Biletul zilei: pariuri speciale la Universitatea Craiova – FCSB și România – Italia

0

Prieteni, biletul de ieri a fost câștigător. Analiza și argumentele pentru cele două pariuri speciale de astăzi sunt foarte solide, ar trebui să ne continuăm seria.

România a învins-o clar pe Italia în prima manșă a barajului de calificare la Campionatul Mondial de handbal feminin, scor 30-21. Diferența dintre cele două naționale este și mai mare. Astăzi, acasă, cu o sală plină la Bistrița, e de așteptat un adevărat recital „tricolor”. Italiencele sunt departe de handbalul mare la multe aspecte, printre ele la replieri. Ar trebui să avem multe contraatacuri, iar Sonia Seraficeanu, cea mai experimentată extremă din lotul lui Pera, sa puncteze des. Mai ales că e obișnuită cu sala și atmosfera, fiind jucătoare la Gloria.

Universitatea Craiova vrea titlul, dar a rămas la 3 puncte în spatele liderului FCSB. Mirel Rădoi a transmis că oltenii, sprijiniți de aproape 30.000 de spectatori diseară, vor ieși la atac. Când pleci în ofensivă și încerci să recuperezi rapid balonul, mai ales în fața unor fotbaliști cu tehnică superioară precum cei de la FCSB, cresc șansele apariției faulturilor. În ultimul meci direct, Universitatea a faultat de 14 ori.

Biletul zilei de 13 aprilie, cota @3.25

  • România  – Italia, peste 2.5 goluri Sonia Seraficeanu  @1.76
  • Universitatea Craiova  – FCSB, peste 13.5 faulturi Universitatea Craiova @1.85

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.