Biletul Zilei: Duminică mizăm pe fotbalul din Germania!

0

Prieteni, se anunță o zi interesantă în Europa și, sperăm noi, profitabilă. Vă propunem un combo cu meciuri din Germania, din Bundesliga și 2. Bundesliga, la o cotă de 2.19.

După doar 1-1 cu Freiburg acasă, Leipzig e forțată să câștige azi la Mainz. În acest moment sunt 10 puncte până la liderul Bayern, dar Leipzig are oarecum un program accesibil până la final și ar putea spera la prima poziție, însă trei puncte astăzi, așa cum am spus, sunt vitale. Mainz a remizat la Koln în prima etapă de la reluare, 2-2, revenind de la 0-2, însă cam are probleme când vine vorba de duelurile cu Leipzig. A fost 8-0 în tur pentru Werner și compania, iar diferența de valoare dintre cele două formații e evidentă.

Primele două clasate din 2. Bundesliga se află azi față în față, iar Bielefeld are șansa de a face un pas uriaș spre promovare. Hamburg e însă o forță pe teren propriu și dispune de un lot bun, astfel că astăzi gazdele par să aibă prima șansă. Bielefeld a avut ceva probleme cu Osnabruck în prima rundă de la reluare, au pierdut două puncte în minutul 90+4, dar nu și-a creat foarte multe ocazii de gol, deși posesia le-a aparținut clar. Hamburg e de alt calibru și cu siguranță poate profita din plin dacă vor întâlni pe Bielefeld din runda trecută.

Obține GRATUIT acces în grupul Business Tips! Click aici pentru detalii

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
GermaniaFotbalBundesligaMainz vs. RB Leipzig21.45
GermaniaFotbal2. BundesligaHamburg vs. BielefeldHamburg DNB1.51
COTĂ FINALĂ: 2.19 la UNIBET – 300 de Lei BonusMIZĂ:

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.