Biletul zilei: cotă 2.80 pe meciurile zilei din Liga 1, Gaz Metan – Mioveni și Craiova – Argeș

0

Prieteni, ieri am prins o cotă frumoasă de aproape 3 pe meciurile din Liga 1. Astăzi păstrăm modelul, cu meciurile Gaz Metan – CS Mioveni și CS Universitatea Craiova – FC Argeș. 

Gaz Metan a reușit să își păstreze în mare măsură lotul din sezonul precedent, unul încheiat pe locul 4 în play-out, fără emoții în privința retrogradării. Medieșenii au un adversar accesibil în prima rundă, nou-promovata CS Mioveni. Fără investiții majore, formația lui Alexandru Pelici va avea de tras pentru menținerea în primul eșalon. Cred că experiența gazdelor va conta decisiv astăzi, iar echipa antrenată de Mihai Teja va controla meciul.

CS Universitatea Craiova începe un nou sezon cu gândul la titlu în Liga 1. Anul trecut au încheiat pe locul 3, dar s-au salvat cu triumful din Cupa României și din Supercupă. Grecul Marinos Ouzounidis a adus o organizare deosebită la nivelul jocului, dovadă meciul fără gol primit împotriva campioanei CFR Cluj, din urmă cu o săptămână. De cealaltă parte, FC Argeș este o echipă arțăgoasă, bine așezată în teren. Singurul meci direct jucat pe arena „Ion Oblemenco” s-a încheiat indecis, scor 1-1.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaFotbalLiga 1Gaz Metan – CS Miovenisub 4,5 cornere CS Mioveni1.70
RomaniaFotbalLiga 1CSU Craiova – FC Argeșsub 2,5 goluri1.65
COTĂ FINALĂ: 2.80MIZĂ:

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.