ATP – Nottingham : Dancevic – Dolgopolov
Dolgopolov e pe suprafaţa lui, pentru că e adeptul jocului foarte rapid. A trecut de Edmund, favoritul publicului, fără să-şi piardă serviciul, iar Dancevic este sub britanic. Canadianul a profitat doar de deconcentrarea lui Kukushkin şi după ce a salvat o minge de meci s-a impus în 2 tie break-uri.
WTA – Eastbourne : Brengle – Vesnina
Vesnina a început foarte bine sezonul pe iarbă. Aşa cum am oferit şi ieri pronosticul că va lua un set cu Bencic, până la urmă rusoaica s-a impus în minimum de seturi. Deşi n-a strălucit la serviciu, asta şi pentru că Bencic are un retur foarte bun, s-a remarcat prin celelalte calităţi, lovituri puternice, precise. Brengle a jucat ieri două meciuri. În prima a reuşit să revină de la 0-1 la seturi cu Van Uytvanck, pentru ca apoi sa aibă o misiune mai uşoară contra Pavlyuchenkovei, deşi cota nu o dădea favorită. Astăzi, în schimb, are o misiune grea cu Vesnina. Pronosticul este ca Vesnina să se impună în primul set pentru că există posibilitatea ca americanca să abandoneze ulterior din cauza oboselii. Cele două s-au întalnit şi acum o lună pe zgura de la Roland Garros unde Vesnina s-a impus lejer cu 6-3/6-2.
TARA | SPORT | COMPETIȚIE | EVENIMENT | PREDICȚIE | COTA | REZULTAT | STATUS |
ATP Nottingham | Dancevic – Dolgopolov | 2 | 1.25 | 0-2 | |||
WTA Eastbourne | Brengle – Vesnina | primul set Vesnina | 1.60 | 0-2 |
COTĂ FINALĂ: 2.00 |
Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.
Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.
Sursă FOTO: www.hobartinternational.com.au