Biletul Zilei: avem o surpriză cu care încheiem săptămâna

0

Oameni buni, am ajuns la o serie foarte bună de 7 bilete câștigate din ultimele 9, iar pentru astăzi îmi doresc să ies puțin din tiparele mulțimii. De altfel, aici se și face diferența între amatori și cei care privesc „outside the box”, tendința mulțimii fiind aceea de a paria pe meciurile de prim plan! Cine cunoaște știe despre ce vorbesc.

Recunosc faptul că pariul de azi este un pic mai riscant, fiind nevoie de 2 condiții care trebuie îndeplinite cumulativ în același meci pentru ca pariul să fie câștigat, dar ghiciți ce: și atunci când plasăm două meciuri pe bilet trebuie îndeplinite tot două condiții!

Pescara joacă un fotbal foarte ofensiv, atipic pentru eșalonul secund italian, iar după o serie de 4 egaluri consecutive, au reușit să smulgă, în sfârșit, o victorie prețioasă pe terenul lui Carpi. Astăzi vor primi vizita lui Cittadella, echipă care, deși este vecină de clasament, pe poziția a 8-a cu un număr egal de puncte, rămâne o echipă modestă și inconstantă în evoluții. În cele 3 deplasări ale actualului sezon, Cittadella a fost învinsă de două ori, în timp ce Pescara este neînvinsă în cele 3 partide de pe teren propriu, dar este drept că a bifat o singură victorie. Golaveraj în cele 3 partide disputate acasă?!?! 10-6! Faceți calculele: da, este o medie de 5.3 goluri per meci, 3.3 marcate și 2 primite.

În aceste condiții, descopăr o valoare indubitabilă în cota 3.10 pe care am ales să o joc astăzi, mult superioară unui eventual combo chinuit din 3 meciuri combinate pentru cota 2.00! Azi voi ieși din tipare, prieteni, iar staking-ul recomandat, evident, va fi mai mic, indirect proporțional cu indicele factorului risc! Mult succes!

Ți-am pregătit 3 cadouri: CASH + Acces grup Premium + Surpriză! Click aici și obține-le imediat!

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Italia Fotbal Serie BPescara vs Cittadella 1 & ambele marchează 3.10 1-2 Nu
COTĂ FINALĂ: 3.10 la BETFAIR–450 Ron BonusMIZĂ: Nu

 

Biletul a fost jucat la BETFAIR, acolo unde ai și posibilitatea de CASH OUT în cazul în care rezultatele curg în favoarea ta și nu vrei să mai ai emoții până la final. 

ATENȚIE: Dacă îți deschizi un cont nou la BETFAIR folosind butonul de mai jos, vei primi un bonus de 450 de Ron, și vei putea avea acces GRATUIT în grupul secret de pe facebook COTA2.ro, unde postez zilnic mult mai multe pariuri!

DESCHIDE CONT NOU LA BETFAIR

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.