Biletul Zilei: devenim mai precauți cu varianta de sâmbătă

0

Salutare,

ieri am vrut și chiar a meritat să risc un pic mai mult pentru o cotă mult mai bună care a fost foarte aproape să fie câștigătoare. Nu a fost să fie, iar astăzi voi coborî ștacheta și voi juca mai precaut.

Avem un meci cu potențial bun în Brazilia, acolo unde Corinthians a reușit să revină din nou pe orbita câștigătoare după ce a deraiat câteva etape și își puseseră în pericol poziția de lider. Au legat două victorii consecutive iar astăzi sunt toate premisele pe tavă pentru cea de-a treia, pentru că vor primi vizita lui Avai, echipă aflată în subsolul clasamentului, care vine după două înfrângeri consecutive, ajungând deja la 9 din 16 deplasări pierdute.

Cea de-a doua selecție este din liga secundă spaniolă, acolo unde Tenerife primește vizita lui Cultural Leonesa, iar prin prisma clasamentului nu ne atrage cu nimic o astfel de partidă. Cele două combatante se află pe locul 10 respectiv 14, dar sunt despărțite de doar 2 puncte. Interesant este că ambele sunt victime greu de răpus, fiind învinse fiecare de doar 3 ori în 13 etape, în schimb au foarte multe rezultate de egalitate: Tenerife 6, iar Leonesa 7. Ceea ce mă atrage în mod special este faptul că Tenerife a înregistrat 17 meciuri cu mai puțin de 3 goluri marcate pe propriul teren în Segunda din ultimele 21, iar acest lucru s-a întâmplat atât în 7 din ultimele 8 meciuri ale gazdelor, cât și în 6 din ultimele 7 meciuri disputate de oaspeți. Așadar, ne putem aștepta la un joc de uzură cu puține reușite.

GAFĂ DE PROPORȚII A UNEI CASE DE PARIURI! ORICE PARIOR POATE PROFITA PÂNĂ DUMINICĂ SEARA! VEZI DETALII AICI!

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Brazilia Fotbal Serie A Corinthians vs Avai 1 1.44 1-0 Da
 Spania Fotbal La Liga 2 Tenerife vs Leonesa sub 3.5 goluri 1.33 2-0 Da
COTĂ FINALĂ:1.92 la BETFAIR–450 Ron BonusMIZĂ: Da

 

Deschide un cont nou la Betfair doar prin Butonul de mai jos și ai din partea noastră un cadou în valoare de piață de 245 de Lei: Toolboxul Puterea Cotelor – pentru pariorii cu cap!

DESCHIDE CONT NOU LA BETFAIR

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.