Irina Begu vs Shelby Rogers, 29 mai 2016, Roland Garros

0

În optimile de finală de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem din 2016, va avea loc întâlnirea dintre românca Irina Begu și sportiva din Statele Unite ale Americii, Shelby Rogers, locul 108 WTA, cu începere de la ora 14.

Irina Begu și Shelby Rogers se află la prima întâlnire a lor în circuitul WTA.

Sportiva din România, locul 28 WTA, a ajuns până în optimi după 3 victorii extrem de grele, toate în 3 seturi, în această săptămână. Ea a trecut pe rând de Bethanie Mattek-Sands (5-7, 6-1, 6-3), Coco Vandeweghe (6-7, 7-6, 10-8), ambele din SUA și de Annika Beck din Germania, 6-4, 2-6, 6-1.

De cealaltă parte, Rogers a învins-o în turul I pe Karolina Pliskova din Cehia, 3-6, 6-4, 6-3, a dispus apoi de Elena Vesnina din Rusia, scor 6-4, 6-2, pentru a face apoi marea surpriză în turul III, când a trecut de Petra Kvitova, locul 12 WTA și favorită 10, scor 6-0, 6-7, 6-0.

Irina Begu o poate întâlni pe Simona Halep într-o semifinală 100 la sută românească la Roland Garros, dacă cele două vor avea un parcurs perfect până atunci.

Predicție 

Irina Begu este favorită și victoria sa poate fi jucată la minim 1.50.

Recomandăm și aici cota 1.97 pentru PESTE 21,5 game-uri în meci.

 

Spor la bani și nu uita să te pregătești de câștiguri cu EURO 2016.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Foto: globalsports.ro

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.