Biletul zilei: meci-surpriză de la Mondialul de handbal și Euroliga de baschet

0

Prieteni, astăzi evităm fotbalul. Așteptăm week-end-ul, cu etape în marile campionate, iar până atunci încercăm un eveniment-surpriză de la Campionatul Mondial de handbal masculin și un meci din Euroliga de baschet. 

Capul Verde este la prima participare din istorie la Campionatul Mondial de handbal masculin, dar are o echipă interesantă, dovadă că a jucat finala la ultima ediție a Cupei Africii. Nucleu de bază este format din handbaliști care evoluează în prima ligă portugheză, dar găsim și 2 jucători în campionatul spaniol și pe Flavio Fortes la Grenoble, în Franța. Așadar, nu e deloc o echipă de neglijat. Adversara ei din meciul de debut este una la îndemână, Uruguay. Sud-americanii au progresat în ultimul deceniu. Încă nu pot emite pretenții, dar reușesc mult mai ușor să își creeze drum spre porțile adverse.

Virtus Bologna primește vizita lui Olympiakos în runda cu numărul 19 a Euroligii de baschet masculin. Italienii au 8 victorii și 10 înfrângeri și nu sunt departe de play-off. Grecii au un bilanț de 11-7, dar vin după o deplasare dezastruosă, eșec la Monaco, unul în care au marcat doar 60 de puncte. Virtus, formație cu jucători experimentați, precum Teodosic, sigur a tras învățămintele din eșecul lui Olympiakos.

 

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
Uniunea EuropeanaHandbalCampionatul MondialCapul Verde – Uruguaypeste 53.5 goluri
Uniunea EuropeanaBaschetEuroligaVirtus Bologna – Olympiakossub 85.5 puncte Olympiakos1.67
COTĂ FINALĂ: 3.01MIZĂ:

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.