Biletul Zilei 23 iunie. Cota finala 2.78 din 3 evenimente

0

WTA – Wimbledon: T.Maria vs. Peterson
Calificările pe tabloul principal de la Wimbledon ajung astăzi în faza finalelor. Maria a avut evoluţii foarte bune în victoriile cu Georges, dar mai ales cu Mestach. Anul trecut, jucătoarea din Germania a ajuns chiar în turul 3 pe iarba londoneză. Peterson se află la prima experienţă pe iarbă, fiind o jucătoare ce preferă zgura. Maria are experienţa de partea sa, faţă de tânăra suedeză de numai 20 de ani.

WTA – Eastbourne: Radwanska vs. Cibulkova
Finalista de anul trecut de la Eastbourne, Radwanska, a început mai greu sezonul de iarbă, cu înfrângere chiar în primul tur la s’Hertogenbosch, dar aici trage din nou la titlu. Dacă în primul tur adversara sa a abandonat, cu Bouchard nu a avut probleme, impunându-se în minimum de seturi. Cibulkova a fost foarte aproape să piardă primul set cu Bondarenko, dar a reuşit să revină, însă serviciul nu a ajutat-o şi nici la precizie nu a excelat. Semifinalista la Wimbledon anul trecut, Radwanska se simte bine pe iarbă şi merge spre victorie în acest turneu.

ATP – Wimbledon: Willis vs. Medvedev
Willis a produs surprize mari în aceste calificări, învingându-i pe Sugita şi pe Rublev din postura de underdog. Faptul că este stângaci şi experienţa mare pe iarbă i-au adus aceste victorii. Medvedev are rezultate la fel de bune, dar având în vedere că se joacă după sistemul cel mai bun din 5 seturi, favoritul publicului va trage să câştige măcar un set.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Anglia Tenis WTA Wimbledon T.Maria vs. Peterson 1 1.26 2-0 Da
 Anglia Tenis WTA Eastbourne Radwanska vs. Cibulkova 1 1.38 1-2 Nu
 Anglia Tenis ATP Wimbledon Willis vs. Medvedev minim 1 set Willis 1.60 3-1 Da
COTĂ FINALĂ: 2.78Nu

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Sursă FOTO: www.wallpaperstunnel.com

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.