Liga 1: Ponturile și analizele etapei (25-28 noiembrie)

0

Liga 1 continuă și toate favoritele din etapa a 17-a par să aibă misiuni ușoare. Etapa este deschisă vineri la Târgu Mureș, acolo unde se deplasează Viitorul Constanța, și continuă în aceeași zi cu CSMS Iași-CSU Craiova. Programul complet, analizele și pronosticurile etapei, în cadrul articolului.

ASA Târgu Mureș vs. FC Viitorul – vineri, ora 18:00

Criza de la Târgu Mureș se adâncește pe zi ce trece. Jucătorii au ajuns la opt luni fără bani primiți, iar situația în care se află Pandurii s-ar putea regăsi și la ASA. Ianis Zicu este primul care și-a manifestat intenția de a pleca, și-a depus memoriu la FRF și în iarnă ar putea părăsi echipa.

Chiar dacă pare mare favorită, Viitorul are probleme în meciurile de pe teren străin. Constănțenii au doar trei victorii în deplasare în acest sezon, iar la Târgu Mureș au primit nouă goluri în ultimele trei partide. Echipa lui Gică Hagi vine după un 1-1 cu Gaz Metan în care ar fi meritat poate victoria la cum a decurs partida.

Recomandarea noastră pentru acest meci este X2 și 0-2 goluri marcate la cote minime 2.10 și încredere 4/10.

CSMS Iași vs. CSU Craiova – vineri, ora 20:30

Aflată în suferință, fără victorie de șapte meciuri în Liga 1, CSMS Iași pare să aibă un meci infernal cu Craiova atât prin prisma locurilor în clasament, cât și prin cea a absențelor. Moldovenii nu se vor baza astăzi pe șapte jucători, Chelaru, Mitic, Târşa, Ștefănescu sunt accidentați, iar Voicu, Cristea și Boiciuc suspendați.

Craiova vine după înfrângerea cu 1-0 de pe teren propriu cu Astra, un meci decis de un penalty transformat de Săpunaru. A fost primul eșec al oltenilor după cinci meciuri oficiale. Singura absență a lui Gigi Mulțescu este cea a lui Madson, accidentat.

Oltenii au câștigat precedentele două meciuri directe, 3-2 și 2-0, și o pot face și vineri seară ținând cont de problemele din lotul moldovenilor. Recomandarea noastră este 2 solist la cote minime de 1.75 și încredere 6/10.

Gaz Metan Mediaș vs. Concordia Chiajna – sâmbătă, ora 18:00

Gaz Metan este în continuare formația cu cel mai frumos parcurs: din liga secundă pe locul patru, cu șanse de a egala la puncte echipa de pe locul doi. Medieșenii joacă fantastic, au o serie de nouă meciuri fără înfrângere în prima divizie și au prima șansă și în disputa cu Concordia Chiajna.

Ilfovenii vin după una din surprizele campionatului, 1-0 cu Steaua pe teren propriu după golul lui Roșu, un rezultat ce a pus capăt seriei negre de patru meciuri pierdute consecutiv. Chiajna are însă probleme mari în deplasare, chiar dacă a adunat opt puncte, fiind formația cu cel mai slab atac în meciurile de pe teren străin.

Singurii absenți ai partidei sunt din tabăra Gazului, mai vechii accidentați Greab și Gavra.

Recomandarea noastră este PSF 1 la cote minime de 1.65 și încredere 5/10.

FC Voluntari vs. Dinamo București – sâmbătă, ora 20:30

Meciul are loc la Giurgiu, deoarece stadionul lui FC Voluntari nu dispune de nocturnă. Ilfovenii par să-și revină, au ajuns la două meciuri câștigate la rând, ambele cu 1-0 însă. Cu aceste două rezultate, formația lui Florin Marin a ajuns la două puncte de locul 6, ce asigură prezența în play-off, astfel că un succes sâmbătă seară ar fi cu adevărat de aur.

Dinamo are în continuare fluctuații mari în joc. Echipa lui Ioan Andone a cedat cu 2-0 în fața CFR-ului pe teren propriu, deși a avut multe ocazii importante de a marca. În urma acestui rezultat, partida cu Voluntari devine foarte importantă, chiar dacă până la încheierea sezonului regulat mai sunt alte nouă partide.

Ambele echipe au absențe de marcă. Dacă Bornescu este în continuare accidentat, Maftei și-a pierdut locul de titular după un conflict cu Dinu Todoran, antrenorul secund. Dinamo nu îl va avea la dispoziție pe Lazăr, suspendat.

E un meci ce a produs mult spectacol în trecut și care promite și de această dată. Recomandarea noastră este gol în ambele reprize la minim 1.95 și încredere 5/10.

ACS Poli Timișoara vs. Astra Giurgiu – duminică, ora 18:00

După foarte mult timp, Ionuț Popa are tot lotul la dispoziție pentru un meci de Liga 1. Timișoara a ajuns la 1 punct în clasament după remiza cu Pandurii din etapa trecută, 2-2, dar situația sa în continuare este foarte dificilă în acest sezon. Din acest considerent, bănățenii au nevoie de puncte și repede pentru a spera la un loc de baraj.

Astra vine după o victorie superbă la Viena, 2-1 în Europa League, într-un meci însă de mare angajament. Oboseala s-ar putea resimți din plin, în condițiile în care distanța de la Viena la Timișoara a fost parcursă cu autocarul, după meci. Marius Șumudică are ceva probleme de lot, Dandea, Boudjemaa și Niculae fiind accidentați, iar Fabrício, Oros, Nicoară și Alibec suspendați.

Recomandarea nostră este PSF X la cote minime de 1.85 și încredere 5/10. 

FC Steaua vs. FC Botoșani – duminică, ora 20:30

Steaua se poate desprinde la șase puncte în clasament dacă va trece de Botoșani astăzi, după ce Craiova a pierdut la Iași în deschiderea etapei. Bucureștenii vin după un 2-1 cu Osmanlispor, deși turcii aveau 1-0 la pauză, un rezultat excelent pentru moral. Reghecampf a anunțat că nu va menaja pe nimeni în această dispută foarte importantă cu Botoșani, dar este forțat să efectueze o mutare în primul 11 din cauza regulii impuse de FRF, cea a jucătorului sub 21 de ani. În aceste condiții, Denis Man ar urma să intre pe teren, probabil în locul lui Boldrin.

FC Botoșani a pierdut ultimele două partide disputate în Liga 1 și a coborât sub linia de play-off. Moldovenii sunt la trei puncte de CFR Cluj și Dinamo, bucureștenii cu un meci însă mai mult disputat. În afară de Istvan Fulop, Leo Grozavu va avea întreg lotul la dispoziție.

Recomandăm goluri în ambele porți la cote minime de 2.20 și încredere 5/10.

CFR Cluj vs. Pandurii Târgu Jiu – luni, ora 20:30

CFR Cluj a ajuns la un an de zile fără înfrângere pe teren propriu. Ultima înfrângere acasă a clujenilor a fost tocmai în fața adversarului de astăzi, Pandurii, o echipă însă care este mult schimbată în rău de atunci. Ardelenii au cinci victorii în ultimele șase partide disputate și se pot apropia la un singur punct de locul secund în cazul unei victorii. Nicio absență pentru Vasile Miriuță în meciul de luni.

Situația la Pandurii s-a mai liniștit puțin în ultima săptămână. Unguruşan, Grecu, Herea, Lazar şi Bunoza au revenit la antrenamentele echipei după discuții cu oficialii clubului, însă ultimul refuză să joace și va pleca în iarnă. Pe lângă acesta, Petre Grigoraș nu-i va avea la dispoziție nici pe Valentin Alexandru, suspendat, și Alexandru Răuţă şi Claudiu Voiculeţ, accidentați.

Recomandarea noastră pentru acest meci este CFR Cluj -1.5 goluri la cote minime de 2.00 și încredere 6/10.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.