Handbal: ponturile și analizele zile (21 septembrie)

0

Este o zi plină de handbal astăzi, în care debutează prima ligă franceză la masculin, dar și Liga Campionilor, tot la masculin, prin disputa Besiktas-Braga. Avem partide inclusiv din România, iar pentru ziua de miercuri echipa PdP v-a pregătit șapte ponturi.

HCM Râmnicu Vâlcea vs. ASC Corona Brașov – România, Liga Națională feminin, ora 16:00

Sunt două formații complet schimbate față de sezonul trecut. În primul rând, Vâlcea va fi o nucă foarte tare pe teren propriu și are un moral bun după ce a câștigat primele două partide din acest sezon. Corona, în schimb, și-a pierdut liderul, pe Cristina Zamfir, dar până acum nu a avut niciun meci cu adevărat tare, chiar dacă a disputat patru partide oficiale.

În sezonul trecut, cele două echipe au oferit meciuri strânse, rezultatul din retur fiind unul mincinos, pentru că diferența de pe teren n-a fost așa de mare.

Recomandăm cote minime de 1.40 pentru HCM Râmnicu Vâlcea +3,5 goluri.

CSM Bistrița vs. ”U” Cluj – România, Liga Națională feminin, ora 17:30

Horațiu Pașca, antrenorul Bistriței, se află față în față pentru prima oară cu fosta sa formație. Va fi un duel foarte interesant, în condițiile în care Bistrița a dat lovitura în runda trecută, învingând la Craiova, în timp ce Clujul a remizat doar pe teren propriu cu Măgura Cisnădie.

Diferența dintre cele două echipe nu e mare, însă la acest moment gazdele de astăzi par a avea un plus la relațiile de joc. Clujul depinde foarte mult de forma Cristinei Laslo, iar până acum aceasta nu a dat satisfacții prea mari.

Recomandăm cote minime de 1.60 pentru victoria gazdelor.

Dinamo București vs. CSM Făgăraș – România, Liga Națională masculin, ora 18:00

E cel mai simplu meci pe care-l poate avea campioana în acest sezon. Dinamo a început bine, are patru victorii în patru meciuri, în timp ce nou-promovata are patru înfrângeri.

Dinamo vine și după un succes de moral, 32-31 la Timișoara, pe un teren greu. Este ultimul test pentru Eliodor Voica înaintea debutului în grupele Ligii Campionilor, programat duminică la Hostebro.

CSM Făgăraș a evoluat bine acasă per-ansamblu cu Vaslui, dar a avut probleme în ofensivă, marcând doar de 18 ori. Puterea ofensivă a lui Dinamo este net superioară, astfel că brașovenii vor trebui să-și ridice nivelul mult pentru a evita o nouă înfrângere categorică.

Recomandăm cote minime de 1.55 pentru o victorie a lui Dinamo la minim 10 goluri.

Besiktas JK vs. ABC Braga – Liga Campionilor masculin, ora 20:00

Noul sezon al Ligii Campionilor începe în Turcia, unde Besiktas primește vizita campioanei Portugaliei, ABC Braga, formație calificată în premieră în grupele competiției.

Besiktas a devenit o prezență constantă în această fază și prinde experiență de la an la an. Turcii au în componență mai mulți ex-iugoslavi care au evoluat la nivel înalt și ademeniți cu salarii importante, dar și jucători din naționala Turciei.

Despre Braga am mai vorbit și cu ocazia preliminariilor. Stilul lor de joc extrem de rapid i-a adus satisfacție în Austria, când a reușit calificarea, dar are nevoie de mai mult pentru a putea face o figură frumoasă în grupe.

Recomandăm cote minime de 1.55 pentru victoria lui Besiktas.

Saint Raphael vs. Saran – Franța, masculin, ora 20:00

Vicecampioana Franței are în față o nou-promovată la debutul în noua ediție a Lidl Starligue, Saran, o formație pentru care evoluează și fostul dinamovist Ibrahima Diaw. În mod cert, Saint Raphael va câștiga acest meci, ținând cont de dorința mare de revanșă pe care o are (Saint Raphael nu a fost acceptată în Liga Campionilor în detrimentul lui Nantes, locul trei în sezonul trecut).

Saran nu are nume mari în echipă și a pierdut deja un prim meci oficial, în Cupa Ligii, 27-30 în fața divizionarei secunde Chartres.

Recomandăm cote minime de 1.80 pentru Saint Raphael -4,5 goluri.

Celles vs. Brest – Franța, feminin, ora 21:30

Două nou-promovate, dar cu asiprații diferite. Brest se va bate pentru locurile fruntașe în acest sezon, în care participă inclusiv în cupele europene. Cu jucătoare importante transferate în această vară, Marta Mangue, Allison Pineau, Melinda Geiger sau Cleopatre Darleaux, Brest nu are voie să se impiedice la Celles, mai ales că a cedat deja pe teren propriu în prima rundă, 21-22 cu Nice.

Recomandăm cote minime de 1.80 pentru o victorie a lui Brest la minim patru goluri.

Cesson vs. PSG Handball – Franța, masculin, ora 21:45

Cele două echipe au oferit meciuri cu multe goluri în sezonul trecut, fie că s-au disputat la Paris, fie că s-au disputat la Rennes. Cel mai probabil, același scenariu va fi valabil și astăzi, în condițiile în care vârful de formă nu este programat pentru acest moment al sezonului, iar sistemele defensive încă nu sunt organizate. În meciurile directe din campionat ale sezonului trecut s-au marcat câte 69 de goluri.

Recomandăm cote minime de 1.80 pentru un meci cu minim 60 de goluri marcate.

sursă foto: globalsports.ro

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.