Acasă Blog Pagina 141

Biletul zilei: pariem pe goluri în Universitatea Craiova – CFR Cluj și Young Boys – Luzern

0

Prieteni, astăzi ne-au atras atenșia două evenimente. E vorba despre Universitatea Craiova – CFR Cluj, din play-off-ul Ligii 1, și despre Young Boys Berna – Luzerna, din Superliga Elveției. 

Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj are o miză uriașă în lupta pentru titlul din Liga 1. Cu doar 3 etape rămase de disputat din actualul sezon, formația antrenată de Edi Iordănescu are un avans minim față de FCSB, un singur punct. Așadar, oaspeții nu își permit să riște nimic. Vor încerca să își facă jocul, unde în care apărarea este pe primul plan, dovadă și cele două meciuri din sezonul regulat cu Craiova, încheiat cu același scor, 0-0.

Young Boys este din nou campioană în Elveția, dar asta nu înseamnă că va face vreun pas înapoi. A înscris 65 de goluri în actuala stagiune, iar astăzi întâlnește al doilea cel mai bun atac al campionatului, Luzern, cu 59 de reușite. Meciurile directe dintre cele două au fost extrem de spectaculoase în ultimii ani. În acest sezon s-au mai întâlnit de 3 ori. A fost de fiecare dată GG. Young Boys s-a impus cu 3-2 și 2-1, iar o dată s-a încheiat indecis, scor 2-2.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaFotbalPlay-off Liga 1Universitatea Craiova – CFR Clujsub 2,5 goluri1.47
ElvețiaFotbalSuperligaYoung Boys – Luzernpeste 2,5 goluri1.52
COTĂ FINALĂ: 2.23MIZĂ:

 

Bilet BONUS DUBLU: cotă 595.53 pe meciuri din fotbal, tenis și baschet

0

Prieteni, nu de abatem de la proiectul nostru de suflet, biletul cu bonus dublu din week-end. Păstrăm un record de 18/20 meciuri, nici săptămâna trecută nefiind departe. Mergem până la capăt acum?  

Cod bilet cu BONUS DUBLU la Superbet: 9910-KWSU9U

Cele 20 de meciuri de pe biletul cu bonus dublu

Sâmbătă:

  • Universitatea Craiova – CFR Cluj, 0-2 goluri @1.52
  • Astra – Voluntari, 1X @1.30
  • Comuna Recea – Unirea Slobozia, 1X @1.33
  • Dacia Brăila – Bucovina Rădăuți, handicap +1,5 Bucovina @1.35
  • Southampton – Fulham, 1X @1.32
  • Brighton – West Ham, 2+ @1.30
  • Hertha – Koln, 1X @1.46
  • Leverkusen – Union Berlin, 1X @1.27
  • Genoa – Atalanta, 3+ @1.37
  • Juventus – Inter, handicap +1,5 Inter @1.25
  • Benfica – Sporting, 0-3 goluri @1.28
  • CSA Steaua – Mostiștea Ulmu, 3+ @1.55
  • Tenis: Opelka – Nadal, peste 18,5 gameuri @1.40

Duminică:

  • UTA – Gaz Metan, 2+ @1.58
  • FCSB II – Afumați, 0-3 goluri @1.30
  • Bilbao – Real Madrid, 0-3 goluri @1.40
  • Barcelona – Celta Vigo, 3+ @1.32
  • Fiorentina – Napoli, Oaspeții 2+ @1.51
  • Baschet: Baskonia – Unicaja, 1X @1.29

Luni:

  • Bournemouth – Brentford, 1X @1.29

Biletul zilei: CSM București – Baia Mare, meci de titlu, și o dispută tare de la ATP Roma

0

Prieteni, venim după un bilet câștigător, așa că am analizat cu încredere oferta de astăzi. A sărit în ochi un meci de handbal, CSM București – Minaur Baia Mare, și unul de tenis, Dominic Thiem – Lorenzo Sonego. 

CSM București și Baia Mare joacă derby-ul finalului de an din handbalul feminin, astăzi, de la ora 18:30. „Tigroaicele” sunt neînvinse după primele 20 de runde, având 19 victorii și un golaveraj impresionant, 592-432. Adi Vasile se bazează pe aportul total al Cristinei Neagu. Interul stânga este retras pentru moment de la echipa națională și joacă doar la club. Baia Mare este ocupanta locului secund, singura care o mai poate, cel puțin matematic, detrona pe CSM. Elevele pregătite de Costică Buceschi au a doua ofensivă din Liga Florilor, 546 de goluri marcate și vin după un Final Four extrem de spectaculos în EHF European League. S-au clasat pe 3, dar ambele dispute au fost recitaluri de goluri, eșec 34-36 cu Nantes în semifinale și victorie 33-31 cu Ikast în finala mică.

Dominic Thiem este unul dintre cei mai buni jucători pe zgură ai ultimilor ani, poate cel mai periculos adversar pentru Nadal la Roland Garros. Austriacul a avut ceva probleme medicale, dar a revenit la Madrid și a arătat foarte bine, cu victorii la Giron, De Mianur și Isner. Adversarul său de astăzi, din optimile de finală ale turneului ATP de la Roma, este italianul Lorenzo Sonego, un sportiv capricios, cu momente de sclipire, dar și cu multe căderi inexplicabile. În primul tur de la Foro Italico, contra lui Monfils, Sonego a acuzat dureri la picior și a fost aproape de abandon. E imposibil să se fi recuperat 100%.

 

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaHandbalLiga FlorilorCSM București – Baia Marepeste 52,5 goluri1.75
ItaliaTenisATP RomaDominic Thiem – Lorenzo Sonegovictorie Thiem1.30
COTĂ FINALĂ: 2.28MIZĂ:

Biletul zilei: Chelsea – Arsenal și șocul din sferturile Ligii Campionilor la handbal masculin

0

Prieteni, astăzi am pregătit un bilet cu două evenimente, Chelsea – Arsenal și un sfert de finală din Liga Campionilor la handbal masculin, Kiel – PSG. 

Derby-ul londonez dintre Chelsea și Arsenal are o miză mai mare pentru gazde. Formația lui Tuchel este calificată în finala Ligii Campionilor, dar trebuie să lupte pentru o clasare în top 4 la finalul acestui sezon de Premier League, pentru a fi sigură că va lua parte și anul viitor la masa bogaților. Chelsea are o serie de 4 meciuri consecutive în care nu a primit gol pe teren propriu și are a doua cea mai bună defensivă din competiție, 32 de goluri încasate în 35 de meciuri. Arsenal are un sezon de dat uitării, dar din punct de vedere al apărării stă decent. A încasat 38 de goluri îm 35 de meciuri, iar în 3 din ultimele 4 deplasări nu a încasat gol. Media de goluri în meciurile lui Arsenal din acest sezon este 2,5, aceeașica în cazul lui Chelsea.

Cel mai așteptat sfert de finală din Liga Campionilor la handbal mascjulin este Kiel – PSG. Nemții pornesc favoriți în turul de astăzi, dar campioana Franței, cea mai bogată echipă din lume, nu poate fi scoasă din calcule. PSG are o linie de 9 metri impresionantă, cu Hansen, Kristopans sau Remili. PSG a trecut în optimi de Celje, cu scorul general de 68-47. Francezii traversează o perioadă excelentă, cu un singur eșec, 24-25 contra lui Nantes, în ultimele două luni și jumătate.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
AngliaFotbalPremier LeagueChelsea – Arsenalsub 2,5 goluri1.75
Uniunea EuropeanaHandbalLiga CampionilorKiel – PSGhandicap +2,5 PSG1.44
COTĂ FINALĂ: 2.52MIZĂ:

 

Biletul zilei: Dinamo – Astra și Levante – Barcelona aduc o cotă de 2.57

0

Prieteni, astăzi venim cu un bilet format din două evenimente, returul semifinalei Cupei României dintre Dinamo și Astra, și Levante – Barcelona.

Barcelona se deplasează pe terenul celor de la Levante, astăzi, de la ora 23:00. Catalanii vin după o remiză fără goluri cu Atletico Madrid și au acum a treia șansă în lupta pentru titlu. Cu 3 etape rămase de disputat, au 75 de puncte, la fel ca Real, și două mai puține decât Atletico. În ultimele două meciuri jucate de Barca nu s-a marcat niciun gol în prima repriză. Meciul direct din tur a fost câștigat cu 1-0, printr-un gol venit târziu de la Messi, în minutul 76. E clar că trupa lui Koeman are ceva probleme în a-și deschide adversarul, așa că alegem un pariu riscant, sub 1,5 goluri în prima repriză.

Dinamo a pierdut manșa tur a semifinalei Cupei României cu Astra, scor 0-1, dar lucrurile s-au schimbat radical din acel moment. Dusan Uhrin Jr. a fost instalat antrenor în Ștefan cel Mare, iar „câinii” au o serie de 4 victorii consecutive. Au fost recuperați și absenții de la meciul tur, iar Dinamo arată excelent. A scăpat matematic de retrogradarea matematică, depășind-o în play-out pe Astra. Giurgiuvenii traversează o perioadă teribilă. Au 4 înfrângeri în ultimele 5 partide și l-au demis pe antrenorul Eugen Neagoe. În locul lui a fost instalat Ionuț Badea, acum doar două zile, așa că nu a apucat să își impună ideile sau să cunoască lotul.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
SpaniaFotbalLa LigaLevante – Barcelonasub 1,5 goluri în prima repriză1.90
RomaniaFotbalCupa RomânieiDinamo – Astra1X1.35
COTĂ FINALĂ: 2.57MIZĂ:

Ești gata să începi aventura de cazino online cu 100 de rotiri gratuite?

0

Princess Casino vine cu surprize senzaționale în această perioadă, gândite pentru întreaga gamă de jucători. Începătorii, cei care joacă pe mize mari, dar în special „vânătorii” de promoții, găsesc aici tot ce își doresc. În întâmpinare îți vin 100 de rotiri gratuite, fără să depui vreun leu!

Ce își poate dori mai mult un jucător decât să primească ceva absolut GRATUIT din partea platformelor de jocuri de noroc? Princess Casino oferă una dintre cele mai spectaculoase oferte de înregistrare! 50 de rotiri GRATUITE la jocul 20 Super Hot vă așteaptă, fără nicio condiție. Nu trebuie să depuneți vreun leu, doar să vă creați cont. Asta nu durează mai mult de 2 minute!

50 de rotiri gratuite, fără depunere, la înregistrare

Cu toții visăm să jucăm la sloturi și să câștigăm un jackpot, dar riscul este prea mare pentru unii din noi. Din acest motiv, Princess Casino a decis să facă acest vis accesibil oricui este interesat. Astfel, poți beneficia de 50 de rotiri gratuite la unul din cele mai populare jocuri ca la aparate ale momentului, 20 Super Hot.

Cum beneficiezi de cele 50 de free spins? Foarte simplu! Tot ce trebuie să faci este să te duci pe pagina Princess Casino, să dai click pe butonul „Creare Cont” și să urmezi pașii care îți vor fi afișați. Vei avea nevoie de un număr de telefon activ și de o adresă de email validă, dar odată ce introduci în pagină codurile primite, te vei putea bucura de rundele gratis.

Alte 50 de rotiri gratuite, la validarea contului

Credeai că asta a fost tot ce oferă Princess Casino viitorilor clienți? Ei bine, nu e așa. Pe lângă cele de 50 de rotiri gratuite la Super Hot, cei interesați mai pot beneficia de încă 50 de free spins la alt joc extrem de popular, King of Kings.

Dacă vrei să te bucuri de a doua serie de runde gratis, poți face asta în aproximativ 1 minut, prin încărcarea unor documente care să îți ateste identitatea.

King of Kings, jocul care îți oferă posibilitatea de a face bani reali fără depunere, a fost inspirat de celebrul Book of Ra, pe al cărui sistem l-a adaptat și îmbunătățit. Astfel, odată ce activezi funcția bonus, zonei de joc i se adaugă o coloană extra. În plus, speciala se activează cu doar două simboluri scatter, făcând cele 50 de rotiri gratuite să aibă o valoare suplimentară.

Jackpoturi și turnee garantate

La Princess Casino te poți bucura de jackpoturi exclusive și turnee de cazino online cu premii tentante. Încearcă-ți norocul și poți fi norocosul câștigător al Ruby Jackpot, care se acordă Non-Stop, în fiecare oră!

Biletul zilei: pariu single pe FCSB – Academica Clinceni, play-off Liga 1

0

Prieteni, astăzi o să jucăm un single cu cotă frumoasă pe meciul FCSB – Academica Clinceni, din play-off-ul Ligii 1. 

FCSB nu își mai permite pași greșiți în acest final de play-off. Este pe locul secund și duce o luptă palpitantă pentru titlu cu CFR. Clujenii au un avans de două lungimi, când au rămas de disputat 3 meciuri. Formația antrenată de Toni Petrea n-a impresionat în această parte a campionatului. A fost învinsă de Sepsi și Universitatea Craiova, arătând o lipsă de prospețime.

De cealaltă parte, Academica, aflată la prima prezență din istorie în play-off, a oferit meciuri închise. În ultimele 3 disputate s-a marcat de fiecare dată exact un gol, 0-1 cu Sepsi, 1-0 cu Craiova și 0-1 cu CFR Cluj. Și meciurile directe cu FCSB din acest sezon, 3 la număr, au fost mai degreabă anoste. Niciodată nu s-au înscris mai mult de două goluri.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
RomaniaFotbalPlay-off Liga 1FCSB – Academica Clincenisub 2,5 goluri1.90
COTĂ FINALĂ: 1.90MIZĂ:

 

Biletul zilei: cotă 3.25 pe derby-urile Real Madrid – Sevilla și Juventus – AC Milan

0

Prieteni, campionatele se apropie de final, așa că fiecare meci are o miză specială în acest moment. Încercăm să profităm de încrâncenarea din derby-urile Real Madrid – Sevilla și Juventus Torino – AC Milan. 

Real Madrid poate profita de remiza dintre Barcelona și Atletico Madrid. Trupa lui Zidane este în acest moment pe locul 3, la 3 puncte în spatele liderului Atletico. Având meciurile directe favorabile, „galacticii” ar deveni favoriâi la titlu, când mai sunt de jucat 3 etape. Misiunea este însă extrem de dificilă, în fața celor de la Sevilla, echipă care are la rândul ei șanse matematice la campionat. Andaluzii au un sezon foarte bun sub comanda lui Lopetegui, în special din punct de vedere defensiv. Am primit doar 24 de goluri 34 de meciuri, a doua apărare din La Liga, după cea a lui Atletico. Media de goluri din partidele disputate de Sevilla în actuala stagiune este 2,2/meci. Nici Real nu a impresionat din punct de vedere ofensiv, cu o medie doar 2,4 goluri/dispută. Meciul direct din turul campionatului, câștigat de Real cu 1-0, a fost unul șters, cu doar 5 șuturi pe poartă trimise în total.

Derby-ul dintre Juventus și AC Milan are o miză și mai mare astăzi. Cei doi coloși din Serie A se luptă pentru un loc de UEFA Champions League. Inter și-a asigurat matematic una dintre poziții, Atalanta pare sigură de a doua, iar pentru celelalte se luptă Juventus, Milan și Napoli. În aceste condiții, încrâncenarea va fi la cote ridicate și sunt de așteptat multe avertismente.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
SpaniaFotbalLa LigaReal Madrid – Sevillasub 2,5 goluri2.10
ItaliaFotbalSerie AJuventus – AC Milanpeste 4,5 galbene1.55
COTĂ FINALĂ: 3.25MIZĂ:

 

Biletul zilei: pariem pe goluri în Serie A și Bundesliga

0

Prieteni, pentru biletul zilei de astăzi este format din două evenimente. Mizăm pe goluri în Fiorentina – Lazio și Bayern Munchen – Borussia Monchengladbach.

Fiorentina este o gașcă imprevizibilă în acest sezon de Serie A. A descoperit un atacant-minune, pe sârbul Dusan Vlahovic, autor a 19 goluri, și ocupă locul 14, cu 4 etape rămase de disputat. Are un avans de 4 lungimi față de locurile retrogradabile, așa că trebuie să strângă în continuare puncte.

Lazio păstrează șanse la locurile de Champions League. Momentan e pe 6, cu 64 de puncte. Are de recuperat 5 lungimi față de echipele din față, având însă un meci restant. Lazio vine după o serie de meciuri extrem de spectaculoase: 5-3 cu Benevento, 2-5 cu Napoli, 3-0 cu Milan și 4-3 cu Genoa. Ultimele 3 meciuri directe s-au încheiat cu același rezultat, 2-1 pentru Lazio.

Bayern Munchen va sărbători astăzi titlu în Bundesliga, așa că ne așteptăm la un meci de gală. Bavarezii au cel mai bun atac din competiție, 86 de goluri înscrise. Dintre ele, 36 îi aparțin golgeterului Robert Lewandowski. Monchengladbach mai are șanse matematice la locurile de cupe europene, dar are nevoie obligatorie de victorie astăzi. Borussia este cel mai incomod adversar pentru Bayern în sezoanele recente. A câștigat 4 meciuri directe în ultimii 3 ani, inclusiv în turul acestui sezon, un 3-2 extrem de spectaculos.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
ItaliaFotbalSerie AFiorentina – Laziopeste 2,5 goluri1.62
GermaniaFotbalBundesligaBayern – Monchengladbachpeste 3,5 goluri1.66
COTĂ FINALĂ: 2.70MIZĂ:

Bilet BONUS DUBLU: 20 de evenimente din fotbal cu o cotă de 1181.66

0

Prieteni, săptămâna asta am câștigat 3 din cele 4 bilete jucate. Pentru week-end pregătim clasicul bilet cu bonus dublu, format din 20 de meciuri din fotbal. 

Codul biletului cu BONUS DUBLU, la Superbet: 9943-M3V7LQ

Cele 20 de evenimente de pe biletul cu BONUS DUBLU:

Sâmbătă:

  • Unirea Slobozia – CSM Reșița, 2+ @1.35
  • Ripensia – Metaloglobus, 0-3 goluri @1.25
  • Mostiștea Ulmu – CSA Steaua, 0-3 goluri @1.34
  • Gaz Metan – Astra, 0-2 goluri @1.57
  • Leeds – Tottenham, 3+ @1.65
  • Spezia – Napoli, 2 final @1.53
  • Barcelona – Atletico Madrid, handicap +1,5 Atletico @1.33
  • Bucovina Rădăuți – Dacia Brăila, 1X @1.38
  • Inter – Sampdoria, 3+ @1.57
  • Manchester City – Chelsea, 0-3 goluri @1.25
  • Dinamo – Hermannstadt, 1X @1.26
  • Liverpool – Southampton, 1 final @1.32

Duminică:

  • Wolverhampton – Brighton, 1X @1.67
  • Parma – Atalanta, 3+ @1.32
  • Eintracht – Mainz, 1X @1.30
  • West Ham – Everton, X2 @1.67
  • Arsenal – WBA, 1 final @1.50
  • Juventus – AC Milan, handicap +1,5 Milan @1.37
  • Real Madrid – Sevilla, 0-3 goluri @1.34
  • Rennes – PSG, 2 final @1.67co