Biletul Zilei 15 Noiembrie 2016. Incercam triplarea mizei

0

După o zi de pauză, Biletul Zilei reapare în atenția pariorilor cu o variantă foarte interesantă propusă de echipa noastră. Astăzi avem meciuri de pregătire ale echipelor naționale și vom încerca să profităm de aspecte foarte importante de luat în seamă în astfel de meciuri.

Austria nu trece printr-o perioadă foarte bună la nivel de echipă națională, iar calificarea la mondiale pare compromisă după înfrângerea suferită sâmbătă pe propriul teren în fața Irlandei. Astăzi pe stadionul Ernst Happel din Viena, naționala antrenată de elvețianul Marcel Koller va primi vizita unei echipe a Slovaciei aflată într-un moment bun, după două victorii consecutive la scor.

Pe Groupamma Arena din Budapesta se vor întâlni ocupantele locurilor 3 din grupele A și B ale preliminariilor pentru mondiale, Ungaria și Suedia.

Să nu uităm că principalul obiectiv al partidelor de pregătire este testarea diferitelor formule de joc sau a unor jucători mai puțin utilizați, astfel consemnându-se în dese rânduri rezultate de egalitate, miza fiind aproape inexistentă.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Austria Fotbal Amical Austria vs. Slovacia PSF X 1.73 0-0 Da
 Uniunea Europeana Fotbal Amical Ungaria vs. Suedia PSF X 1.67 0-2(0-1) Nu
COTĂ FINALĂ: 2.88MIZĂ (unități): 3/10Nu

*valoarea cotelor a fost selectată din oferta Betano.com

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.