Flash Tips 24 ianuarie 2017: verifică analizele și recomandările zilei

0

Am revenit după o zi în care oferta nu ne-a avantajat din punct de vedere parioristic, astfel că secțiunea Flash Tips a luat o scurtă și bine meritată pauză. Pentru marți am selectat câteva partide interesante, dar, cel mai important, ce se anunță profitabile. Napoli-Fiorentina este capul de afiș al zilei, dar vă sfătuim să consultați toate analizele echipei noastre.

Brighton vs. Cardiff, Championship, ora 21:45

Brighton se află din ce în ce mai aproape de o promovare istorică în Premier League. Băieții lui Chris Hughton pot reveni pe prima poziție în Championship după meciul de astăzi, iar în cazul unei victorii cu Cardiff s-ar desprinde din nou la 11 puncte de poziția a treia.

Pentru gazde, meciul are loc la patru zile după o victorie foarte importantă, 2-1 cu Sheffield Wed, mai ales din punct de vedere moral. Brighton își încheiase recent seria de 19 meciuri fără înfrângere și se aștepta răspunsul echipei după acel meci mai puțin reușit, de la Preston. Golgheterul Glenn Murray va lipsi însă astăzi, suspendat, însă chiar și așa Hughton are soluții viabile: Anthony Knockaert vine după patru goluri marcate în ultimele cinci meciuri.

Cardiff traversează o perioadă foarte bună, cu trei victorii consecutive ce i-au adus practic liniștea. Galezii au urcat de pe loc retrogradabil până pe locul 16 și au în acest moment opt lungimi peste Burton și Blackburn, formații aflate în zona fierbinte. Victoria de la Bristol din urmă cu zece zile a fost prima în deplasare din 22 octombrie, de la un 2-1 cu Nottingham. Recomandarea noastră este cotată la 1.60!

[wcm_nonmember]

OFFF…Se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ești abonat. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_nonmember]

[wcm_restrict plans=”biletul-zilei, challenger”] OFFF…se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ai abonamentul corespunzător. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_restrict]

[wcm_restrict plans=”full-access, ponturi-si-analize”] Mizăm 6/10 pe 1X & 2-5 goluri în această partidă. [/wcm_restrict]

Reading vs. Fulham, Championship, ora 22:00

Obișnuite cu aerul tare din Premier League, cele două echipe se luptă în acest moment pentru a ocupa un loc de baraj, în condițiile în care distanța față de primele două clasate este foarte mare. Interesant este că Fulham este considerată favorită, deși Reading stă mai bine în clasament, iar parcursul de pe teren propriu este bun.

Meciul trebuia să aibă loc inițial pe 30 decembrie 2016, dar a fost întrerupt la pauză din cauza ceții și nu a mai fost reluat timp de 90 de minute, astfel că astăzi se va rejuca. Atunci, tabela indica 0-0 în momentul întreruperii.

Reading are doar două înfrângeri în 13 partide disputate acasă și ambele în fața unor foste formații din Premier League, Aston Villa și QPR. Apărarea a fost punctul forte până acum, în condițiile în care media golurilor încasate acasă este de doar 0.77.

Fulham este în revenire de formă și în ultima perioadă practică un fotbal bun. Pe teren străin este una din cele mai bune echipe ale campionatului, a adus 20 de puncte, dar per total defensiva este una vulnerabilă. Londonezii au primit 31 de goluri până acum și doar două formații clasate peste ei au apărări mai slabe, una fiind chiar Reading.

Jordan Obita, Callum Harriott, Stephen Quinn și Deniss Rakels lipsesc de la gazde, iar Floyd Ayite și Neeskens Kebano de la oaspeți. S-au înscris minim 3 goluri în 9 din ultimele 11 meciuri disputate de Reading în Championship, la fel ca și în ultimele 7 directe disputate împotriva lui Fulham în toate competițiile. Recomandarea noastră este cotată la 1.75!

[wcm_nonmember]

OFFF…Se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ești abonat. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_nonmember]

[wcm_restrict plans=”biletul-zilei, challenger”] OFFF…se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ai abonamentul corespunzător. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_restrict]

[wcm_restrict plans=”full-access, ponturi-si-analize”] Mizăm 4/10 pe un meci cu minim 3 goluri [/wcm_restrict]

Napoli vs. Fiorentina, Cupa Italiei, ora 21:45

Primul din cele trei meciuri foarte tari din sferturile Cupei Italiei are loc marți seară, la Napoli, unde se deplasează Fiorentina. Sunt două echipe ce au legat rezultate foarte importante în ultima perioadă în campionat și care au oferit un meci extrem de spectaculos în finalul lui 2016.

De altfel, Napoli a câștigat toate meciurile din finalul lui 2016 și până acum. A fost 3-3 atunci, la Fiorentina, într-o partidă în care napoletanii au condus cu 1-0 și 2-1 și au scos un punct după ce Gabbiadini a  transforat un penalty în minutul 90+4. Au urmat patru victorii consecutive pentru Napoli, dar de fiecare dată cu gol primit: 2-1 cu Sampdoria, 3-1 cu Pescara și 2-1 cu Milan în Serie A și 3-1 cu Spezia în Cupă. Kalidou Koulibaly, Faouzi Ghoulam și Omar El Kaddouri lipsesc în continuare, aflați la Cupa Africii.

Fiorentina a avut trei meciuri de la acel 3-3 cu Napoli și le-a câștigat și ea, de asemenea, pe toate. A fost 1-0 și 3-0 cu Chievo, primul meci în Cupă, iar al doilea în Serie A, dar și un 2-1 cu Juventus, acasă, în campionat. Cele două victorii legate din Serie A au făcut ca speranțele la un loc spre Europa League să crească, având în vedere că la finalul lui 2016 erau foarte mici. Nikola Kalinic revine în lot după ce și-a ispășit etapa de suspendare. Recomandarea noastră pentru acest meci are o cotă de 1.65.  

[wcm_nonmember]

OFFF…Se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ești abonat. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_nonmember]

[wcm_restrict plans=”biletul-zilei, challenger”] OFFF…se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ai abonamentul corespunzător. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_restrict]

[wcm_restrict plans=”full-access, ponturi-si-analize”] Mizăm 5/10 pe goluri marcate în ambele porți. [/wcm_restrict]

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Maroc vs. Coasta de Fildeș, Cupa Africii, ora 21.00  

Meci cu calificarea pe masă în Grupa C, iar postura ivorienilor este una surprinzătoare înainte de ultima etapă din grupă. După ce am asistat ieri la una din eliminările surpriză din faza grupelor a Algeriei, formație cotată cu șanse reale la câștigarea turneului, astăzi Coasta de Fildeș poate fi următoarea victimă. Primele 2 meciuri împotriva lui Congo și Togo ar fi trebuit, în teorie, să îi urce pe primul loc cu 6 puncte pe campionii în exercițiu ai Africii, însă cu doar 2 egaluri reușite, ei sunt obligați să joace la victorie împotriva Marocului, care a dispus cu 3-1 de Togo și a încasat-o de la Congo. Recomandarea noastră este cotată la 1.55!

[wcm_nonmember]

OFFF…Se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ești abonat. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_nonmember]

[wcm_restrict plans=”biletul-zilei, challenger”] OFFF…se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ai abonamentul corespunzător. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_restrict]

[wcm_restrict plans=”full-access, ponturi-si-analize”] Mizăm pe X2 & 0-3 goluri cu 8/10! [/wcm_restrict]

Bordeaux vs. PSG, Cupa Ligii Franței, ora 22.00 

Prima semifinală de Cupa Ligii este disputată la Bordeaux, în simplă manșă, astfel că în caz de egalitate putem asista la prelungiri și lovituri de departajare. Ultimele 3 trofee au fost câștigate de parizieni, fără prea multe bătăi de cap și sunt premise pentru al patrulea consecutiv. Bordeaux va încerca să facă tot ce îi stă în putință pentru a prinde finala și va alinia cel mai bun 11 poasibil. Ambele echipe sunt neînvinse din data de 17 decembrie 2016, de atunci disputând câte 5 meciuri, din care câte 3 în campionat și câte unul în cele două cupe interne. Cavani este anunțat titular. Recomandarea noastră este cotată la minim 1.95!

[wcm_nonmember]

OFFF…Se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ești abonat. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_nonmember]

[wcm_restrict plans=”biletul-zilei, challenger”] OFFF…se pare că nu ai acces la pontul recomandat de echipa noastră deoarece nu ai abonamentul corespunzător. Doar abonații Tips & Facts sau Full Access pot vedea întreg conținutul postat. Aici te poți abona foarte simplu și rapid. [/wcm_restrict]

[wcm_restrict plans=”full-access, ponturi-si-analize”] Mizăm 4/10 pe goluri în ambele porți. [/wcm_restrict]

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.