AC Milan vs AS Roma 14 mai 2016

0

AC Milan și AS Roma, două echipe uriașe ale fotbalului din Cizmă, se întâlnesc sâmbătă, 14 mai, cu începere de la ora 21.45, pe San Siro. Cele două rivale sunt la capătul unui sezon epuizant, însă milanezii mai au un meci, după această confruntare.

Ei vor juca finala Coppa Italia, contra celor de la Juventus. Cum Bătrâna Doamnă este deja campioană, rezultă că locul de Europa League este securizat pentru AC Milan, indiferent de locul ocupat în campionat sau de deznodământul din ultimul act al celei de-a doua competiții interne italiene.

AS Roma va trage pentru o victorie, deoarece în cazul fericit ea poate ajunge pe locul secund. Romanii, cu 77 de puncte acumulate, sunt pe poziția a treia, la două lungimi distanță de Napoli, de la care așteaptă un pas greșit. În acest context, diferența de motivare este evidentă în favoarea formației din Cetatea Eternă.

AC Milan este însă puternică pe teren propriu, așa că acest aspect trebuie luat în calcul înainte de alegerea opțiunii de pariere. În tur, AS Roma și AC Milan au remizat,1-1, iar în precedentul joc de pe San Siro, rosso-neri s-au impus cu scorul de 2-1.

Absenți

Antonelli nu poate fi utilizat de Milan. La romani nu vor evolua Keita, Vainqueur și Perotti.

 Echipe probabile 

Milan (4-3-2-1): Donnarumma – Abate, Romagnoli, Mexes, De Sciglio – Montolivo, Bertolacci, Kucka – Bonaventura- Adriano, Bacca

Roma (4-3-3): Szczesny – Florenzi, Rudiger, Manolas, Digne – Nainngolan, Pjanic, De Rossi – El Shaarawy, Dzeko, Salah

 Predicție

X2 merită încercat cu 1.35 minim, iar o cotă interesantă ce merită jucată este 2.25 pentru 2 sau 3 goluri marcate în meci

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.