Serie A: ponturile și analizele etapei a 3-a (10-12 septembrie)

0

Etapa a 3-a din Serie A revine după săptămânile de pauză competițională datorate acțiunilor echipelor naționale din cadrul preliminariilor pentru campionatul mondial din 2018, iar în această rundă putem consemna revenirea la vechiul program de disputare cu care eram obișnuiți sezonul trecut.

Vă rugăm să rețineți că articolul va fi actualizat cu predicțiile pentru partidele de duminică și luni.

Juventus vs. Sassuolo, sâmbătă 10 septembrie, ora 19.00

”Bătrâna Doamnă” a avut deja un start lansat în campionatul italian, obținând două victorii din două posibile, ca și Genoa de altfel. Juventus, deținătoarea en-titre a eventului în il calcio, îl are acum și pe Cuadrado, adus de la Chelsea. De 14 meciuri consecutive, juventinii nu au mai făcut nici un meci egal, ceea ce înseamnă că joacă numai pe cartea victoriei.   Marchisio și Sturaro sunt indisponibili, dar asta nu micșorează forța gazdelor prea mult.

De partea cealaltă, oaspeții, deși sunt o echipă incomodă, nu își fac prea multe speranțe pentru a obține puncte în această deplasare. Trebuie să remarcăm integrarea noilor veniți la Sassuolo, Matri, Ragusa sau Letschert. Ei nu îi vor avea în teren pe Berardi și Sensi.

Sugestia noastră este să acordăm credit echipei favorite, cota minimă pentru victoria Juventusului, la acest meci, fiind de 1.30.

Palermo vs. Napoli, sâmbătă 10 septembrie, ora 21.45

Pe terenul celor de la Palermo, periodic, echipele mari s-au încurcat. Nu este însă o regulă foarte bine stabilită când și din ce motive se petrec astfel de sincope ale granzilor, în fieff-ul palermitan.

Napoli are două noi piese transferate, pe Piotr Zielinski de la Udinese și pe Marko Rog, venit de la Dinamo Zagreb. Palermo s-a întărit cu Bouy (Juventus), Aleesami (IFK Goteborg) și brazilianul Bruno Henrique (Londrina).

În ambele echipe există câția jucători accidentați. La gazde nu vor putea evolua Giuliano, Morganella și Quaison. Napoli îi are, printre indisponibili, pe fundașii centrali Albiol și Chiricheș, internaționalul nostru. Nici Tonnelli nu va putea fi folosit.

Vicecampioană en-titre, Napoli deține prima șansă în opinia bookmakerilor. Totuși, echipa noastră redacțională vă propune să evitați acest meci, doza de incertitudine cu privire la evenimentele din teren fiind prea mare pentru asumarea acestui risc. Recomandarea noastră este NO BET!

Bologna vs. Cagliari, duminică 11 septembrie, ora 13.30

Meci foarte echilibrat din programul etapei a treia a Serie A. gazdele de la Bologna au demonstrat până acum, în precedentele partide, că au o apărare foarte permisivă, primind cinci goluri în 180 de minute. Cu toate acestea, sosirea lui Dzemailli de la Galatasaray face ca echipa să aibă un alt tonus. Vor lipsi din echipa gazdă, pentru această confruntare, nume ca Donsah, Maietta, Mirande și Rizzo.

Cagliari este o echipă foarte imprevizibilă. Cele două sunt de valori sensibil egale. La Cagliari a sosit și fostul juventin Isla, iar opinia generală este că ambele combatante vor încerca să se anihileze reciproc. Lipsesc de la oaspeți doi jucători, Dessena și brazilianul Joao Pedro.

Mai includem în ecuația pariorului și atenția sporită pe care Bologna o va avea pentru compartimentul defensiv, după golurile încasate în debutul stagional. Plus că oaspeților, evident, le-ar conveni un joc mai închis care să le asigure un punct câștigat în această deplasare.

Sugestia noastră de pariere ar fi cota minimă de 1.67,pentru evenimentul under 2.5 goluri.

Atalanta vs. Torino, duminică 11 septembrie, ora 16.00

Un joc foarte echilibrat, între două echipe cu pretenții de pluton median în Serie A. Torinezii au înscris deja 7 goluri în două etape, la această sumă contribuind acel 5-1 din runda anterioară, acasă cu Bologna. Cu Joe Hart în poartă, a doua echipă a orașului de la poalele Alpilor speră să își întărească și defensiva. Grecul Panagiotis poate fi, de asemenea, un element de valoare la mijlocul terenului.

De la gazde va lipsi Carmona, care este suspendat, dar și Drame sau Toloi, ambii accidentați. Ajeti, Belotti, Gomis, Ljaic și Martinez compun o listă impresionantă de indisponibili pentru echipa oaspete.

Cu toate acestea, prima șansă la obținerea victoriei pe Stadio Atleti Azzuri D”Italia, din Bergamo, o are formația torineză.

Miza noastră se îndreaptă spre dubla de  X2, care poate fi jucată la o cotă minimă de 1.50.

Chievo vs. Lazio, duminică 11 septembrie, ora 16.00

Dispută interesantă în orașul veronez, unde Chievo s-a dovedit a fi, în sezonul anterior, foarte puternică pe propriul teren. Stadionul Marc Antonio Bentegodi s-a comportat deseori ca un al doisprezecelea jucător, așa că în pofida renumelui echipei laziale, gazdele au o șansă bună în această confruntare. Chievo s-a întărit considerabil prin aducerile lui Vittorio Parigini de la Torino și a lui Samuel Bastien, de la Anderlecht Bruxelles, cei doi creând concurență pe posturi.

Floro va lipsi de la gazde, iar o absență notabilă la Lazio este atacantul internațional Ciro Immobile. La fel, din tabăra oaspeților va lipsi Quissanga, și el indisponibil din motive medicale.

Golgeterul lui Chievo, Valter Birsa, două goluri până acum, este în formă și promite să marcheze, aceasta putând fi o variantă de pariere pentru cei mai curajoși.

Altfel, sugestia noastră pentru acest joc se bazează, mai degrabă, pe rațiuni matematice. Media de goluri la ultimele cinci partide directe dintre Chievo și Lazio Roma este de 2.6. așadar, vă propunem să pariați peste 2.5 goluri, pronostic care poate fi găsit în oferte începând de la 2.34.

Genoa vs. Fiorentina, duminică 11 septembrie, ora 16.00

Meci derby al acestei runde din Il Calcio, pe Stadionul Luigi Ferraris. Genoa a obținut două victorii simetrice în meciurile anterioare, 3-1 atât cu Crotone cât și cu Cagliari. Ocupantă a fotoliului de lider, echipa genoveză are însă un examen serios în confruntarea cu firenzinii lipsiți de aportul portarului titular, internaționalul nostru Tătărușanu. Alți accidentați sunt Gentilleti de la gazde, respectiv Milic și Sanchez, de la echipa vizitatoare.

Genoa a mai efectuat un transfer de ultim moment, mijlocașul argentinian de la River Plate, Giovanni Simeone, însă nu poate concura campania de achiziții a celor de la Fiorentina, care au luat o serie de jucători de clasă. Căpitanul lui Anderlecht, De Maio, sau Tello, de la Barcelona, pot fi utilizați cu succes chiar în partida de astăzi.

Fiorentina a început sinusoidal această ediție de campionat și speră să găsească un nou traiect constant progresiv. Ideea noastră de pariere, legată de această partidă, ar fi că se marchează în ambele porți, lucru perfect plauzibil dacă ne ghidăm după apetitul ofensiv al ambelor, dar și după jucătorii valoroși din avanposturi.  Cota minimă pentru ambele marchează se găsește în ofertele caselor de pariuri începând de la 1.83.

AC Milan vs. Udinese, duminică 11 septembrie, ora 16.00

Altă dată am fi pariat cu ochii închiși pe victoria gazdelor dar, se știe, rosso-neri sunt de ceva sezoane într-un con de umbră. Campania de transferuri este promițătoare, la AC Milan sosit în pauza competițională o serie de jucători valoroși ca Gustavo Gomez, Mario Pasalic, Matias Fernandez, accidentat însă, sau Joao Sosa. Alți jucători indisponibili din motive medicale, la echipa gazdă, sunt Bertolacci, Poli și Zapata. Suspendați sunt din tabăra milaneză Niang și Kucka.

În acest context, friulanii pot da lovitura pe San Siro. Și ei au câțiva indisponibili cum ar fi nou venitul Musaivu-King, Heurtaux sau Samir. Venirea lui Sven Kums, de la Watford, dar și victoria din runda trecută, 2-0 cu Empoli, i-a făcut pe cei de la Udinese să fie mai încrezători în forțele lor. Ne așteptăm la un joc echilibrat, unde surpriza poate fi prezentă.

De aceea, sugestia de pariere merge pe un handicap asiatic în favoarea formației vizitatoare. Cota pentru HA (-1,-1.5) se ridică la o valoare minimă de 1.54.

AS Roma vs. Sampdoria, duminică 11 septembrie, ora 16.00

Confruntare de maxim interes pe Stadio Olimpico din Roma. Romanii sunt extrem de puternici, mai ales pe teren propriu, forța lor ofensivă fiind vizibilă din linia de clasament care conține șase goluri marcate în primele două partide ale sezonului. Apărarea echipei din Cetatea Eternă s-a fortificat prin transferul ex-barcelonezului Thomas Vermaelen, internaționalul belgian fiind văzut ca un stâlp al apărării. De la Torino s-a transferat la Roma și talentatul Bruno Peres. Nura, Rudiger și Rui sunt accidentați de mai multă vreme și oricum nu intrau în planurile acestei partide. În schimb, accidentarea lui De Rossi, la echipa națională, va schimba un pic planurile gazdelor, internaționalul italian fiind mijlocaș închizător de valoare.

Sampdoria rămâne o echipă imprevizibilă, chiar dacă fără nume sonore în lot. Djuricic și Tozzo sunt accidentați, așa că belgianul Praet, venit de la Anderlecht ca și Djuricic, va trebui să se descurce ca mijlocaș ofensiv, fără suportul acestuia. Dodo și Bruno Fernandes, celelalte achiziții genoveze, încă nu s-au rodat suficient.

Sampdoria are 6 puncte, după două victorii la limită, așa că își va vinde scump pielea la Roma.

Sugerăm pronosticul PSF X, care are o cotă de 1.60 minimum.

Pescara vs. Inter Milano, duminică 11 septembrie, ora 21.45

Pescara este o formație foarte ambițioasă, care a avut și un start bun de campionat, cu cinci goluri marcate în două etape, față de numai două primite. Avantajul terenului propriu poate fi determinant, chiar dacă la capitolul experiență competițională gazdele, evident, nu se pot compara cu valoroasa parteneră de întrecere.

Inter Milano nu a demonstrat însă, sub comanda fostului internațional olandez Frank de Boer, că poate fi o echipă constantă. Mai degrabă interiștii au atras atenția prin oportunism și prin pragmatism. Acum se vorbește portugheză în vestiarul Interului, după transferurile lui Joao Mario de la Sporting Lisabona și Gabriel, de la Santos.

Pescara are forța să reziste unei echipe de talia lui Inter, însă meciul, prin structura și istoricul echipelor implicate are un deznodământ foarte greu de prezis. De aceea, sugestia noastră este să evitați această alegere în buletinele de pariuri pe care le întocmiți.

Empoli vs. Crotone, luni 12 septembrie, ora 21.45

Ultimele două clasate închid etapa a treia a campionatului italian de fotbal, într-un meci programat luni seara. Disputa pentru evitarea lanternei roșii se anunță pasionantă, mai ales că echipele au demonstrat valori sensibil egale în meciurile anterioare. În plus, ambiția este uriașă atât într-un caz cât și în celălalt, pentru că acel zero de la statistica punctelor și a victoriilor, este apăsător din punct de vedere psihologic.

Francezul Vincent Laurini, eliminat cu cartonaș roșu etapa trecută, va lipsi de la gazde,  alături de doi coechipieri accidentați, Mchelidze și Pasqual. Oaspeții nu îl vor putea folosi pe Cordaz, neconvocat din motive de sănătate. Ambele formații au mutat, conform capacităților lor, pe piața transferurilor, însă nu sunt niște ”firme” care să atragă nume sonore.

Poate fi un ușor plus pentru gazde, grație terenului propriu, însă acest lucru nu este un garant pentru solistul în favoarea lui Empoli. Ținând cont de aspectele precizate mai sus, este dificil să observăm un pronostic pe care să vi-l propunem, așa că sugestia este să ocolim derby-ul din coada clasamentului Serie A.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.