa din rezultatele de până acum: 21-27 cu Croația și 22-21 cu Serbia. Belarus preferă un joc în viteză, dar azi își va asuma probabil mai puține riscuri având în vedere miza uriașă.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
Uniunea EuropeanaHandbalCEMutenegru vs. BelarusSub 55.51.57
Uniunea EuropeanaHandbalCESerbia vs. CroațiaPeste 55.51.50
COTĂ FINALĂ: 2.36 laMIZĂ: SUPERBET – 500 de Lei BONUS AICI

Biletul Zilei: Mizăm pe meciuri din handbalul feminin românesc!

0

Prieteni, biletul zilei de astăzi conține selecții din handbalul feminin românesc. Mizăm pe gazde, la o cotă finală de 2.06.

Cluj-Zalău e derby-ul din Ardeal, iar oaspetele au clar prima șansă în opinia caselor de pariuri. Totuși, e diferență dintre jocul Zalăului de acasă și cel din deplasare, scenariu valabil și în cazul gazdelor. Clujul a făcut însă meciuri bune cu Zalău pe teren propriu, a cedat foarte greu în sezonul trecut, 33-34, iar în 2017 partida s-a încheiat la egalitate.

Brăila-Slobozia e un meci de 1 solist. Diferența dintre cele două echipe este vizibilă, echipa de pe Dunăre se luptă pentru un loc de cupă europeană, în timp ce oaspetele de azi încearcă să evite retrogradarea. Brăila s-a impus într-un meci amical disputat în urmă cu două săptămâni, 30-19.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaHandbalLiga Națională”U” Cluj vs. HC ZalăuCluj +5.51.42
RomaniaHandbalLiga NaționalăDunărea Brăila vs. Unirea SloboziaBrăila -3.51.45
COTĂ FINALĂ: 2.06 la FORTUNA – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ:

Biletul Zilei: Mizăm a treia zi la rând pe meciuri de la Campionatul European!

0

Prieteni, am ajuns la trei bilete câștigate la rând. Azi mizăm tot pe handbal și tot pe Campionatul European din Austria, Novegia și Suedia.

Croația și Belarus se luptă deja pentru un loc în Main Round, după ce în prima etapa au învins pe Muntenegru și Serbia. Croații au clar prima șansă, iar experiența superioară își poate pune amprenta și asupra acestei întâlniri. Bielorușii au un complex în fața Croației, au pierdut toate cele cinci meciuri directe de la turneele finale.

Danemarca e și în acest an una din favoritele la câștigarea Europeanului, iar debutul pare a fi unul facil. Danezii întâlnesc Islanda, o echipă ce nu pare să mai aibă strălucirea de altă dată. Islanda a pierdut la scor singurul amical din iarnă, cu Germania, 25-33, și nu a mai învins pe Danemarca într-un meci oficial din 2010.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
Uniunea EuropeanaHandbalCECroația vs. BelarusCroația -1.51.45
Uniunea EuropeanaHandbalCEDanemarca vs. IslandaDanemarca -2.51.40
COTĂ FINALĂ: 2.03 la SUPERBET – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ:

Biletul Zilei: Mizăm a doua zi la rând pe meciuri de la CE de handbal!

0

Prieteni, am început Europeanul de handbal masculin cu dreptul. Azi mizăm tot pe partide de la această competiție, la o cotă de puțin peste 2.00.

Macedonia de Nord încă are o echipă redutabilă, cu foarte multă experiență și cu jucători la echipe importante ale Europei. Debutul ex-iugoslavilor vine împotriva Ucrainei, o formație absentă în ultima perioadă de la turneele finale, dar cu jucători interesanți. Totuși, diferența dintre cele două echipe e vizibil, macedonenii au mai multă experiență și pot rezolva acest meci.

După 14 ani, Elveția e din nou la Euro. E greu însă de crezut că pot face față rigorilor unui turneu final, deoarece lotul n-are foarte multă experiență. Cu excepția lui Schmid, nimeni nu a disputat meciuri atât de importante în carieră, iar acest aspect poate fi decisiv. Pe suedezi îi știm, formează o echipă puternică, pe care o poți învinge foarte greu. Defensiva Suediei va fi greu de depășit, caz în care diferența de la final poate căpăta proporții semnificative.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
Uniunea EuropeanaHandbalCEMacedonia de Nord vs. Ucraina11.45
Uniunea EuropeanaHandbalCESuedia vs. ElvețiaSuedia -3.51.40
COTĂ FINALĂ: 2.03 la MIZĂ:

 

Biletul Zilei: CE de handbal debuteaza azi! Cota 2.09 din 2 meciuri!

0

Prieteni, astazi e o zi importanta. Campionatul European de handbal masculin debuteaza astazi si sunt programate patru partide. Noi mizam pe doua din ele, la o cota de 2.09.

Croatia-Muntenegru, duelul ex-iugoslav, are o favorita certa. Croatia e an de an favorita la o medalie europeana sau mondiala, chiar daca n-a mai urcat pe podium de patru ani. Totusi, croatii au invins de fiecare data pe Muntenegru, cu exceptia returului barajului de calificare la CM 2019, insa avantjul din tur fusese decisiv, de 13 goluri.

Germania cauta un inceput in forta, mai ales ca adversar este Olanda, o debutanta la un turneu final. Nemtii au aratat bine in cele doua amicale, cu Islanda si Austria, in timp ce Olanda a pierdut cu Tunisia sau Elvetia. Olanda are cativa componenti in Bundesliga, fapt ce ii poate ajuta pe germani sa rezolve partida mai usor.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
Uniunea EuropeanaHandbalCampionatul EuropeanCroatia vs. MuntenegruCroatia -3.51.47
Uniunea EuropeanaHandbalCampionatul EuropeanGermania vs. OlandaGermania -5.51.42
COTĂ FINALĂ: 2.09 la SUPERBET – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ:

Biletul Zilei: Joi mizam pe favoritele din handbal!

0

Prieteni, astazi vom miza, la fel ca si ieri, pe doua meciuri din handbalul feminin romanesc. Mergem pe favorite, la o cota totala de 2.25.

La Zalau se castiga foarte, foarte greu, drept dovada CSM Bucuresti a cedat acolo in prima etapa. Magura Cisnadie vine dupa o deplasare lunga, la Koprivnica, pe care a pierdut-o la 12 goluri. In plus, Cisnadie a pierdut toate meciurile disputate la Zalau, indiferent de competitie.

Valcea vine dupa doar o remiza la Buzau, astfel ca nu mai are voie la niciun alt pas gresit. Slobozia e departe de valorea campioanei, iar in mod normal diferenta de la final ar trebui sa fie destul de mare.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaHandbalLiga NationalaHC Zalau vs. Magura Cisnadie11.55
RomaniaHandbalLiga NationalaUnirea Slobozia vs. Ramnicu ValceaValcea -3.51.45
COTĂ FINALĂ: 2.25 la SUPERBET – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ:

Biletul Zilei: Mizăm pe oaspete, în Liga Națională!

0

Prieteni, astăzi e o zi cu puține evenimente. Mizăm pe cele două dispute de handbal programate astăzi, la o cotă de 2.40.

Cu un nou antrenor pe bancă, Dunărea Brăila merge la Baia Mare pentru disputa cu Minaur. Se anunță un meci mai echilibrat decât o arată cotele, cele două formații sunt apropiate valoric dacă ne uităm pe loturi, iar micile detalii vor face diferența.

Gloria Buzău și CSM Slatina se întâlnesc astăzi într-un meci în care gazdele au clar prima șansă. Remiza cu Vâlcea din weekend dă un moral bun, însă și consumul de energie duminică a fost mare. Cele două echipe s-au întâlnit într-un amical în decembrie, terminat la egalitate, 27-27.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaHandbalLiga NaționalăMinaur Baia Mare vs. HC Dunărea BrăilaDunărea Brăila +4.51.55
RomaniaHandbalLiga NaționalăSCM Gloria Buzău vs. CSM SlatinaCSM Slatina +6.51.55
COTĂ FINALĂ: 2.40 la BETANO – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ:

Biletul Zilei: Meciurile zilei, la o cotă de 2.21!

0

Prieteni, mizăm pe fotbal în această zi de luni. Avem evenimente foarte interesante, din Italia și Anglia, la o cotă de 2.21.

Arsenal și Leeds e un clasic al Angliei, primul după o pauză de opt ani de zile. Totuși, meciul promite destul de mult, deoarece Leeds joacă un fotbal foarte atractiv cu Bielsa pe bancă. Leeds este lider în Championship, are o medie de 1.65 goluri marcate și mizează totul pe cartea atacului. Arsenal va odihni probabil din piesele de bază, dar chiar și așa are calitate suficientă. Meciul se echilibrează însă în aceste condiții și poate deveni excelent pentru publicul neutru.

Juventus poate redeveni lider astăzi în Serie A, dacă trece de Cagliari și Inter nu câștigă la Napoli. Juve merge ceas pe teren propriu în Serie A, are doar un pas greșit, 2-2 cu Sassuolo, iar Cagliari este una din victimele favorite ale „Bătrânei Doamne”. Juventus a câștigat nouă din ultimele zece meciuri directe și a primit doar trei goluri de la Cagliari.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
AngliaFotbalFA CupArsenal vs. LeedsAmbele marchează1.70
ItaliaFotbalSerie AJuventus vs. Cagliari11.30
COTĂ FINALĂ: 2.21 la UNIBET – 300 de Lei BonusMIZĂ:

Biletul Zilei: Duminică mizăm pe trei favorite din handbal!

0

Prieteni, am câștigat sâmbătă combo-ul pe handbal, iar pentru ziua de duminică am selectat tot partide din acest sport. Avem trei partide în care mizăm pe favorite, la o cotă de 2.03.

Campioana SCM Râmnicu Vâlcea merge la Buzău pentru primul meci al anului. Nu se anunță foarte facil, dar nici unul foarte complicat, dacă ne gândim că vâlcencele au câștigat lejer toate meciurile de verificare.

Venită din Champions League, Podravka Vegeta întâlnește pe Măgura Cisnădie, o echipă cu o medie de vârstă ridicată, care anul trecut nu a făcut față rigorilor acestei competiții. Croatele au jucat foarte bine în Ligă pe teren propriu, au învins pe Kristianstad și au cedat la limită cu Ferencvaros, formații superioare din punct de vedere valoric.

Semifinalistă în sezonul trecut, Herning Ikast e favorită la calificare din Grupa D. Primul hop este Storhamar, vicecampioana Norvegiei, o echipă însă ce pare slabită față de sezonul trecut după ce Loke, Hasanic sau Masson au plecat. Herning vine după ce a câștigat Cupa Danemarcei, are mai multe meciuri în picioare în această iarnă, iar acest fapt poate fi decisiv.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaHandbalLiga NaționalăGloria Buzău vs. Rm. Vâlcea21.25
Uniunea EuropeanaHandbalCupa EHFPodravka Vegeta vs. Măgura Cisnădie11.25
Uniunea EuropeanaHandbalCupa EHFHerning Ikast vs. Storhamar11.30
COTĂ FINALĂ: 2.03 la BETANO – 500 de Lei BONUS AICIMIZĂ: