Prieteni, astăzi ne-am trezit de dimineață și luăm în piept turneul de la Roland Garros.
Sebastian Korda (30 ATP) este un jucător cu multe calități, calm, cu un joc elaborat. Este ultimul care a reușit să îl învingă pe Carlos Alcaraz pe zgură, în șaisprezecimile de finală de la Monte Carlo, scor 7-6(2), 6-7(5), 6-3. Korda încă nu a cedat set la actuala ediție de la Roland Garros, victorii 3-0 la Millman și Gasquet. De cealaltă parte, Alcaraz s-a chinuit cu Ramos Vinolas, victorie în 5 seturi, după ce a salvat și o minge de meci.
Franțuzoaica Diane Parry, în vârstă de 19 ani, este revelația actualei ediții de la Roland Garros. A trecut în primul tur de campioana en-titre, Barbora Krejcikova, practicând un joc încântător, inventiv, cu un backhand cu o mână unic în circuitul feminin. Adversara ei de astăzi este Sloane Stephens. Americanca a ajuns la Paris după 4 înfrângeri consecutive pe zgură. A cedat câte un set și în primele două tururi, contra lui Niemeier și Cîrstea.
Angelique Kerber (17 WTA) are o serie excelentă, campioană la Strasbourg, și cu două victorii impunătoare la Roland Garros. Adversara ei din șaisprezecimile de finală este Aliaksandra Sasnovich (47 WTA). Experiența este de partea lui Kerber, la fel ca și rezultatele din meciurile directe, 2-0 pentru nemțoaică. Cele două au fost adversare și în urmă cu 9 zile, victorie 6-2, 3-6, 6-4 pentru Angelique.
TARA | SPORT | COMPETIȚIE | EVENIMENT | PREDICȚIE | COTA | REZULTAT | STATUS |
Roland Garros | Sebastian Korda – Carlos Alcaraz | minim un set Korda | 1.70 | ||||
Roland Garros | Sloane Stephens – Diane Parry | minim un set Parry | 1.60 | ||||
Roland Garros | Angelique Kerber – Aliaksandra Sasnovich | victorie Kerber | 1.90 |
COTĂ FINALĂ: 5.17 | MIZĂ: |