Ligue 1: ponturile și analizele etapei a 2-a (19-21 august)

0

Ligue 1 programează în acest weekend cea de-a 2-a etapă a actualei stagiuni, iar meciul care deschide runda se dispută vineri 19 august pe Stade de Gerland de la ora 21.45.

Lyon vs. Caen vineri 19 august ora 21.45

Lyonezii au început ca din pușcă noul sezon cu un triumf în deplasarea de la nou-promovata Nancy, toate golurile fiind reușite de starul francez, Alexandre Lacazette. Nici oaspeții lor nu au călcat greșit în prima etapă, ei impunându-se pe propriul teren în partida cu Lorient, după o revenire spectaculoasă de la 0-2, avantajați de faptul că oaspeții au rămas în 10 oameni încă din minutul 26.

Interesant de remarcat este faptul că întâlnirile dintre cele două formații, de la revenirea lui Caen pe prima scenă a fotbalului francez, au produs de fiecare dată minim 3 goluri, ceea ce nu este exclus să vedem și în această seară. Echipa antrenată de Bruno Genesio l-a pierdut în vară pe Samuel Umtiti, fundașul central ajungând la Barcelona, însă în locul acestuia a fost adusNicolas NKoulou de la Marseille dar și Emanuel Mammana, adus de la River Plate pentru o sumă de 7,5 milioane de euro, de altfel singurul transfer pe care clubul lyonez a dat bani, înregistrând până în prezent un profit de 20 de milioane de euro în această vară.

De remarcat că veteranul Steed Malbranque a plecat liber de contract cjiar la adversarul de astăzi, Caen. Caen are același antrenor din 2012, deci filozofia de joc  nu s-a schimbat, ce putem remarca este că atacantul croat Ivan Santini adus în vară de la Standard Liege pentru 2,5 milioane de euro, Ivan Santini, a debutat cu o dublă în partida cu Lorient.

Recomandăm linia de handicap asiatic PESTE 3 goluri în acest meci la cote minime de 1.95, cu returnare a mizei în cazul în care se înscriu exact 3 goluri.

Nantes vs. Monaco sâmbătă 20 august ora 18.00

Echipa antrenată de Rene Girard a debutat cu victorie în delasarea de la Dijon prin golul danezului Thomsen, la capătul unui meci pe care l-au dominat din punct de vedere al ocaziilor de gol și al acțiunilor de poartă, etalând o așezare 4-3-3 prin care au acoperit foarte bine linia mediană, de altfel exact cum am prevăzut și pronosticat în articolul de ponturi aferent primei etape.

Monaco a reușit să revină de la 0-2 pe propriul teren și să egaleze la 2 disputa cu Guingamp, desfășurare a ostilităților conform așteptărilor noastre, pronosticul nostru fiind goluri în ambele porți, la o cotă foarte frumușică. Pentru Monaco a urmat deplasarea de la Villareal unde au răpus submarinul galben cu 2-1 în turul play-off-ului Champions League. Pe monegasci îi așteaptă marți returul, un meci cu miză mult mai mare decât întâlnirea din această sâmbătă.

Recomandăm X la finalul partidei la cote minime de 3.10

Angers vs. Nice sâmbătă 20 august ora 21.00

Echipa gazdă  antrenată din 2011 de Stephane Molin a fost învinsă în prima etapă pe terenul celor de la Montpellier cu 1-0. Dominarea de pe tabela de marcaj s-a reflectat și în cifrele statistice ale partidei, eșecul fiind asumat de către tehnicianul francez care promite să redreseze situația în meciul de pe teren propriu contra lui Nice. Internaționalul senegalez Famara Diedhiou, vârf de atac adus de la Clermont Football pentru care a înscris 21 de goluri sezonul precedent, este principala speranță de gol pentru gazde.

Formația din Nisa, la cârma căreia a fost numit Lucien Favre începând cu luna iulie a acestui an, nu a avut deloc un meci ușor pe propriul teren în fața lui Rennes, deși la final s-a impus cu 1-0 prin golul fundașului de doar 17 ani, Malang Sarr.  De altfel, primul 11 aliniat de Lucien Favre la victoria din prima etapă a avut o medie de vârstă de doar 21,8 ani! Principalele arme ofensive sunt  Lusamba, Plea, Marcel sau Koziello, jucători foarte tineri din atacul lui Nice.

Recomandăm X la finalul partidei la cote minime de 3.00.

Lille vs. Dijon sâmbătă 20 august ora 21.00

Lille l-a vândut pe fundașul dreapta Djibril Sibide la AS Monaco pentru 15 milioane de euro, fapt ce i-a permis să îl transfere în atac pe cel care a adus trofeul EURO 2016 în vitrina Portugaliei, atacantul Eder. Formația antrenată de Frederic Antonetti a cedat în prima etapă la Metz cu 2-3, după ce a fost eliminată din Europa League de azerii de la Gabala.

Dijon a cedat în prima etapă pe teren propriu în fața celor de la Nantes și nu pot emite mari pretenții în acest sezon, salvarea de la retrogradare fiind o realizare admirabilă cu actualul lot în cazul atingerii acestui obiectiv. Cele două formații s-au mai întâlnit de 3 ori, de fiecare dată impunându-se Lille.

Recomandăm victoria gazdelor la cote minime de 1.70.

Lorient vs. Bastia sâmbătă 20 august ora 21.00

Gazdele din această partidă au început furtunos noua ediție de Ligue 1, văzându-se în avantaj de două goluri după doar 20 de minute în deplasarea de la Caen, în urma dublei reușite de Moukandjo. Lucrurile au avut o turnură negativă, însă, iar declinul a survenit odată cu eliminarea directă a fundașului central Toure. Gazdele au reușit să egaleze până la pauză, pentru ca în minutul 87 să înscrie golul victoriei.

Bastia a scăpat ușor în prima etapă, după ce au primit vizita PSG-ului, înfrângerea suferită fiind la doar un gol diferență. În aceste condiții, corsicanii se pot considera mulțumiți că nu sunt pe ultimul loc al clasamentului, după cum era de așteptat, după prima etapă. Deplasarea de la Lorient nu este deloc ușoară, Bastia nereușind vreodată în istorie să se impună pe Stade du Moustoir.

Recomandăm 1 la pauză sau la finalul partidei la cotă minimă de 1.60.

Rennes vs. Nancy sâmbătă 20 august ora 21.00

Rennes a pierdut la limită în prima etapă pe Allianz Riviera din Nice, deși a ratat 3 ocazii monumentale în minutele de prelungire, lovind și bara de 2 ori pe parcursul partidei. De această dată, elevii antrenați de Christian Gourcuff primesc pe Roazhon Park vizita nou-promovatei Nancy și vor da totul pentru a se impune la finalul partidei. Bugetul clubului a fost alimentat cu 15 milioane de euro în urma transferului talentatului Ousmane Dembele la Borussia Dortmund.

Nancy a fost spulberată pe teren propriu în prima etapă de vicecampioana Lyon, cu 3-0, scor ce i-a asigurat ultima poziție în Ligue 1 după prima rundă. E greu de crezut că vor preda lanterna roșie după această deplasare deoarece îi așteaptă un nou asediu din partea unui lot mult mai valoros.

Recomandăm 1 solist la cote minime de 2.10.

Toulouse vs. Bordeaux sâmbătă 20 august ora 21.00

Toulouse și Marseille s-au anihilat reciproc în prima etapă, pe Velodrome, într-un meci al suferinței. Toulouse a reușit sezonul trecut să se salveze de la retrogradare după numirea la cârma echipe în luna martie a actualului tehnician, Pascal Dupraz. Ben Yedder este marea pierdere a clubului, transferat la Sevilla pentru 9 milioane de euro. A fost adus Toivonen de la Rennes.

Bordeaux s-a impus în prima etapă pe propriul teren cu 3-2 în fața lui St. Etienne, iar jocul echipei a fost cu totul diferit față de cel afișat în sezonul precedent. Noul antrenor, Jocelyn Gourvennec, a dat o libertate mult mai mare lui Malcom și Toure, jucătorii de bandă, iar aceștia au stat la baza celor 3 goluri înscrise. Brazilianul Malcom, în vârstă de doar 19 ani, se anunță unul din viitoarele staruri ale fotbalului european, fiind evaluat la 10 milioane de euro.

Recomandăm X2 la cote minime de 1.60.

Guingamp vs. Marseille duminică 21 august ora 16.00

Guingamp a scăpat printre degete victoria ce prindea contur în prima etapă când în minutul 70 conducea cu 2-0 prin golurile reușite de Diallo și Privat. Până la final monegascii au reușit să egaleze, privându-i pe cei de la Guingamp de un start perfect. În cea de-a doua etapă, pe Stade de Roudourou vine Marseille, echipă aflată într-o situație extrem de grea și care a pierdut foarte mulți jucători importanți în această vară.

Debutul de pe Velodrome a consemnat tot un rezultat de egalitate, 0-0, oaspeți fiind cei de la Toulouse. Niciuna din echipe nu are absențe din lot pentru această partidă.

Recomandăm X la finalul partidei la cote minime de 3.20.

St. Etienne vs. Montpellier duminică 21 august ora 18.00

Alb-verzii au început prost actuala stagiune cu o înfrângere pe terenul lui Bordeaux, 2-3. La mijlocul săptămânii, însă, St. Etienne s-a impus la Jerusalim pe terenul lui Beitar, cu scorul de 2-1, în manșa tur a play-off-ului Europa League. În turul 3 trecusră de grecii de la AEK Atena, tot după o victorie în deplasare cu 1-0, pe propriul teren remizând alb.

Montpellier are 3 puncte după prima etapă, impunându-se logic pe propriul teren în fața lui Angers. St. Etienne este o sperietoare pentru Montpellier, ultimele 7 întâlniri directe fiind câștigate de verzi, Motpellier reușind o singură victorie în ultimele 13 întâlniri.

Recomandăm PSF 1 la cote minime de 1.75.

PSG vs. Metz duminică 21 august ora 21.45

Promovată cu imensă șansă în defavoarea lui Le Havre anul trecut, Metz a reușit o victorie mare în prima etapă, pe propriul teren, în fața lui Lille, culegând 3 puncte imense în lupta lor pentru supraviețuire în Ligue 1 la capătul sezonului. Turcul Erdinc, autor a două goluri în victoria de la debut, este cu siguranță cel mai important om din angrenajul echipei.

PSG a debutat cu o victorie așteptată, dar la diferență de doar un gol în Corsica, pe terenul lui Bastia. Formula folosită de Unai Emery a fost un 4-2-3-1, cu Ben Arfa vârf de lance, susținut pe flancuri de Di Maria și Lucas. Nu a evoluat Cavani, însă a fost introdus după pauză Jese Rodriguez, proaspăt sosit de la Real Madrid.

Recomandăm 1 pauză-1 final și minim 3 goluri înscrise în meci.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.