Romania Liga 2, etapa intermediara din 18 mai

0

Astăzi avem meciuri în Liga 2 de pe teritoriul țării noastre dragi, așa că ne pregătim portofelele pentru noi eventuale câștiguri. Lupta pentru promovare este foarte strânsă, dar și bătălia la retrogradare este una acerbă. Faptul că sezonul competițional de anul viitor presupune o singură serie cu 20 de echipe face ca play-out-ul să fie un război foarte interesant pe această ultimă sută de metri. Doar primele două clasate din fiecare serie se salvează, locurile 3 vor juca baraj între ele, iar câștigătoarea baraj de menținere cu o echipă din Liga 3. Ultimele 3 din fiecare serie merg în Liga 3, sau direct în faliment, cum multe echipe din acest sezon au făcut-o, înainte de finalul competiției: Ceahlăul, Oțelul, FC Bihor, Caransebeș..

Bucovina Pojorâta vs. CS Balotești 13.00 

Gazdele au avantajul terenului cu cele mai mici dimensiuni din toată Liga a 2-a și au reușit să îl fructifice în dese rânduri până acum. Cu o victorie, bucovinenii ar intra din nou în cărțile supraviețuirii. În acest moment se află pe penultimul loc cu 17 puncte, iar Balotești este chiar pe ultimul loc în balonul cu oxigen, cu 23 de puncte.

De remarcat faptul că Balotești are 6 puncte din ultimele două etape fără să joace, deoarece Ceahlăul s-a retras din campionat chiar înaintea celor două întâlniri cu Baloteștiul. Cele două confruntări din 2016 au avut același scor, 1-1, între cele două combatante de astăzi.

PSF X la 1.70 minim poate fi o alegere bună

Academica Clinceni vs. SC Bacău 18.00

La Clinceni a fost supărare mare și pe bună dreptate după înfrângerea usturătoare în fața Farului de sâmbătă, 2-5. Președintele, fostul jucător al lui Dinamo, Alex Dragomir, și-a acuzat unii jucători de atitudine delăsătoare imediat după meci și a a menințat cu o curățenie de vară severă.

Moldovenii lui Cristi Popovici, însă, vin după un meci bun împotriva Dunării Călărași, meci în care au condus pe tabelă 20 de minute până spre final, când au fost egalați în minutul 75. Bacăul joacă un fotbal plăcut, deci ne putem aștepta să avem multe faze de poartă.

Precedentele întâlniri din acest sezon s-au încheiat 2-2, 0-0 și 2-1 pentru Clinceni.

Recomandăm ambele echipe înscriu la minim 1.60 sau PESTE 2,5 goluri în meci la minim 1.65.

Dacia Brăila vs. Dunărea Călărași 18.00 

Scandal mare în partida tur, când Brăila a egalat în minutul 95 dintr-un penalty contestat vehement de gazde. S-a lăsat cu suspendări pentru antrenorul Adi Mihalcea de la Călărași și a fost nevoie de pătrunderea stewarzilor pe teren pentru protecția arbitrilor. Călărașiul întorsese rezultatul după pauză, oaspeții fiind cei care au condus în prima parte.

Precedentele întâlniri din acest sezon s-au terminat 2-2, 1-1 și 1-0 pentru Călărași.

Etapa trecută Dunărea a avut mult de furcă la Bacău pentru un egal, iar Brăila a cedat dezamăgitor în Giulești, 0-1, jocul acestor două rezultate readucând Rapidul pe prima poziție.

4 puncte despart cele două echipe în clasament, Brăila e pe 3 cu 31 de puncte, 4 mai puțin decât oaspeții lor de astăzi care ocupă poziția secundă. Brăila are victoii pe linie pe propriul teren în Play-off, 3 la număr, înscriind de 8 ori și primind un singur gol. De cealaltă parte, Dunărea Călărași  are o singură înfrângere în 7 partide din play-off și aceea la Rapid, 0-1.

PSF X  la minim 1.85 și   X2 la minim 1.50 merită încercate.

Farul Constanța vs. Rapid București 18.00 

Meci între două formații cu mari probleme financiare șă inconstante în rezultate. Farul este o echipă total imprevizibilă, alternând victoriile consecutive din deplasare în care înscrie câte 5 goluri pe meci, cu eșecurile lamentabile de pe propriul teren.

De cealaltă parte, Rapid câștigă chinuit pe Giulești, 3 rezultate de 1-0 consecutive, și pierde la 0 în deplasare în ultimele două meciuri, 0-2 la Brăila și 0-3 la Călărași.

Disputele dintre cele două formații din acest sezon s-au terminat cu o remiză albă și câte o victorie 1-0 pentru fiecare din echipe pe propriul teren.

Ne așteptăm la goluri puține și astăzi și recomandăm o cotă fabuloasă de 2.30 pentru SUB 2,5 goluri în meci.

ACS Berceni vs. Rapid Suceava 18.00 

Meciurile dintre Berceni și Suceava au produs spectacol de fiecare dată. În ultimele 6 întâlniri, ambele echipe au înscris cel puțin 1 gol, iar meciurile au avut minim 3 goluri. De altfel, media golurilor pentru ultimele 6  întâlniri este 4.83!!! 29 de goluri în 6 partide…impresionant..

Cele două echipe împart locurile 3 și 4 din clasament cu 21 de puncte fiecare, la doar 2 puncte în spatele celor de la Balotești care ocupă poziția secundă, ultima salvabilă, cu 23.

Ne așteptăm la un meci pe viață și pe moarte cu goluri de ambele părți. Conform tradiției statistice, PESTE 2,5 goluri la minim 1.60 ar trebui să fie chilipir. Merită încercat și PESTE 3,5 goluri la minim 2.50.

 

 

 

 

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.