Campionatul Franței începe în acest week-end și el are din nou o singură și mare favorită, pe PSG, care a schimbat antrenorul, venind la club Unai Emery de la Sevilla și a adus din nou o pleiadă de jucători valoroși cu care speră să atace Liga Campionilor.
Bastia vs. PSG vineri 12 august ora 21.00
În primul meci, campionii merg în Corsica pentru un meci la Bastia. Parizienii au debutat perfect în noul sezon, izbutind să cucerească Supercupa Franței, după ce au câștigat cu 4-1 duelul cu Lyon. De asemenea, înaintea acestei partide, băieții lui Unai Emery au obținut doar victorii în jocurile de pregătire, învingând pe rând echipe ca West Bromwich, Inter Milano, Real Madrid sau Leicester. PSG a pierdut câțiva jucători în această vară, Ibrahimovic, Digne și Van der Wiel părăsind clubul, însă în locul lor au fost aduși jucători ca Ben Arfă, Jese Rodriguez, Meunier sau Krychowiak. Meciul va începe de la ora 21, partida deschizând a 79-a ediție a campionatului francez.
Bastia este fără dubii echipa ce pornește cu șansa a doua în această seară, fiind net inferioară adversarei sale, atât din punct de vedere valoric, cât și din punct de vedere al experienței la nivelul primei divizii. Corsicanii au terminat pe 10 sezonul trecut, adunând 50 de puncte. Echipa antrenată de François Ciccolini nu arătat bine în meciurile de pregătire, obținând o victorie în primul amical în duelul cu GFC Ajaccio, pierzând însă apoi în următoarele trei meciuri în disputele cu AC Ajaccio, Braunschweig și Genoa, în aceste partide încasând nu mai puțin de zece goluri.
Echipe probabile:
Bastia: Leca – Marange, Peybernes, Squillaci, Djiku – Mostefa, Cahuzac – Danic, Saint-Maximin, Nangis – Thievy.
PSG: Areola – Kurzawa, Kimpembe, Luiz, Meunier – Motta, Krychowiak – Di Maria, Pasore, Lucas – Ben Arfa.
Recomandăm victoria PSG-ului la cote minime 1.35.
Monaco vs. Guingamp vineri 12 august ora 21.30
Monaco vine după un sezon bun, în care a terminat pe locul al treilea, la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund. Trupa lui Leonardo Jardim a disputat două meciuri oficiale în acest sezon competițional, ambele în turul III preliminar al Ligii Campionilor, când Monaco a trecut cu 4-3 la general de Fenerbahce și s-a calificat în play-off, acolo unde va da piept cu Villarreal. Monegascii au făcut și câteva transferuri interesante, reușind să achiziționeze jucători precum Morgan De Sanctis, Sidibe, Kamil Glik sau Benjamin Mendy, venit pe 13 milioane de la Marseille. Pentru Monaco nu vor putea evolua Vagner Love, Falcao și Morgan De Sanctis – accidentați, iar Valere Germain este suspendat.
Guingamp s-a salvat miraculos de la retrogradare în sezonul anterior, reușind să se claseze pe locul 16, cu 44 de puncte, la cinci lungimi de primul loc care a mers în Ligue 2. În această pauză competițională, echipa antrenată de Antoine Kambouare, a disputat mai multe partide de pregătire, toate în compania unor echipe franceze, reușind să câștige patru dintre ele. În pauza competițională, trupa în roșu și negru l-a vândut pe Jonas Lossi, unul dintre jucătorii cheie ai sezonului trecut, dar nu au adus decât jucători liberi de contract sau împrumutați. Nicolas Benezet, Jonathan Pepreira, Reynald Lemaitre, Etienne Didot sunt accidentați, iar Alexandre Mendy este suspendat pentru Guingamp.
Echipe probabile:
Monaco: Subasic – Sidibe – Raggi – Glik – Mendy – Bakayoko – Fabinho – Dirar – Silva – Lemar – Carrillo
Guingamp: Johnsson – Ikoko – Kerbrat – Sorbon – Leveque – Coco – Diallo – Deaux – Salibur – Privat – Briand.
Recomandăm cota minimă 2.00 pentru ambele echipe să marcheze în meci.
Bordeaux vs. St. Etienne sâmbătă 13 august ora 18.00
Gazdele din această seară au terminat pe locul al 11-lea în ediția precedentă de campionat, în 38 de etape adunând 50 de puncte. Echipa antrenată de Jocelyn Gourvennec a jucat șase partide de pregătire înainte de începerea campionatului, în acestea reușind două victorii, remizand de două ori, suferind două înfrângeri, meciuri în care a marcat opt goluri, încasând nouă. Merită menționat faptul că Jeremy Toulalan nu va juca în această seară, din cauza unei suspendări.
Saint-Etienne de partea cealaltă este cotată cu șansa a doua, însă ținând cont de performanțele recente, este de așteptat ca în această seară să marcheze măcar o dată. “Verzii” au încheiat pe locul al șaselea în sezonul trecut, asigurându-și astfel un loc în turul al treilea al preliminariilor Europa League, acolo unde au dat piept cu AEK Atena, pe care au eliminat-o deja cu 1-0 la general. Echipa antrenată de Christophe Galtier nu a arătat deloc bine în perioada de pregătire, în patru amicale izbutind doar o singură victorie, în fața celor de la Clermont, pierzând în disputele cu PSV, Lausanne și Wolfsburg.
Echipe probabile:
Bordeaux: Prior – Poundje, Pallois, Guilbert, Sabaly – Toure, Plasil, Vada, Malcom – Rolan, Laborde
St. Etienne: Ruffier – Polomat, Pogba, Perrin, Théophile-Catherine – Selanes, Pajot – Monnet-Paquet, Tannane, Hamouma – Beric.
Recomandăm X final la cote minime de 3.10.
Caen vs. Lorient sâmbătă 13 august ora 21.00
O întâlnire echilibrată între două echipe care totuși nu au impresionat în sezonul trecut. Caen a terminat pe 7 sezonul cu 39 de puncte, iar Lorient a fost pe 13, după un an mai degrabă mediocru. SM Caen va lupta și anul acesta la Europa League și pentru acest lucru trebuie să își rezolve probleme mari din apărare în stagiunea trecută.
În amicale, Lorient a făcut un 2-2 cu Watford, pierzând apoi alte 3 partide. 2-1 pentru pescarii de la Lorient a fost în ultimul joc direct, chiar pe terenul lui Caen, pe 9 aprilie.
Echipe probabile:
Caen: Vercoutre – Imorou, Ben Youssef, Yahia, Dabo – Silva – Bessat, Feret, Delaplace, Rodelin – Sane.
Lorient: Lecomte – Goff, Toure, Lautoa, Rose – Philippoteaux, Mesloub, Cafu, Barthelme – Moukandjo, Waris.
Recomandăm ambele marchează la cota minimă 1.80.
Dijon vs. Nantes sâmbătă 13 august ora 21.00
Dijon e nou-promovată în Franța și va juca acasă în primul joc pe prima scenă din Ligue 1 cu cei de la Nantes. Canarii în galben și verde au fost pe 6 în campionat în sezonul trecut. Cei de la Dijon au jucat un amical în această vară și cu Sunderland, trupă de Premier League, pierzând cu 3-2. Nantes are 3 meciuri la rând fără înfrângere, tot în amicale, printre care un 1-0 cu Empoli și un 0-0 cu Bilbao.
Cele două au mai jucat un ultim meci direct în 2013, când ambele erau în Ligue 2, Dijon câștigând clar acasă cu 3-1. Nantes a câștigat ultimul titlu în 2001 și îl are acum că nou manager pe René Girard, care a luat un titlu istoric cu Montpellier în 2012.
Echipe probabile:
Dijon: Reynet- Bernard, Abdelhami, Varrault, Chafik- Marie, Balmont- Sammaritano, Amalfitano, Bahamboula- Tavares.
Nantes: Riou- Dubois, Vizcarrondo, Carlos, Lima- Rongier, Gillet, Thomasson- Thomsen, Sala, Elandi.
Recomandăm PSF 2 la cote minime de 2.50.
Metz vs. Lille sâmbătă 13 august ora 21.00
Metz e și ea nou-promovată în Ligue 1, una care va da piept cu Lille în prima etapă din noul sezon. Cei de la LOSC au terminat pe 12 în stagiunea trecută, care a fost o adevărată dezamăgire pentru o trupa obișnuită în unii ani și cu grupele Ligii Campionilor.
Oamenii în alb și vișiniu au avut 5 amicale la rând în care au pierdut 2 jocuri, cu Dijon și Red Star Paris, remizand cu Kaiserslautern și câștigând cu Seraing și Tubize. LOSC are 3 egaluri în ultimele 5 jocuri și a jucat ultima dată cu Metz în 2015, scor 4-1. Trebuie spus că în toată istoria jocurilor directe, Metz nu a mai învins-o pe Lille din 1997. Boufal, Pavard și Bautheac pot lipsi de la LOSC în acest joc, fiind încă nerefacuti medical.
Echipe probabile:
Metz: Didillon- Balliu, Falette, Milan, Rivierez- Doukoure, Cohade- Mollet, Jouffre, Nguette- Erdinc.
Lille: Enyeama- Corchia, Civelli, Soumaoro, Palmieri- Obbadi, Amadou, Sankhare- Lopes, Eder, Bautheac.
Recomandăm PSF 2 la cote minime de 2.00.
Montpellier vs. Angers sâmbătă 13 august ora 21.00
Montpellier versus Angers este un joc care poate provoca surpriza în această etapă. Angers a fost surpriza plăcută a sezonului trecut, terminând pe 9 totuși, după ce a fost însă mult pe 2, în spatele lui PSG, care a devenit campioană. Montpellier a câștigat ultimul titlu înainte de dominația lui PSG, în 2012, iar stagiunea trecută s-a clasat pe 15, un loc foarte slab.
Angers a pierdut un ultim amical cu Bournemouth din Anglia, 0-1, iar Montpellier a trecut frumos de Betis Seviila, tot în meci test, 3-0, acum 7 zile. Gazdele de azi au câștigat ultimul joc direct, tot acasă, un 3-2 la limită. Angers e fosta trupa la care a evoluat Keseru în Ligue 2, o trupă care s-a integrat foarte bine după promovare în primul eșalon.
Echipe probabile:
Montpellier: Jourdren- Roussilon, Congre, Hilton, Borre- Saihi, Skhiri- Camara, Boudebouz, Sanson- Mounie.
Angers: Petric- Manceau, Traore, Thomas, Andreu- Ketkeophomphone, Ndoye, Santamaria- Sunu, Diedhiou, Ekambi.
Recomandăm ambele marchează la cota minimă 2.25.
Nancy vs. Lyon duminică 14 august ora 16.00
Olympique Lyon vizitează Stade Marcel Picot, terenul noii promovate Nancy. Gazdele revin în Ligue 1 după 2 sezoane petrecute în eșalonul secund, fără foarte multe schimbări în lotul care a reușit să câștige Ligue 2 în primăvară, doar câteva transferuri aduse de la echipe modeste. Cu acest lot, obiectivul în acest sezon nu poate fi altul decât salvarea de la retrogradare. Lyon a început sezonul la mijlocul săptămânii unde a pierdut fără drept de apel, 1-4, în fața puternicii PSG în Supercupa Franței. Imprecizia la finalizare și gafele din apărare au costat OL la acel meci.
Un singur jucător a adus Lyon în vară, pe Mammana de la River Plate pentru 7,5 milioane de euro, în schimb l-au cedat pe Umtiti la Barcelona, câștigând 25 de milioane. Nancy a câștigat sezonul trecut 21 de meciuri în L2, fiind învinsă de doar 6 ori. În amicale, Nancy a câștigat un meci interesant cu Hamburg, scor 1-0.
Echipe probabile:
Nancy: Assembe- Cuffaut, Diagne, Lenglet, Muratori- Bennasser, Pedretti, Nguessan- Robic, Mandanne, Koura.
Lyon: Lopes- Morel, N Koulou, Mbiwa, Rafael- Tolisso, Gonalons, Darder- Cornet, Lacazette, Fekir.
Recomandăm PSF 2 la cote minime de 1.85.
Nice vs. Rennes duminică 14 august ora 18.00
Nice și Rennes se întâlnesc într-un meci care se anunță emoționat, pentru că gazdele au anunțat deja că vor comemora acel crunt atentat terorist de pe data de 14 iulie când 85 de persoane au murit. Formația franceză OGC Nice va purta tricouri inscripționate cu numele tuturor victimelor atacului de pe Promenade des Anglais.
Gestul nu este unul singular, adversarii lor din prima etapă, FC Rennes, vor purta și ei astfel de tricouri. La nivel fotbalistic, gazdele sunt clar favorite pentru că au avut un sezon mult mai bun, sezon trecut, iar acasă chiar au avut partide în dese rânduri strălucitoare. Totuși, în ultimele 5 amicale jucate, Nice nu are nicio victorie, bifând doar 2 egaluri cu Sporting Lisabona și cu Servette Geneva. Rennes are 2 victorii în amicalele din vară, cu Alger și Angers. 3-0 a fost pentru Nice în ultima partidă directă.
Echipe probabile:
Nice: Cardinale- Souquet, Baysse, Bodmer, Dalbert- Walter- Cyprien, Koziello, Seri, Lusamba- Plea.
Rennes: Costil- Baal, Bensebaini, Mendes, Moreira- Lenjani, Andre, Chantome, Grosicki- Gourcouff, Sio.
Recomandăm 1 cu rambursare a mizei în caz de egalitate la cota minimă 1.70.
Marseille vs. Toulouse duminică 14 august ora 21.45
Olympique Marseille și Toulouse vor debuta duminică, 14 august, în noul sezon din Ligue 1. Partida va începe la ora 21:45. Sezonul trecut a fost unul foarte slab pentru ambele echipe. O.M. a obținut doar locul 13 la finalul stagiunii, în timp ce Toulouse a reușit în ultimele două etape să evite retrogradarea, având cu un singur punct mai mult decât prima echipă aflată sub linia roșie.
În pauza competițională, mulți jucători importanți au părăsit-o pe Marseille: Michy Batshuayi a fost vândut la Chelsea Londra, Benjamin Mendy la Monaco, Mario Lemina a semnat cu Juventus, în timp ce Djedje a ales să joace în Premier League. În tabăra celor de la Toulouse nu s-au schimbat prea multe, specialiștii așteptându-se ca echipa lui Pascal Dupraz să se lupte din nou pentru evitarea retrogradării, mai ales că Ben Yedder, cel mai bun jucător al sezonului trecut, cu 14 goluri marcate, a fost vândut la Sevilla.
Echipe probabile:
Marseille: Pele- Bedimo, Hubocan, Doria, Sakai- Diarra, Anguissa- Sarr, Cabella, Thauvin- Gomis.
Toulouse: Lafont- Adou, Diop, Jullien, Moubandje- Pi, Blin- Somalia, Toivonen, Pesic- Braithwaite.
Recomandăm ambele marchează la cote minime de 2.00.
Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.
Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.