Biletul Zilei: cota 4.28 pentru marți cu șanse foarte bune

0

Pentru marți avem pregătită o variantă cu un factor multiplicator final ceva mai generos, care ne poate returna de 4 ori miza. Șansele individuale de reușită pleacă de la 72.5 % în sus  și consider că putem avea parte numai de bife verzi la finalul zilei.

Spania este marea favorită la câștigarea titlului european de tineret, iar jucătorii pe care îi are la dispoziție constituie o nouă generație de excepție. Spaniolii au câștigat tot până acum, iar astăzi au un examen ceva mai greu de trecut în fața Italiei, formație care s-a calificat în semifinale deși a arătat carențe mari în sistemul defensiv la meciul cu Cehia.

Anglia va lupta împotriva Germaniei pentru un loc în finală și ne putem aștepta la un meci de care pe care. Ambele formații au jucători rapizi pe benzi și stau foarte bine la faza de creație, astfel că le putem da credit că ar putea înscrie cel puțin un gol în acest meci. Mergem însă pe varianta mai permisivă, în ideea că una din echipe ar conduce cu 1-0 și apoi ar profita pe contraatac de spațiile lăsate de adversarul care caută cu disperare egalare. Sincer, îl văd meci de 1-1 terminat la penalty-uri!

Ca orice australian care se respectă, Alex Bolt se prezintă bine pe suprafețe rapide, dar rămâne dator atunci când vine vorba despre tenisul jucat pe zgură. Marți, în a doua zi a săptămânii în care se joacă două turnee pe iarbă (Eastbourne și Antalya) și calificările de la Wimbledon, el va juca, însă, în primul tur al challenger-ului de la Milano, de unde ar trebui să plece rapid.

Bolt va sta în fața lui Zdenek Kolar, un ceh cu un joc decent pentru acest nivel, la două zile după ce a jucat finala challenger-ului de la Ilkey, desfășurat pe iarbă. Cum meciul se joacă pe cea mai proastă suprafață a lui Bolt și cum australianul nu a avut timpul necesar pentru a trece de la iarbă la zgură, mergem pe victoria lui Kolar.

Kiki Mladenovic o întâlnește la Eastbourne pe Shuai Zhang, victima sa de acum 5 zile de la Birmingham. Franțuzoaica este semifinalista de anul trecut din această competiție, iar anul acesta a jucat deja finala la Hertogenbosch. Avem o favorită certă în această partidă!

Caroline Wozniacki debutează în acest sezon pe iarbă și are șanse bune de a câștiga acest turneu. Daneza este în formă fizică excelentă, iar astăzi va avea de trecut de o jucătoare de totul sau nimic, japoneza Naomi Osaka. Nu cred că e loc de surprize aici.

AFLĂ CUM POȚI INTRA ÎN GRUPUL SECRET AL LUI CĂTĂLIN MIHALACHE PENTRU A AVEA ACCES LA TOATE PARIURILE SALE!

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Polonia Fotbal EURO U21 Spania vs. Italia Spania HA 0 1.26 3-1 Da
 Polonia Fotbal EURO U21 Anglia vs. Germania peste 1.5 goluri 1.34 2-2 Da
 Italia Tenis Challenger Milano Bolt vs. Kolar 2 1.35 0-2 Da
 Anglia Tenis WTA Eastbourne Mladenovic vs. Zhang 1 1.38 2-0 Da
 Anglia Tenis WTA Eastbourne Wozniacki vs. Osaka 1 1.36 2-0 Da
COTĂ FINALĂ: 4.28 la 888SPORT–1000 Ron BonusMIZĂ:  Da

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


PUBLIC WIN
Bonus 2000 RON
betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
MAXBET
Bonus 777 RON
sportingbet
Bonus 200 RON
unibet
Bonus 300 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.