Ar fi păcat să nu profităm de pe urma turneului WTA de la București. E o ediție foarte atractivă, poate cea mai atractivă din istorie deși Simona Halep a decis să nu participe, iar Monica Niculescu s-a retras de pe tablou după finala de dublu de la Wimbledon. Iar pentru luni putem marca profit destul de ușor.
ÎNSCRIE-TE ȘI TU GRATUIT LA MEGABET CHALLENGE ȘI VEI PRIMI PARIURILE MELE PE EMAIL ÎN FIECARE ZI! DE LA 500 LA 5000 DE RON ÎN FIECARE LUNĂ!
Sfertfinalistă anul trecut, Polona Hercog are de apărat puncte importante, dacă ne uităm la coborârea ei din clasament. Slovaca are un meci la îndemână, cu turcoaica Buyukakcay, care anul trecut din postura de favorită opt a părăsit întrecerea încă din turul al doilea. E pentru a patra oară când Hercog vine la București din tot atâtea ediții și are nevoie de un meci solid pentru că ar putea da peste Sorana Cîrstea în următorul meci.
Nemțoaica Annika Beck a avut ani mult mai buni decât 2017. În acest sezon a jucat foarte puțin, pe zgură a strâns doar două victorii în nouă meciuri, iar o accidentare a ținut-o departe de teren câteva săptămâni bune. În acest context, ea va trebui să-și măsoare forțele cu un adversar foarte valoros, în primul tur de la București.
Carla Suarez-Navarro e considerată o specialistă a zgurii, are nouă victorii și cinci înfrângeri în acest an pe suprafața roșie și, în mod cert, e jucătoarea mai bună, cu un ritm mult mai bun și cu calități evidente pentru jocul pe zgură. Mergem cu iberica și capacitatea ei de a câștiga ușor meciurile în care pornește ca mare favorită.
TARA | SPORT | COMPETIȚIE | EVENIMENT | PREDICȚIE | COTA | REZULTAT | STATUS |
WTA București | Carla Buyukakcay vs. Polona Hercog | 2 | 1.49 | 2-1 | |||
WTA București | Annika Beck vs. Carla Suarez-Navarro | 0-2 | 1.57 | 0-2 |
COTĂ FINALĂ: 2.34 | MIZĂ: |