ROI +72% la cote medii 1.97 este rezultatul ultimului articol de Flash Tips propus de echipa noastră. Adevărații pariori apreciază astfel de cifre. Precedenta etapă din Premier League ne-a adus o singură predicție greșită, în rest, toate recomandările echipei noastre au fost exxtrem de valoroase.
Hull vs. Everton – 30 decembrie, ora 22:00
De șapte meciuri nu a mai câștigat Hull în Premier League, iar în tot acest timp a încasat 15 goluri și a coborât pe ultimul loc. Practic, în acest moment, este principala candidată la retrogradare având în vedere și criza din ofensivă.
Everton e departe de primele 6 în clasament și pare incapabilă să lege rezultate pozitive în ultima perioadă. Cu excepția startului sezonului, Everton nu a mai bifat două victorii legate, însă a și avut un program foarte dificil pe acest final de an.
X2 & sub 3.5 goluri marcate se găsește la cotația 1.60, iar pentru noi este o alegere tentantă pe care vom miza 6/10.
Burnley vs. Sunderland – 31 decembrie, ora 17:00
Burnley a scăpat pentru moment de emoții după 1-0 cu Boro, o rivală directă la evitarea retrogradării. Sunt trei puncte mari pentru nou-promovată, care avea o singură victorie în ultimele șase meciuri. Duelul cu Sunderland este însă poate mai important, în condițiile în care băieții lui Moyes au practicat un joc destul de bun pe Old Trafford, chiar dacă au pierdut 1-3. Ultimul meci direct dintre cele două echipe de la Burnley s-a terminat la egalitate, 0-0.
Mergem pe 1x & sub 2.5 goluri la cote de 2.20 cu mize 3/10.
Chelsea vs. Stoke City – 31 decembrie, ora 17:00
Chelsea pare de neoprit în Premier League. Antonio Conte a schimbat total fața echipei sale după ce a mutat în 3-4-3, iar londonezii au acum 12 victorii consecutive, depășind recordul propriu stabilit în 2009. Următorul challenge ar fi depășirea recordului all-time din Premier League de 14 succese consecutive stabilit de Arsenal în 2002, oare vor reuși elevii lui Conte și această ispravă? Șanse destul de mari, în condițiile în care Stoke traversează o ușoară criză, cu înfrângeri clare în fața granzilor Arsenal și Liverpool și fără victorie în ultimele patru meciuri. Stoke a pus probleme mari lui Chelsea în sezonul trecut, reușind să scoată patru puncte în campionat și să o elimine din Cupa Capital One.
Cu cel puțin 2 goluri marcate în 5 din ultimele 6 meciuri disputate pe propriul teren, Chelsea a condus atât la pauză cât și la finalul partidei în 8 din ultimele 11 meciuri disputate! Trrrring! În acest caz cota 1.80 pentru 1 pauză-1 final capătă valoare și o recomandăm cu mize 6/10.
Leicester vs. West Ham – 31 decembrie, ora 17:00
Apele s-au liniștit la West Ham, însă pentru campioană sunt tulburi. Leicester este la doar trei puncte de retrogradare la jumătatea campionatului, iar băieții lui Ranieri sunt dominați clar meci de meci. Vardy lipsește în continuare, suspendat, un mare minus pentru gazde.
Slaven Bilic pare să fi redresat situația la „ciocănari”, după ce a scos 10 puncte în ultimele patru etape. 4-1 cu Swansea în etapa trecută a urcat-o pe West Ham pe un liniștitor loc 11, la doar patru puncte de Everton, locul 7. Simone Zaza este refăcut după accidentarea suferită și ar putea reveni pe teren.
Mizăm pe goluri în ambele porți la cote de 1.70 cu mize 8/10.
Manchester United vs. Middlesbrough – 31 decembrie, ora 17:00
Dacă lupta pentru titlu pare încheiată, Manchester United a revenit cu șanse mari în cursa pentru un loc în Liga Campionilor. Băieții lui Mourinho au patru victorii consecutive, Ibrahimovic a ajuns la 12 reușite, iar totul pare că merge cum trebuie pentru Manchester. Boro este un adversar accesibil, care se luptă pentru evitarea retrogradării, dar care a încurcat până acum în deplasare atât pe Arsenal, cât și pe City.
Rooney este în continuare accidentat și va lipsi și în acest meci.
Vedem valoare în cota 1.75 pentru victoria gazdelor și sub 3.5 goluri marcate în meci și vom miza 7/10.
Southampton vs. West Brom – 31 decembrie, ora 17:00
Aflate pe poziții liniștitoare, Southampton și West Brom sunt lipsite de grijă în această ultimă etapă a turului. Sunt două dintre echipele ale căror meciuri produc destul de puțin spectacol, în special Southampton, care are o medie de 2.1 goluri înscrise în meciurile în care este implicată.
Pentru gazde, partida vine la trei zile după înfrângerea de pe teren propriu cu Tottenham, 1-4, în care a condus cu 1-0 și Nathan Redmond a văzut cartonașul roșu. WBA a pierdut ultimele două meciuri, însă trebuie specificat că a fost în fața unor formații foarte puternice, Man. United și Arsenal, iar împotriva „tunarilor” defensiva a cedat abia în minutul 87.
Recomandăm linia de handicap asiatic SUB 2.25 goluri la cote minime de 1.80 cu mize 4/10 pentru această partidă.
Swansea vs. Bournemouth – 31 decembrie, ora 17:00
Galezii au un sezon foarte slab, iar prima măsură a fost luată deja. Bob Bradley a fost demis după doar trei luni pe banca tehnică, după ce Swansea a pierdut cu 1-4 în fața lui West Ham. Situația este grea, dar nu una fără ieșire, însă în primul rând defensiva trebuie îmbunătățită pentru ca Swansea să poată evita retrogradarea. Alan Curtis și Paul Williams vor conduce pe Swansea până când se va găsi un nou antrenor.
Bournemouth a primit câte trei goluri în patru din ultimele cinci meciuri, dar într-una din situații a reușit să iasă învingătoare, chiar în fața lui Liverpool. Echipa lui Eddie Howe nu are însă, momentan, motive de îngrijorare, fiind la șapte puncte peste primul loc care duce în Championship.
Sunt premise pentru un meci cu goluri. Mizăm pe linia de Over 2.75 la cote minime de 2.00 cu 4/10 unități.
Liverpool vs. Manchester City – 31 decembrie, ora 19:30
Se anunță un meci de care pe care, în condițiile în care o remiză nu ar ajuta decât pe liderul Chelsea, care primește vizita lui Stoke. Cele două echipe se află pe locurile 2 și 3, despărțite de un singur punct, dar la 6, respectiv 7 puncte de prima poziție.
Trio-ul Mane-Lallana-Firmino a contabilizat 21 de goluri până acum și este punctul forte al lui Jurgen Klopp. Totuși, Liverpool are 45 de goluri marcate, fiind cea mai bună echipă din Premier League la acest capitol.
Pentru City va putea juca din nou Sergio Aguero, care și-a ispășit cele patru etape de suspendare după cartonașul roșu din meciul cu Chelsea. Chiar dacă este jucător de bază, absența lui nu s-a simțit așa mult, pentru că City a marcat de 9 ori în perioada în care argentinianul a fost indisponibil.
Mizăm la valoarea minimă de 1.85 pe goluri în ambele porți și minim 3 înscrise în total în meci cu 7/10 unități.
Watford vs. Tottenham – 1 ianuarie, ora 15:30
Se poate spune că Watford a scos un egal norocos cu Crystal Palace, 1-1, după ce Deeney a transformat un penalty acordat ușor, iar Palace a ratat o lovitură de pedeapsă la 1-0 în favoarea ei prin Benteke. Watford a suferit destul de mult în duelul de Boxing Day, golul venind la al doilea șut expediat pe spațiul porții adverse.
Tottenham suflă în ceafa echipelor de pe podium, iar acest lucru este posibil doar prin apărarea senzațională pe care Pochettino a pregătit-o în acest sezon. Londonezii vin după un convingător 4-1 la Southampton, unde Kane a ratat un penalty.
Până acum în istorie, Tottenham nu a pierdut niciodată în fața lui Watford și a câștigat ultimele șase meciuri directe.
Este meci de NO BET pentru noi! Sugerăm să îl evitați deoarece cotele nu avantajează pariorii.
Arsenal vs. Crystal Palace – 1 ianuarie, ora 18:00
Arsenal a muncit din greu pentru victoria cu WBA din ultima etapă, Giroud marcând abia în minutul 87 din pasa lui Ozil, care a ajuns la trei assist-uri în acest sezon. Sunt trei puncte enorme pentru Arsenal, care nu-și permitea un alt pas greșit după înfrângerile cu City și Everton.
Palace are de ce să se declare nemulțumită după disputa de la Watford, pe care a avut-o practic în mână. 1-1 cu Watford a reprezentat debutul lui Sam Allardyce pe banca tehnică a grupării din capitala Angliei, iar regretele sunt mari în condițiile în care Benteke putea închide meciul, din penalty, la 1-0. Mai mult, Damien Delaney a primit al cincilea cartonaș galben și va absenta în acest meci.
Propunem o cotă tentantă de 2.80 pentru un pronostic îndrăzneț: victoria gazdelor și ambele să marcheze cu mize 2/10.
Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!
Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.