Biletul Zilei: cota 2.86 pentru prima variantă din această lună

0

Bilanț de invidiat reușit de echipa noastră la Biletul Zilei în luna februarie, cu un randament (Yield) de 25% și +40 puncte de profit. Foarte mulți tipsteri ar fi invidioși pe astfel de cifre, mai ales în condițiile în care mulți vorbesc în teorie și puțini demonstrează faptic. 

Varianta propusă pentru astăzi este formată din 3 evenimente, iar șansele individuale de reușită conform evaluării cotelor pleacă de la 66% în sus.

Bastia este cu un picior în groapă, iar seria de 8 etape fără victorie, interval în care a obținut doar 3 puncte, i-a aruncat pe penultimul loc, la o distanță de 5 puncte față de Metz, ultimul loc salvabil. Nantes a fost în aceeași situație în  noiembrie, dar o serie de rezultate bune i-au adus în acest moment la 10 puncte avans față de adversarul de azi, pe locul 12. Bastia se confruntă cu probleme importante de lot înaintea acestei dispute. S-au marcat maxim 2 goluri în ultimele 7 partide directe!

FC Schaffhausen este lanterna roșie a ligii secunde elvețiene, dar meciul de astăzi împotriva lui Wil, echipă la care activa până recent și Paul Papp, pică foarte bine pentru gazde. Oaspeții sunt pe locul 5 în clasament datorită zestrei acumulate în prima parte a sezonului, ultima victoire venind în Octombrie 2016. În ultimele 5 partide au înscris un singur gol, iar această cădere spectaculoasă se datorează renunțării patronatului turc la investițiile în această echipă. Salariile sunt restante, iar comitetul disciplinar ar putea retrage chiar licența de funcționare. Alături de Papp, Korkmaz, Nobre, Spielmann, Karasausks și Nganga au părăsit deja echipa. Cotele pe victoria gazdelor sunt în continuă scădere, de la valoarea inițială de 2.40 ajungându-se azi la 2.10.

Manchester City dispută azi rejucarea meciului de FA Cup împotriva lui Huddersfield, iar trupa lui Guardiola a avut liber în weekend când ar fi trbuit să dispute derby-ul cu United.  Huddersfield este pe 3 în Championship și trage tare la promovarea în Premier League, însă pentru această partidă au probleme de efectiv. City nu a primit gol în 5 din ultimele 6 partide disputate în FA Cup.

Încearcă și serviciul nostru de SECRET TIPS. Află mai multe printr-un singur click!

 

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Franta Fotbal Ligue 1 Bastia vs. Nantes sub 2,5 goluri 1.51 2-2 Nu
 Elveția Fotbal Challenge League Schaffhausen vs. Wil 1X 1.29 3-0 Da
 Anglia Fotbal FA Cup Man. City vs. Huddersfield 1 pauză / 1 final 1.47 5-1(3-1) Da
COTĂ FINALĂ:2.86MIZĂ (unități): 6/10 Nu

*valoarea cotelor a fost selectată din oferta Unibet

Nu ai înțeles clar care este ideea mizelor unitare recomandate de echipa noastră? Citește aici!

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.