Preliminariile CM 2018: Ponturile și analizele zilei de duminică

0

Este ultima zi cu meciuri oficiale la nivelul echipelor naționale. Etapa a patra a preliminariilor CM 2018 ia sfârșit astăzi, avem opt partide programate și totodată sugestii de pronosticuri pentru toate dintre ele. Majoritatea meciurilor sunt dezechilibrate, cu excepția celor din Bulgaria și Grecia.

Bulgaria vs. Belarus – grupa A, ora 19:00

Este unul din cele două meciuri interesante ale zilei. Cele două echipe nu par să se amestece în lupta pentru calificare, dar pot pune probleme așa cum a făcut-o Belarusul cu Franța, când a remizat 0-0 acasă.

Bulgaria are doar trei puncte și una din cele mai slabe defensive din aceste preliminarii. Vecinii noștri au încasat câte trei goluri de la Luxemburg și Suedia și patru de la Franța, astfel că problemele din apărare sunt clare.

Belarus vine după un dezamăgitor 1-1 cu Luxemburg, în care au marcat târziu și au fost egalați pe final. Egalul cu Franța a fost șters prin acest rezultat, dar rămâne o echipă de luat în calcul, mai ales pe teren propriu.

Cele două echipe s-au întâlnit de cinci ori până acum, iar bilanțul victoriilor aparține Bulgariei: 4-1.

Merită încercată cota 2.00 pentru ambele marchează cu mize 4/10.

Luxemburg vs. Olanda – grupa A, ora 19:00

Aurelien Joachim a adus un punct Luxemburgului în etapa precedentă, 1-1 la Borisov cu Belarus, într-o deplasare în care Franța nu a câștigat, iar Spania a învins la limită. Gazdele de astăzi par să aibă poate cea mai bună campanie de calificare, reușind să marcheze de patru ori deja în trei meciuri, chiar dacă se află pe ultimul loc în grupă.

Olanda se află într-o situație destul de grea, astfel că nu-și permite astăzi pași greșiți. La trei puncte de Suedia, olandezii câștigă meciurile cu adversari mai slab cotați, dar au probleme când întâlnesc echipe de același nivel sau mai bune. În urmă cu două zile Olanda a remizat 1-1 cu Belgia pe teren propriu într-un meci amical în care au fost egalați în minutul 82.

Victoria Olandei la handicap -2 este recomandarea noastră cu cote minim 1.55 și mize 7/10. În cazul unei victorii la fix 2 goluri diferență, miza se rambursează.

Elveția vs. Insulele Feroe – grupa B, ora 19:00

Elveția este cea mai bună echipă din grupa B de până acum, cu victorii pe linie și un golaveraj 7-3. Elvețienii au trecut inclusiv de campioana Europei în prima etapă, 2-0 pe teren propriu, rezultat ce demonstrează cât de puternici sunt. Totuși, adversarii de astăzi sunt foarte imprevizibili. Aflată într-un progres enorm, Insulele Feroe a remizat 0-0 cu Ungaria și a câștigat în Letonia cu 2-0, astfel că se află pe locul 3 în grupă în acest moment. Nordicii și-au arătat limitele în disputa cu Portugalia, 0-6 de acasă.

Elveția a câștigat toate cele patru meciuri directe, iar acasă a făcut scor cu insularii, 5-1 și 6-0.

Totuși, insularii parcă nu mai sunt „acea echipă de pescari” cu care eram obișnuiți și care încasau o medie de 6-7 goluri pe meci.

Pentru noi, acest meci este NO BET în regim single. Recomandarea pentru materiale combo ar fi handicapul asiatic +3.75 pentru oaspeți la cote de 1.35.

Ungaria vs. Andorra – grupa B, ora 19:00

Ungaria a oprit seria de cinci meciuri fără victorie începută la Euro etapa trecută, când a trecut de Letonia cu 2-0 în deplasare. Totuși, am mai spus-o și în trecut, ungurii sunt în creștere. Evoluțiile de la Campionatul European sunt elovcente, chiar dacă au cedat fără drept de apel în optimi cu Belgia, 0-4.

Andorra este una din cele mai slabe echipe din Europa, după ce a terminat ultimele cinci campanii de calificare fără punct. Totuși, au reușit să piardă la limită cu Letonia și Elveția, iar împotriva celor din urmă chiar au reușit să marcheze în înfrângerea 1-2. În deplasare însă andorezii nu emit pretenții, astfel că gazdele nu vor avea prea mari probleme.

Recomandăm victoria Ungariei fără gol primit la cotă de 1.30 în bilete combo.

Portugalia vs. Letonia – grupa B, ora 21:45

E clar că Portugalia se va bate cu Elveția pentru primul loc în grupă. Astăzi, lusitanii au în față o formație decentă, dar care a dezamăgit până acum, după 0-2 cu Ungaria și Insulele Feroe. Portugalia vine după două victorii cu 6-0, cu Andorra și Insulele Feroe, dar prea puțin relevante.

Letonia este totuși o echipă de luat în seamă, dacă ne uităm în istoricul lor în deplasare. Balticii au remizat de-a lungul timpului în Slovacia, Islanda, Turcia, Cehia sau Ucraina, dar au și cedat, de excemplu, 0-6 în Olanda.

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit de 11 ani.

Recomandăm intervalul 3-5 goluri la cote minime de 1.65 cu mize 7/10.

Cipru vs. Gibraltar – grupa H, ora 19:00

Sunt clar cele mai slabe echipe din grupa H, fără punct acumulat până acum în trei partide. Cipru traversează o perioadă neagră, a ajuns la șase meciuri pierdute la rând, deși adunase 12 puncte în preliminariile Euro 2016. Până acum Cipru nu a marcat în înfrângerile cu Belgia, Grecia și Bosnia&Herzegovina, dar pare meciul perfect pentru a obține primele puncte.

E clar că Gibraltar nu poate încurca pe nimeni. Echipa se află la cinci înfrângeri consecutive, în care a încasat un număr foarte mare de goluri, 24, și în istoria scurtă de cinci ani nu a reușit rezultate pozitive decât în partidele cu adversari de același calibru.

Nu vedem niciun motiv de pariere pe un asemenea meci…NO BET!

Belgia vs. Estonia – grupa H, ora 21:45

Belgia este favorita grupei H și a demonstrat de ce până acum. Trei victorii clare, 3-0 în Cipru, 4-0 cu Bosnia&Herzegovina și 6-0 în Gibraltar, ce au urcat trupa lui Roberto Martinez pe prima poziție, acolo unde probabil va rămâne și după etapa a patra. Acest meci are loc pentru belgieni la două zile de la remiza 1-1 cu Olanda, dintr-o partidă de verificare, în care Carrasco a egalat în minutul 82.

Estonia n-a emis pretenții în fața celor două echipe tari pe care le-a întâlnit până acum, Bosnia&Herzegovina și Grecia. Balticii nu au marcat în niciunul din cele două meciuri și au primit șapte goluri și probabil nu vor avea niciun cuvânt de spus nici astăzi.

Ultimul meci direct a avut loc în 2009, câștigat atunci de Estonia cu 2-0.

Recomandăm cote minime de 1.90 pentru un gol marcat de Eden Hazard la mize 6/10.

Grecia vs. Bosnia&Herzegovina – grupa H, ora 21:45

Este capul de afiș al zilei. Cele două echipe se luptă pentru calificarea la Campionatul Mondial, iar Bosnia&Herzegovina a pierdut deja o dată, 0-4 în Belgia.

Elenii par să-și fi revenit după dezastrul din preliminariile Euro 2016, când au terminat ultimii! Trei victorii în debutul acestei campanii au refăcut moralul, iar astăzi în cazul unei victorii ar putea lua o opțiune serioasă pentru locul 2 cel puțin.

Bosniacii n-au emis pretenții în Belgia, astfel că meciul din Grecia devine foarte important pentru ei, chiar dacă este doar etapa a patra. În deplasare însă ex-iugoslavii nu sunt la fel de periculoși ca pe teren propriu, dar rămân o nucă tare de spart pentru oricine.

A fost 0-0 în precedentul meci disputat de cele două formații în Grecia, în 2012.

Este un meci destul de imprevizibil și foarte greu pentru pariori, pentru că se poate întâmpla absolut orice. Noi vom încerca la mize mici X la finalul partidei, la cote minime de 3.20 cu 2/10. Posibil 1-1.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.