Simona Halep s-a descurcat excelent până acum la Roland Garros, iar vineri are șansa de a ajunge în optimile competiției, jucând în turul III cu Naomi Osaka din Japonia, de la ora 12.
Este a doua adversară din Țara Soarelui Răsare pe care Halep o întâlnește în Franța, după Nao Hibino în turul I. De altfel, românca a întâlnit doar adversare din Asia până acum, în turul II jucând cu Zarina Diyas, Kazahstan.
Favorita 6 la câștigarea turneului din Franța nu s-a duelat niciodată până acum cu viitoarea ei adversară, care, în prezent, este situată pe locul 101 în clasamentul WTA.
Naomi Osaka, adversara de vineri a Simonei, e pentru a doua oară pe tabloul unui turneu de Mare Șlem, dar deja a impresionat la Paris, câștigând 2 meciuri, cu Jelena Ostapenko din Letonia și cu Mirjiana Lucic-Baroni din Croația.
Niciuna dintre cele două jucătoare nu a pierdut vreun set până acum la Roland Garros.
92 este cel mai bun loc pe care l-a ocupat Naomi Osaka în carieră, în aprilie 2016.
În cazul în care va câștiga meciul cu Osaka, în optimile de finală Halep va avea parte de un duel mult mai dificil. Va juca împotriva invingătoarei dintre Samantha Stosur (24 WTA) și Lucie Safarova (13 WTA).
Predicție
Victoria Simonăi în 2 seturi este cotată la 1.48.
Spor la bani și nu uita să te pregătești de câștiguri cu EURO 2016.
Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.
Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.
Foto: Reuters