Sassuolo și Inter Milano se vor întâlni în ultima etapă din Serie A, sâmbătă, 14 mai, cu începere de la ora 21.45. Sassuolo se află la capătul unui sezon foarte bun, echipa cochetând o bună bucată de vreme cu calificarea în cupele europene. Acum, din cauza rezultatelor directe cu Fiorentina, prezența gazdelor în Europa League este imposibilă.
La rândul ei, titrata Inter Milano nu a avut un campionat strălucit, așteptările suporterilor fiind categoric mai mari. Echipa lui Roberto Mancini a demonstrat că este una foarte pragmatică, în majoritatea meciurilor reușind să marcheze prin fructificarea unui minimum de ocazii avute la dispoziție.
De regulă, Inter Milano a jucat dezinhibat în fața unor adversare mai slab cotate, însă acest lucru s-a petrecut, în general, pe teren propriu. Interiștii au dat dese rateuri în deplasare, însă aceste aspecte sunt scoase acum din context, fiind irelevante.
Cu locuri în clasament deja știute, ambele echipe vor rula probabil jucătorii care au evoluat mai puțin. Inter Milano are mai mulți jucători cu potențial de a fi selecționați pentru Euro 2016, deci aceștia, chiar dacă vor fi folosiți, nu se vor implica în dueluri foarte tari, de teama unor eventuale accidentări.
Absenți
Laribi, Terranova, Berardi de partea gazdelor, dar și Handanovic, Perisic, Icardi, Miranda, Medel, Ljajic de la Inter Milano.
Echipe probabile
Sassuolo (4-3-3): Consigli – Vrsaljko, Cannavaro, Acerbi, Peluso – Pellegrini, Duncan, Magnanelli – Sansone, Defrel, Politano
Inter Milano (4-2-3-1): Carrizo – D”Ambrosini, Jesus, Murillo, Nagatomo -Kondogbia, Melo-Brozovic, Jovetic, Palacio – Eder
Predicție
PSF X la cote de minim 2.10 prezintă avantaj pentru pariori.