Acasă Blog Pagina 272

Biletul Zilei din handbal și baschet pentru luni

0

Așa cum v-am obișnuit, avem un parcurs foarte bun și în această lună la biletul zilei și vom continua să menținem ștacheta sus în materie de profitabilitate pentru cititorii noștri fideli! Bilanțul biletelor noastre, cota medie, win-rate și Yield pot fi verificate aici

Azi ne vom îndrepta atenția spre finala cupei Challenge masculin, unde cei de la Potaissa Turda vor avea de înfruntat AEK Atena, iar interesul băieților noștri este să se impună la o diferență de scor cât mai mare, pentru că returul va avea loc în arena olimpică din Atena, cu 18.000 de oameni în tribună, deci condiții foarte grele. Valoric este foarte posibil acest lucru și avem încredere că vor reuși.

Ne mutăm în sfera baschetului, unde Steaua și Timișoara dispută ultimul episod al thriller-ului ultimului sfert de finală. Este 2-2, iar meciul de azi e decisiv pentru un loc în semifinale. Să remarcăm faptul că Steaua este o nucă extrem de tare pe propriul teren în acest sezon, suferind doar 3 înfrângeri, dar 2 dintre acestea au fost administrate chiar de oaspeții de azi. Mergem pe mâna gazdelor.

Obține GRATUIT acces în grupul Premium pe viață! Click aici pentru detalii

 

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Romania Handbal Challenge Cup Turda vs AEK Atena Turda -2.5 HA 1.44 33-22 Da
 Romania Baschet Liga Națională Steaua CSM vs BC Timișoara 1 1.47 76-69 Da
COTĂ FINALĂ: 2.11 la BETANO – 500 de Lei BONUSMIZĂ: Da

 

 

Biletul Zilei: Să terminăm ziua cu un câștig!

0

Am obținut un nou profit sâmbătă, pe o cotă destul de frumoasă. Pentru ultima zi a săptămânii vor miza tot pe handbal, pe două finale din cupele europene rezervate fetelor.

E momentul revanșei pentru Vardar după finala pierdută în fața lui Gyor anul trecut. Macedonencele au o echipă și mai solidă ca atunci și, probabil, vor dori să dea o palmă tuturor după ce s-a întâmplat în urmă cu un an. Gyor nu ar trebui să fie favorită în opinia mea astăzi judecând după loturile celor două echipe.

Cu jumătate din naționala Poloniei, Lublin are prima șansă astăzi cu Gran Canaria. Ibericele au un parcurs bun în acest sezon european, dar diferența de valoare este mare în favoarea polonezelor. A fost 22-22 în tur, iar cu Achruk sau Drabik în echipă nu poți rata trofeul.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal Liga Campionilor ETO Gyor vs. Vardar Skopje Vardar +2.5 goluri 1.45 Da
 Uniunea Europeana Fotbal Cupa Challenge MKS Lublin vs. Gran Canaria 1 1.50 Da
COTĂ FINALĂ: 2.17 la SUPERBET – 250 LEI BONUSMIZĂ: Da

 

Pariază după bunul plac pe finala Ligii Europa dintre Marseille și Atletico

0

Europa League se pregăteşte pentru ultima fază a competiţiei. Miercuri 16.05.2018, începând cu ora 21:45, pe arena Stade des Lumieres din Lyon, Olympique Marseille şi Atletico Madrid se vor confrunta în finala Europa League.

Marseille s-a calificat în finala Ligii după o victorie obţinută în prelungiri în faţa celor de la FC Salzburg. Cealaltă finalistă, Atletico Madrid s-a calificat învingând pe cei de la Arsenal. Francezii au jucat în doar două finale ale competiţiei în ultimul deceniu, fără a reuşi să se impună vreodată. De partea cealaltă spaniolii joacă pentru a cincea oară finala cupei europene, reuşind să câştige de două ori trofeul în ultimele nouă sezone.
Fortuna propune împătimiților de pariuri o cotă de 10 indiferent de miza aleasă 1, X sau 2.
Pentru a beneficia de această cotă unică, trebuie să urmezi aceşti paşi:
Crează-ţi un cont doar prin acest link pe Fortuna;
Plasează un pariu single pe victorie Marseille, egal sau pe victorie Atletico.

PRINDE PROMOŢIA AICI

Aici poţi vedea şi alte promoţii oferite de casele de pariuri!

Cote fabuloase pentru duminică și luni cu șanse mari de câștig – vezi codurile

0

Ne apropiem de finalul campionatelor și încercăm să profităm cât mai e timp de cote cât mai bune pe care să le valorificăm din plin!

În acest început de săptămână, BETFAIR pune la bătaie 2 cote speciale de care pot profita jucătorii care își deschid conturi noi și folosesc codurile specificate mai jos!

 

COTA 50 – LUNI – 57% ȘANSE DE WIN

COD: ZFBNDF

AICI AI COTA 50

*miza maximă 5

COTA 10 – LUNI – 57% ȘANSE DE WIN

COD: ZFBNDG

AICI AI COTA 10

*miza maximă 50

Biletul Zilei: Avem handbal sâmbătă!

0

E o zi cu multe evenimente, dar ne-am oprit asupra a două din handbalul feminin. Mizăm pe două meciuri importante, dar la nivel diferit, iar cota finală este de 2.56.

Vardar este favorita noastră la câștigarea Ligii Campionilor. Lotul este omogen, foarte puternic din punct de vedere valoric, și poate că ar fi momentul pentru campioana Macedoniei să câștige și ea. Semifinala cu Rostov nu va fi simplă, dar meciul șansele nu sunt de 50-50% așa cum o arată cotele.

Cluj încheie ecuația retrogradării astăzi cu o victorie. ”U” primește vizita lui Slobozia, o echipă învinsă de Slatina etapa trecută pe teren propriu și care se confruntă cu mari probleme de efectiv, din cauza accidentărilor. Trei jucătoare de la nouă metri au lipsit cu Slatina și a patra s-a accidentat pe parcursul partidei, iar doar două dintre ele ar putea evolua astăzi.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Handbal Liga Campionilor Rostov Don vs. Vardar Skopje 2 1.90 19-25 Da
 Romania Handbal Liga Națională ”U” Cluj vs. Slobozia 1 1.35 23-21 Da
COTĂ FINALĂ: 2.56 la UNIBET–250 Ron BonusMIZĂ:  Da

 

Turneu de foc cu premii cash de 10.000 de lei

0

S-a dat startul la înscrieri într-un turneu cu premii CASH pentru împătimiții de jocuri de casino on-line, iar potul se ridică la valoarea de 10.00 de lei.

Vlad Casino tocmai a introdus în portofoliu jocuri noi și foarte populare în rândul cunoscătorilor, cum ar fi Lucky Lady’s Charm Deluxe, Haul of Hades, Sizzling Hot Deluxe, Book of Ra Deluxe si multe altele la fel de captivante.

Primii 20 de jucatori vor primi o parte din generosul fond de premiere pus la dispozitie de vampirul Vlad, asa ca ce mai astepti? Ia-i banii!

ÎNSCRIE-TE AICI

Află secrete pe care casele de pariuri NU VOR ca tu să le știi!

0

DE CE SE ÎNMULȚESC CASELE DE PARIURI PE ZI CE TRECE?

Răspunsul e simplu și logic – pentru că majoritatea clienților sunt niște loseri! Știu, sună dur, dar asta e realitatea! Iar în acest caz îți voi adresa următoarea întrebare:

Tu vrei SĂ JOCI la pariuri sportive sau SĂ CÂȘTIGI?

Care e scopul tău atunci când scoți banii din buzunar și îi plasezi pe un pariu? Dacă nu știi răspunsul, atunci ai o problemă! Succesul la pariuri are nevoie de mult mai multă susținere decât premonițiile sau predicțiile pariorului! Casele de pariuri nu fac bani din predicții! Casele de pariuri nu pierd ore întregi ca să analizeze meciuri și să selecteze pronosticuri! E nevoie de mult mai multe arme pentru a învinge un concurent mult mai puternic! Și când spun arme aici mă refer la cunoștințe în domeninu!

Iar pentru că mulți dintre cei care mi-au urmărit activitatea au observat că au ce învăța de la mine în materie de tehnici de pariere, strategii, softuri și noțiuni (despre care foarte mulți nici măcar nu au habar, dar pretind a fi experți în pariuri sportive), am fost de acord să îmi ofer ajutorul celor care sunt interesați și își doresc să transforme activitatea de pariere în una profitabilă.

PUTEREA COTELOR – MASTERCLASS PARIURI SPORTIVE

  • singurul masterclass din domeniul pariurilor sportive din România
  • 34 de pagini A4 pline cu informații profitabile
  • 10 strategii de pariere explicate matematic și cu studii de caz
  • Exchange betting – noțiuni introductive și strategii LIVE și Pre-Match
  • pariuri în Handicap Asiatic explicate în detaliu
  • cum se calculează cotele
  • cum descoperi singur un value-bet
  • expediere la domiciliu prin poșta română

Acest masterclass este, probabil, cel mai puternic tool de educare în domeniul pariurilor sportive pe care îl are la dispoziție jucătorul român! Ideea e simplă: cine vrea să facă bani, are tot interesul să învețe!

SE OBȚINE GRATUIT

Evaluat la o valoare de piață de 200 de Lei, momentan masterclass-ul poate fi obținut doar gratuit! Fiind un proiect susținut de Betfair, acesta poate fi livrat numai către cei care îndeplinesc condițiile exclusive de gratuitate puse la dispoziție de sponsor

CONDIȚII GRATUITATE

  • deschide un cont nou de jucător la Betfair OBLIGATORIU PRIN BUTONUL DE MAI JOS
  • efectuează o primă depunere de minim 100 de lei
  • trimite-mi un email pe catalin.mihalache@cota2.ro cu userul si adresa de email folosite la deschiderea contului pe Betfair, numele complet, dar si adresa exacta de livrare prin posta (inclusiv codul postal)
  • in maxim 14 zile vei primi prin posta masterclass-ul, eu personal mă voi ocupa de confirmări și expediere

DESCHIDE CONT LA BETFAIR AICI

*se califică la promoție doar conturile noi deschise la Betfair începând cu data de 10 mai 2018

*conturile deschise prin alte surse decât butonul din acest articol nu sunt luate în calcul

URMĂREȘTE ACEST VIDEO PENTRU MAI MULTE DETALII

Biletul Zilei: Variantă simplă pregătită de echipa noastră

0

Am legat două combo-uri câștigătoare și încercăm să facem ca și al treilea să fie verde. Pregătim un combo din handbal, la cotă 2.06, cu încredere ridicată.

După victoria Stelei de la aruncările de la șapte metri, semifinala Steaua-CSM București se mută la Chiajna pentru meciul decisiv. Steaua are avantajul terenului propriu și, după părerea noastră, cota oferită pentru victorie este value. Mizăm totuși pe o variantă mai safe astăzi.

Kristianstad își poate apăra titlul de campioană astăzi, în finala cu Malmo. Campioana en-titre pornește cu prima șansă, e o trupă solidă și care are experiența meciurilor tari din Liga Campionilor. Victoriile au fost împărțite până acum, dar finala este finală și concentrarea va fi la alt nivel.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Romania Handbal Liga Națională CSA Steaua vs. CSM București CSA Steaua +3.5 goluri 1.47
 Suedia Handbal Elitserien Kristianstad vs. Malmo Kristianstad -0.5 goluri 1.40
COTĂ FINALĂ: 2.06 la FORTUNA:–300 Ron BonusMIZĂ: 

 

Biletul Zilei: Combo de cotă 2.60 pentru miercuri!

0

Propunerea de marți a fost WIN, la o cotă de 2.01! Pentru ziua de astăzi ridicăm puțin stacheta, avem o propunere de 2.60, din două evenimente.

”U” Cluj a promovat matematic în liga a doua, dar cota de astăzi este value, chiar dacă n-are miză. „Șepcile roșii” se deplasează la Recea, un teren incomod, dar în fața unei formații pe care au învins-o cu 3-2 în primul meci.

E derby în Grecia, însă diferența de valoare e vizibilă. AEK Atena poate merge în finala campionatului, unde întâlnește pe Olympiakos, dacă trece astăzi de PAOK Salonic. În primul meci, AEK s-a impus cu 25-20, la Salonic, și este ultimul test înaintea finalei Cupei Challenge cu Turda.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Romania Fotbal Liga III Comuna Recea vs. ”U” Cluj ”U” Cluj HA 01.80 0-2 Da
 Grecia Handbal A1 AEK Atena vs. PAOK Salonic 1 1.45 23-22 Da
COTĂ FINALĂ: 2.60 la NETBET–1500 Ron BonusMIZĂ:  Da

 

Biletul Zilei: Liga 3 pentru marți!

0

Ultimul combo pe liga a treia a fost câștigat fără să avem emoții. Pentru astăzi, avem o cotă de 2.01, pe două evenimente din prima serie.

Oțelul Galați mai poate spera la promovare, dar doar dacă învinge astăzi la Liești. Diferența până la Aerostar este mare, dar mai este un meci direct între cele două echipe în penultima etapă, astfel că lucrurile se pot schimba. Așadar, Oțelul e cu sabia deasupra capului, într-o deplasare abordabilă.

Tot în prima serie, Râșnov are un meci accesibil, cu Odorheiu Secuiesc. Diferența este vizibilă, în special în defensivă, acolo unde Râșnov stă mult mai bine, fapt demonstrat și de cifre. Așadar, mizăm pe victoria gazdelor, dar ne luăm o marjă de siguranță.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Romania Fotbal Liga III Sporting Liești vs. Oțelul Galați 2 1.32 0-2 Da
 Romania Fotbal Liga III Cetatea Râșnov vs. Odorheiu Secuiesc Râșnov HA 0 1.52 1-0 Da
COTĂ FINALĂ: 2.01 la NETBET–1500 Ron BonusMIZĂ:  Da