La Liga: Ponturile și analizele etapei (25-28 noiembrie)

0

Victoria din derby-ul cu Atletico face ca Real să aibă un avantaj de patru puncte în clasament față de rivala FC Barcelona, echipă ce are în față un meci dificil în etapa cu numărul 13, pe terenul lui Real Sociedad. Pentru ambele echipe este, de altfel, ultimul test înaintea derby-ului ce se va desfășura pe 3 decembrie pe Camp Nou.

Toate analizele și pronosticurile acestei etape din La Liga, pregătite de echipa PdP.

Predicția pentru partida Las Palmas-Athletic Bilbao va fi disponibilă în ziua jocului

Eibar vs. Betis – vineri, ora 21:45

Cu victorii acasă în meciurile cu Sociedad, Villarreal şi Celta, Eibar o primeşte pe Betis în această etapă, o echipă care vine după o victorie importantă cu Las Palmas etapa trecută, scor 2-0.

În deplasare, Betis a obţinut o singură victorie din patru şi a avut trei meciuri fără să înscrie.

Gazdele nu au jucători indisponibili, iar Kike Garcia revine după suspendare. Antonio Adan este incert la Betis din cauza unei probleme la genunchi.

Ultimele trei meciuri în care a fost implicată Betis au produs o medie de sub 2.5 goluri.

Cea mai simplă opțiune de pariere pentru acest meci este NO BET!

Malaga vs. Deportivo – sâmbătă, ora 14:00

Malaga are o formă bună, cu doar două înfrângeri în ultimele 7 partide şi patru victorii la rând pe teren propriu, cu Eibar, Athletic Club, Leganes şi Sporting Gijon. Mai mult, Malaga a obţinut un 0-0 mare pe Camp Nou cu Barcelona etapa trecută. Deportivo a pierdut dramatic etapa trecută cu Sevilla, scor 2-3, după ce a condus cu 2-0, într-o partidă în care Florin Andone a marcat. La Coruna a câştigat doar două din ultimele 11 meciuri de campionat şi se află la punct peste zona de retrogradare.

Malaga are ceva probleme de lot, cu Diego Llorente şi Juankar suspendaţi şi Carlos Kameni şi Recio incerţi pentru această partidă. De la Deportivo nu pot juca Alejandro Arribas şi Ryan Babel, accidentaţi. Florin Andone e anunţat din nou titular după cele două reuşite din ultima perioadă.

Malaga a marcat cel puţin 2 goluri în ultimele 4 meciuri de pe teren propriu.

Recomandăm handicapul asiatic -0.25 pe gazde la minim 1.70 cu mize 6/10

Real Madrid vs. Sporting Gijon – sâmbătă, ora 17:15

Echipa lui Zidane e prima în La Liga cu o poftă mare de gol, după victoriile la trei goluri diferenţă cu Atletico Madrid, Leganes şi Alaves. Mai mult, apărarea s-a îmbunătăţit, cu două meciuri fără gol primit în campionat. Totuşi, au fost şi surprize în acest sezon pentru Real pe Bernabeu, remize cu Villarreal şi Eibar.

Gijon n-a mai câştigat însă de 9 meciuri în La Liga, iar ultima victorie în deplasare a fost tocmai în ianuarie cu Valencia.

Zidane l-a pierdut însă pe Gareth Bale, accidentat în meciul cu Sporting din Champions League, iar galezul poate să rateze şi El Clasico. Casemiro, Pepe şi Marcelo sunt şi ei incerţi pentru acest meci. De la Gijon, Burgui nu poate juca pentru că este jucătorul lui Real Madrid, iar Babin este incert.

Real Madrid a marcat cel puţin 2 goluri în 21 din ultimele 24 de meciuri disputate pe teren propriu.

Recomandăm cote minime 2.20 pentru victoria Realului și goluri marcate de ambele echipe cu mize 4/10

Espanyol vs. Leganes – sâmbătă, ora 19:30

Fără victorie pe teren propriu în acest sezon, Espanyol aşteaptă meciul cu Leganes ca să dea lovitura. Totuşi, gazdele au remizat în ultimele 3 partide disputate acasă şi sunt neînvinse în ultimele 6 partide disputate în toate competiţiile, fiind plasate pe locul 12. Leganes a vine după o victorie mult aşteptată, 2-0 cu Osasuna.

Hernán Pérez este suspendat de la Espanyol, iar Álvaro Vázquez este accidentat. Oaspeţii nu se bazează pe Alexander Szymanowski şi Diego Rico, accidentaţi.

Espanyol nu a primit gol în 5 din ultimele 6 partide disputate în La Liga.

Mergem pe mâna gazdelor la cote de 1.90 cu mize 4/10.

Sevilla vs. Valencia – sâmbătă, ora 21:45

Sevilla a pierdut ultimele două partide disputate pe teren propriu în toate competiţiile, situaţie de neînchipuit în urma cu câteva săptămâni. Gazdele au primit şi 7 goluri în ultimele 3 partide, spre surprinderea antrenorului Jorge Sampaoli, care a recunoscut că este o problemă pe care trebuie s-o remedieze imediat. Cu Cesare Prandelli pe bancă, Valencia nu a găsit cheia succesului în ultimele 4 partide din La Liga, doar două remize cu Granada şi Deportivo şi înfrângeri cu Celta şi Barcelona.

Samir Nasri este din nou accidentat pentru Sevilla, iar de la Valencia va lipsi Fede Cartabia.

Au fost marcate peste 2.5 goluri în 8 din ultimele 10 partide disputate de Valencia în deplasare.

Mizăm pe meci cu goluri în ambele porți și minim 3 încrise în meci la cote de 1.90 cu mize 5/10.

Villarreal vs. Deportivo Alaves – duminică, ora 13:00

După un start excelent de sezon, gazdele au suferit o pierdere de formă ce a dus la 3 înfrângeri din ultimele 5 partide disputate în toate competiţiile. Totuşi, stadionul El Madrigal este fortăreaţa echipei, iar ultima dată Villarreal s-a impus cu 2-0 în faţa lui Betis. Alaves s-a impus cu 1-0 în ultima deplasare, la Osasuna.

Denis Cheryshev a revenit la antrenamentele lui Villarreal, dar nu e anunţat titular, iar Robert Soldado e accidentat în continuare. Alaves l-a pierdut pe Alexis, suspendat pentru acest meci.

Villarreal şi-a câştigat ultimele 5 meciuri de acasă în La Liga cu cel puţin 2 goluri marcate!

Mizăm pe goluri în ambele porți la cote de minim 2.25 cu mize 3/10

Osasuna vs. Atletico Madrid – duminică, ora 17:15

Umilită de rivala din oraş cu 3-0, Atletico a are două înfrângeri la rând şi a pierdut puncte importante în lupta pentru titlu. Va merge la penultima clasată, Osasuna, care a obţinut ultimul punct la jumătatea lunii octombrie! Gazdele nu au reuşit nici măcar o victorie pe teren propriu în acest sezon, doar două remize până acum.

Javier Flano, Jaime Romero şi Didier Digard sunt absenţii Osasunei, în timp ce la Atleico sunt incerţi Filipe Luis şi Fernando Torres.

Au fost marcate sub 2.5 gooluri în ultimele 4 partide disputate de Atletico în deplasare, iar oaspeţii au primit cel puţin 2 goluri în ultimele 3 meciuri de campionat.

Recomandarea noastră este NO BET!

Celta Vigo vs. Granada – duminică, ora 19:30

Celta are o serie formidabilă de 4 victorii la rând pe teren propriu cu adversari ca Barcelona, Deportivo, Valencia şi Gijon. Oaspeţii nu s-au descurcat rău în ultima perioadă, cu trei remize şi o înfrângere la limită în faţa Barcelonei. Mai mult, apărarea Granadei s-a îmbunătăţit, iar umilinţa cu 7-1 din meciul cu Atletico pare istorie.

Celta are trei suspendaţi, pe Sergio Alvarez, Hugo Mallo şi Pablo Hernandez, iar  Fabian Orellana este incert. Tito, Jeremie Boga şi Gabriel Silva sunt incerţi de la Granada pentru acest meci.

Granada nu a mai obţinut o victorie în La Liga de 13 meciuri şi e ultima în clasament cu 5 puncte. Gazdele au câştigat ultimele 4 partide de pe teren propriu cu cel puţin 2 goluri marcate.

Mizăm pe faptul că Granada nu pierde la o diferență mai mare de un gol și jucăm linia de handicap asiatic +1.5 pe oaspeți la 1.60 cu mize 7/10.

Real Sociedad vs. FC Barcelona – duminică, ora 21:45

Barca merge în această etapă pe un stadion pe care nu a mai câştigat de 9 ani, perioadă în care a obţinut o singură remiză şi a avut 5 înfrângeri. Mai mult. Sociedad vine după 4 victorii consecutive în campionat, cu Gijon, Atletico Madrid, Leganes şi Alaves. Fără Messi pe teren, Barca a făcut doar 0-0 cu Malaga pe Camp Nou etapa trecută, dar în Champions League s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Celtic mulţumită unei duble a starului argentinian. Tot Messi ar putea fi decisiv şi acum pentru că nu mai are probleme de sănătate şi e anunţat titular.

Gazdele nu pot conta pe Ruben Pardo şi Markel Bergara, în timp ce Iniesta şi Umtiti sunt absenţii Barcei.

Ies mereu scântei între meciurile Barcei şi cele ale lui Sociedad. Catalanii au câştigat 8 din ultimele 9 meciuri disputate în deplasare, iar în ultimele 5 dintre ele a fost o medie de peste 2.5 goluri. Sociedad n-a primit gol acasă de 3 meciuri şi a marcat de cel puţin 2 ori în ultimele 5 partide de campionat.

Recomandarea noastră este 1X la cote de 2.80 cu mize 2/10.

Las Palmas vs. Athletic Bilbao – luni, ora 21:45

Cu trei remize din ultimele 4 meciuri disputate, Las Palmas e neînvinsă de 10 meciuri pe teren propriu. Totuşi, ooamenii lui Quique Setien au câştigat o singură dată în ultimele 8 meciuri, un 1-0 chinuit cu Eibar.

Bilbao n-a mai pierdut de 5 meciuri în toate competiţiile, între care şi o victorie cu Villarreal.

Dani Castellano este accidentat pentru gazde, iar Kevin-Prince Boateng este incert. De la Bilbao, Ander Iturraspe este suspendat, iar Inaki Williams şi Oscar De Marcos sunt incerţi din cauza unor accidentări.

Ultimele 3 meciuri de campionat în care a fost implicată Bilbao au produs o medie de sub 2.5 goluri.

Mizăm pe egalitate la pauză sau la finalul partidei la cote de minim 1.75 cu mize 5/10.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.