Prieteni, play-off-ul Europa League este principala atracție de astăzi. Am selectat două meciuri din acestea, la o cotă finală de 2.14!
Copenhaga este poate favorita cu cel mai facil meci din play-off. Campioana Danemarcei, eliminată din Liga Campionilor dramatic de Steaua Roșie Belgrad, întâlnește astăzi pe Riga FC, reprezentanta Letoniei, aflată în fața unei performanțe istorice. Totuși, Piast și HJK Helsinki, echipele eliminate de Riga până acum, nu se compară cu Copenhaga. Danezii și-au revenit după eliminarea din Ligă și au câștigat la Randers, 1-0, fiind singura echipă din campionat cu punctaj maxim.
PAOK Salonic vine după eliminarea cu Ajax din Ligă, însă nu e un rezultat care să te descurajeze prea tare. Știm cu toții ce forță are Ajax, iar modul în care PAOK a rezistat este admirabil. Grecii au remizat acasă, 2-2, și au condus la Amsterdam aproape o repriză, însă s-au văzut nevoiți să se recunoască învinși. Slovan traversează o formă foarte bună, însă adversarii pe care i-a avut în față sunt de mână a doua, atât în campionat, cât și în Europa. Să nu uităm că slovacii au fost eliminați din ligă de Sutjeska, o echipă modestă din Muntenegru.
Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii
TARA | SPORT | COMPETIȚIE | EVENIMENT | PREDICȚIE | COTA | REZULTAT | STATUS |
Europa League | Copenhaga vs. Riga FC | Copenhaga -1.5 | 1.70 | ||||
Europa League | Slovan Bratislava vs. PAOK Salonic | X2 | 1.26 |
COTĂ FINALĂ: 2.14 la BETFAIR – 500 de Lei BONUS AICI | MIZĂ: |