Liga Campionilor revine în actualitate în această săptămână, cu etapa a doua a fazei grupelor, marți și miercuri, pe 27 și 28 septembrie, cu meciuri de primă mână între cele mai importante echipe din Europa.
Meciurile de miercuri
Grupa A
Arsenal – FC Basel
În prima etapă a acestei ediții de Champions League, Arsenal a obținut un punct din deplasarea de pe “Parc des Princes”, acolo unde a remizat cu PSG, într-o partidă încheiată 1-1. Trebuie menționat și faptul că gazdele acestei înfruntări vin după o serie de șapte partide fără eșec, singura înfrângere fiind suferită în debutul acestui sezon, pierzând pe teren propriu în fața celor de la Liverpool.
În stagiunea precedentă, trupa lui Urs Fischer a jucat în Europa League, acolo unde a ajuns până în faza optimilor, fiind însă eliminată de Sevilla, echipă ce avea să câștige întreaga competiție. Basel este într-o formă fantastică, fiind neînvinsă în acest sezon, în cele 12 partide de până acum reușind 11 victorii, remizand doar o singură dată, în primul meci de Liga Campionilor, în duelul de pe teren propriu cu Ludogorets.
Gazdele au mulți absenți pentru acest joc, pe Giroud, Coquelin, Mertesacker, Ramsey și Wellbeck, în timp ce Basel nu îl are în lot pe Janko.
Recomandăm ambele marchează și minim 3 goluri înscrise în meci la cote minime de 2.20.
Ludogorets – PSG
Ludogorets a făcut o impresie bună în acest sezon de Uefa Champions League, totul culminând cu remiza de pe terenul FC Basel, scor 1-1. Atunci, Cafu a deschis scorul pentru campioana Bulgariei, în ultimul minut al primei reprize, însă, cu 11 minute înainte de final, defensiva bulgarilor a greșit și adversarul a marcat golul egalizator. După acel meci din UCL, Ludogorets a disputat trei meciuri în competițiile interne, impunându-se de fiecare dată, dar numărul golurilor marcate a fost unul impresionant, 12. Gazdele nu se vor putea baza pe Vittinha miercuri seară.
PSG a pierdut în ultima de campionat, după o prestație lamentabilă, scor 0-2 la Toulouse. Edinson Cavani a ratat o ocazie monumentală, iar de atunci totul a mers prost pentru campioana Franței. Totuși, în primul din Grupa A a Uefa Champions League, trupa lui Unai Emery a fost foarte aproape să câștige, conducând timp de 78 de minute, după ce Edinson Cavani a deschis scorul în minutul 1, însă, Alexis Sanchez a marcat pentru Arsenal, adversara din acel meci și tabela a arătat 1-1 la final de joc. Emery era să-l piardă pe Verratti (pentru acest joc), care a fost eliminat cu Arsenal, însă, Uefa a decis să anuleze acel cartonaș, după ce PSG a făcut recurs împotriva celui de-al doilea cartonaș galben, care a adus eliminiarea mijlocașului italian.
Recomandăm NO BET pentru acest meci.
Grupa B
Napoli – Benfica
Napoli se simte din ce în ce mai bine, atât în campionat, unde este neînvinsă și ocupă locul secund, cu cel mai bun atac, cât și în Uefa Champions League. În etapa de debut, vicecampioană Italiei a avut un meci foarte dificil cu Dinamo Kiev, însă, a reușit să treacă peste cu brio și a obținut toate cele trei puncte. Napoli s-a impus cu 2-1 , grație dublei reușite de Arkadiusz Milik, venită în ultimul sfert de oră al primei reprize. Astfe, italienii sunt sigura echipă din Grupa B a UCL care a obținut toate cele trei puncte după etapa inaugurală.
Benfica are aceeași situație ca a adversarei din acest meci, fiind neînvinsă în Primeira Liga după 6 etape, însă, Benfica spre deosebire de Napoli este lider în competiția internă, la sfârșitul săptămânii trecute impunându-se cu 2-0 în deplasarea de la Chaves. Totuși, în etapa inaugurală din faza grupelor a UCL, a pierdut două puncte, după ce a făcut doar un rezultat de egalitate pe ‘Estadio da Luz’, 1-1 cu Besiktas. Interesant că pe lângă golul reușit de Cervi, în minutul 12, pentru turci a marcat un fost jucător al Benficai, Anderson Talisca.
Cele două adversare au cea mai bună ofensivă din campionatele din care fac parte. Chiriches e în continuare indisponibil la gazde, la fel că și El Kaddouri, în timp ce Benfica nu se poate baza pe Danilo, Jardel sau Jimenez.
Recomandăm ambele marchează la minim 1.90.
Besiktas – Dinamo Kiev
Turcii vin după un rezultat bun obținut la Lisabona în prima etapă a grupelor, scor 1-1 cu Benfica, remiză obținută printr-un gol marcat spre finalul partidei de Talisca (min. 93). Beșiktaș nu se va putea baza la meciul cu ucrainienii pe Ozmaliz, accidentat, dar nu este vorba de o pierdere care să afecteze prea mult echipa din Istanbul. O pierdere mai mare ar putea fi mijlocașul defensiv Oğuzhan Özyakup, care la rândul lui va absenta. În campionat, Beșiktaș vine după un 2-2 în derby-ul cu Galatasaray și ocupă locul al treilea, cu 11 puncte, la două ”lungimi” distanță de lidera surpriză Basaksehir. Pe propriul teren, ca de obicei ”vulturii” s-au dovedit a fi redutabili în Superlig, având trei victorii din tot atâtea partide și 9 goluri înscrise, adică în medie 3 goluri pe meci.
Dinamo Kiev vine după un eșec pe teren propriu cu Napoli în prima etapă a Ligii Campionilor, scor 1-2. A fost o partidă în care ucrainienii nu au jucat rău, au avut o posesie mai bună (54%) și mai multe șuturi la poartă. Doar pragmatismul italienilor și inspirația lui Milik (a realizat o ”dublă”) au făcut ca Dinamo să piardă acel meci. În campionat, Dinamo Kiev a avut un început bun, dar apoi a început să piardă câteva partide și a ajuns pe locul al treilea în clasament, la 6 puncte distanță de lidera Șahtior. Totuși, Dinamo a dat semne de revenire la ultima partidă, impunându-se cu un categoric 4-0 pe terenul formației Olimpic Donețk. Trebuie remarcat faptul că Dinamo Kiev joacă mai bine în deplasare decât pe teren propriu, cel puțin în campionat ( a acumulat 10 puncte din deplasări și 9 pe teren propriu).
Recomandăm PSF X la minim 1.70.
Grupa C
Borussia Monchengladbach – FC Barcelona
Nemții se află la a doua participare consecutivă în grupele Ligii Campionilor, în ediția precedentă dezamăgind, terminând ultimii într-o grupă cu Manchester City, Juventus și Sevilla. În acest an, ei au de asemenea o misiune extrem de grea, urmând să înfrunte echipe ca Barcelona, Celtic sau Manchester City, cu cea din urmă pierzând în urmă cu două săptămâni, fiind învinși cu 4-0 în Anglia. În campionat, trupa lui Andre Schubert are evoluții destul de bune, în acest moment ocupând poziția a patra în clasament, în cinci etape acumulând zece puncte, în urmă a trei victorii și a unei remize, pierzând doar o singură data.
În această stagiune, echipa pregătită de Luis Enrique a început în forță, în prima partidă izbutind să câștige la scor în duelul de pe teren propriu cu Celtic, impunându-se cu 7-0, într-o partidă în care Messi a reușit un hat-trick, Suarez reușind de asemenea o dublă, Neymar trecându-și și el numele pe tabela de marcaj. În campionat, Barca este a doua, la un punct în spatele liderului Real Madrid, în cele șase etape de până acum adunând 13 puncte, reușind patru victorii, remizand o data, suferind o singură înfrângere.
Recomandăm Barcelona se impune la o diferență de minim 2 goluri la cote minime de 2.30.
Celtic – Manchester City
Celtic vine după un 0-7 pe ”Nou Camp” contra Barcelonei, în primul meci din grupe. A fost cea mai drastică înfrângere suferită de ”alb-verzi” în istoria lor, într-o competiție europeană. Scoțienii au încercat să-și repare moralul cu un 6-1 în campionat, pe 24 septembrie, împotriva formației Kilmarnock. Dar pe suporterii ei i-ar impăca cu adevărat dacă ar obține o victorie cu Manchester City. Antrenorul gazdelor, Brendan Rodgers, îi are la dispoziție din nou pe Dorus de Vries și Craig Gordon. Aceștia s-au refăcut în ultimul moment, au efectuat antrenamentul oficial de ieri și vor putea juca la partida cu City. De la Celtic, vor lipsi scoțianul Mackay-Steven și belgianul Bailly.
Manchester City are un moral excelent. Echipa antrenată de Josep Guardiola a debutat în grupele Champions League din acest an cu o victorie zdrobitoare, 4-0 pe teren propriu cu Borussia Monchengladbach. Asta după ce ”cetătenii” obtinuseră victorie după victorie (multe la scor categoric) în toate competițiile în care participaseră. Practic, Guardiola în mandatul său la City început în această vară are 10 victorii în 10 meciuri disputate. Vorbim despre un bilanț care a întrecut, probabil, și asteptările tehnicianului spaniol. În campionat, „cetătenii” au 6 victorii din tot atâtea partide și un golaveraj de 18-5, adică au marcat în medie 3 goluri în fiecare partidă. Manchester City merge pe Celtic Park fără atacantul belgian De Bruyne, indisponibil din cauza unei accidentări. Va mai lipsi Kompany, indisponibil pe termen lung.
Recomandăm oaspeții se impun și minim 3 goluri înscrise în meci la minim 1.70.
Grupa D
Atletico Madrid – Bayern
În această ediție de Champions League, madrilenii au început cu dreptul, în prima partidă izbutind să obțină o victorie pe terenul celor de la PSV Eindhoven, câștigând la scor minim, Saul înscriind singurul gol al înfruntării. Atletico Madrid este o echipă redutabilă pe teren propriu, fiind neînvinsă pe “Vicente Calderon” de opt luni, ultima înfrângere fiind suferită în ianuarie, într-un meci de cupă cu Celta Vigo, de atunci jucând 15 partide, în acestea reușind 12 victorii, remizand de trei ori. În campionatul intern, trupa lui Diego Simeone este a treia în clsament, la două puncte în spatele liderului Real Madrid, în șase etape reușind să adune 12 puncte, în urma a trei victorii și trei remize, meciuri în care a înscris 12 goluri și a primit doar două.
La Bayern este evidentă o schimbare în joc, cu Ancelotti pe bancă echipa obținând rezultate de-a dreptul senzaționale, în acest sezon reușind opt victorii din opt posibile, meciuri în care au marcat nu mai puțin de 27 de goluri, primind doar unul singur. Campioana Germaniei a început în forță în această ediție de Champions League, în primul meci zdrobind-o pe Rostov pe “Allianz Arena”, impunându-se cu 5-0, într-un meci în care Kimmich, fundaș de meserie, a ieșit la rampă cu o dublă. În campionat, Bayern ocupă prima poziție în clasament, cu punctaj maxim, fiind la trei puncte distanță de Dortmund, ocupanta locului secund.
Recomandăm egalitate la finalul partidei la cote minime de 3.20.
Rostov – PSV
În primul meci al acestei ediții de Liga Campionilor, rușii au înfruntat un adversar de un alt calibru, Bayern Munchen, cu care au pierdut la scor, primind cinci goluri, nereușind să înscrie vreunul. În campionatul intern, Rostov este a cincea, cu 13 puncte acumulate în opt etape, în urma a patru victorii și a unei remize, pierzând de trei ori.
Spre deosebire de adversara sa, gruparea “alb-rosie” este obișnuită cu meciurile europene, participând de nenumărate ori atât în Liga Campionilor cât și în Europa League/Cupa UEFA, în sezonul precedent jucând în cea mai importantă competiție inter-cluburi, acolo unde a reușit chiar să ajungă în faza optimilor de finală, fiind eliminată de Atletico Madrid la penalty-uri, cu aceeași echipă făcându-și debutul și în această ediție, pierzând însă pe teren propriu, fiind învinsă cu 0-1. În campionatul intern, echipa antrenată de Phillip Cocu ocupă poziția a treia, cu 16 puncte adunate în șapte etape, fiind la cinci puncte în spatele liderului Feyenoord.
Bukharov și Yaroshenko nu vor putea juca la gazde, în timp ce Locadia e singurul absent de la PSV.
Recomandăm NO BET pentru acest meci.
Meciurile de marţi
Grupa E
Monaco – Leverkusen
AS Monaco a început foarte bine în acest sezon competițional, ocupând locul 2 in campionat, iar în grupa din care face parte în UEFA Champions League este singura echipă care a reușit să câștige. Mai mult, întâlnirile de pe ‘Stade Louis II’ reprezintă piesa de rezistentă a monegascilor in sezonul actual, drept dovadă că in cele patru jocuri din Ligue 1, ei au 3 victorii și o remiză, iar în cele două jocuri din preliminariile Champions League, au învins pe Fenerbahce, scor 3-1 și pe Villarreal, 1-0.
Leverkusen are moralul ridicat după victoria de la sfârșitul săptămânii trecute, 3-2 cu Mainz, când a pus capăt seriei de trei meciuri consecutive fără succes. În prima etapă din cadrul Grupei E, putem spune că Leverkusen a pierdut două puncte, deoarece a condus cu 2-0 după primele 15 minute, dar defensiva a greșit inexplicabil și ŢSKA Moscova a egalat în decursul a două minute. Cu toate acestea, după golurile înscrise de Mehmedi și Calhanoglu, Leverkusen a continuat să domine copios partida, ghinionul făcând să nu înscrie golul victoriei.
Nabil Dirar este accidentat și absentează în meciul de marți seară pentru Monaco, în timp ce Bellarabi și Vladlen Yurchenko sunt singurele absențe din tabăra nemților.
Recomandăm goluri în ambele porți la cote minime de 1.70.
ŢSKA Moscova – Tottenham
TSKA vine după un egal obţinut la Leverkusen în prima etapă a grupelor (2-2), în urma unui meci în care a fost condusă cu scorul de 2-0 şi a revenit pe tabelă. În campionatul Rusiei ocupă locul al doilea, fiind neînvinsă, dar în ultimul meci s-a “împiedicat” pe teren propriu de FK Krasnodar, remizând, scor 1-1. Ruşii formează o echipă relativ ofensivă pe teren propriu, dar trebuie să fie atenţi în apărare pentru că TSKA a primit cel puţin un gol în ultimele 27 de partide jucate în Champions League. Cauna, accidentat la gleznă, nu va putea juca, în timp ce mijlocaşul ofensiv Dzagoev este incert.
Tottenham merge la Moscova să câştige, după ce în prima rundă a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, cu AS Monaco. În Premier League, Tottenham este neînvinsă, ocupă locul al doilea şi vine după o victorie cu 2-1 la Middlesbrough. Englezii au numeroşi jucători indisponibili pentru partida de la Moscova. În primul rând va lipsi atacantul Harry Kane. Acestuia i se adaugă Eric Dier, Moussa Sissoko, Mousa Dembele şi Danny Rose.
Meciul se anunță destul de echilibrat, iar primele tentații pentru pariori sunt PSF X sau ambele marchează, însă cotele de pe piață sunt sub valoarea care să avatajeze pariorii, iar rezultatul final este unul imprevizibil. Este meciul clasic de 1-X-2, care se poate încheia și 0-0 și 4-3. Recomandarea echipei PdP este NO BET!
Grupa F
Borussia Dortmund – Real Madrid
După ce în sezonul precedent au evoluat în Europa League, nemții au revenit în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, și au reușit să o facă în mare stil, în primul meci învingând-o pe Legia Varșovia în deplasare, într-o partidă în care “galben-negrii” nu au avut milă, impunându-se cu 6-0. În campionatul intern, echipa antrenată de Thomas Tuchel este a doua, după ce În cinci etape a izbutit să adune 12 puncte, reușind victorii cu Mainz, Darmstadt, Wolfsburg și Freiburg, pierzând însă în disputa cu nou-promovată RB Leipzig. Gazdele acestei înfruntări au ceva probleme de lot, Bender, Durm și Reus fiind indisponibili din cauza accidentărilor, în timp ce Aubameyang este incert, însă gabonezul va începe cel mai probabil din primul minut.
“Galacticii” au avut un start greoi în actuala ediție, în primul meci înfruntând-o pe “Santiago Bernabeu” pe Sporting Lisabona, cu care au avut un meci extrem de greu, fiind conduși cu 1-0 până în minutul 89, Ronaldo și Morata reușind să înscrie în ultimele minute de joc, aducând în cele din urmă cele trei puncte pentru echipa din Madrid. “Los blancos” sunt neînvinși în campionatul spaniol, acolo unde ocupă prima poziție, în șase etape acumulând 14 puncte, începând La Liga cu patru victorii consecutive. Zinedine Zidane, antrenorul oaspeților, nu va putea conta în această partidă pe Casemiro, dar nici pe Marcelo, cei doi brazilieni fiind indisponibili din pricina accidentărilor.
Potențialul ofensiv enorm afișat de cele două echipe au aruncat valoarea cotelor pentru „ambele marchează” sub pragul ridicolului care sugerează șanse de peste 70 de procente de apariție a acestui pronostic, o măsură extrem de precaută a bookmakerilor.
Recomandarea noastră este handicapul asiatic PESTE linia de 3 goluri la cote minime de 1.70, ceea ce înseamnă că miza va fi returnată în cazul existenței a fix 3 goluri în meci.
Oaltă variantă recomandată este că ambele echipe marchează și se înscriu minim 3 goluri în meci, dar NUMAI dacă găsiți cote peste 1.70 pentru această selecție.
Sporting Lisabona – Legia
“Alb-verzii” nu mai impresionează de mult în competițiile europene, ultima oară când izbuteau să ajungă în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor fiind în sezonul 2008-2009, când erau spulberați de Bayern Munchen în optimi, pierzând cu 12-1 la general. În această ediție însă, portughezii au fost la un pas de a obține un rezultat mare în deplasarea de pe “Santiago Bernabeu”, acolo unde au condus-o pe Real Madrid până în minutul 89, pierzând însă în cele din urmă cu 2-1, Ronaldo și Morata marcând pentru madrileni. În campionat, echipa pregătită de Jorge Jesus ocupă poziția a doua, în șase etape adunând 15 puncte, în urma a cinci victorii.
Polonezii au reușit să revină în cea mai importantă competiție inter-cluburi după o pauză de mai bine de două decenii, însă primul meci din această ediție de Champions League nu a fost deloc unul de bun augur, pierzând în fața propriilor fani într-o manieră rușinoasă, fiind învinși cu 6-0 de cei de la Borussia Dortmund. În campionatul intern, echipa antrenată de Jacek Magiera se află într-o situație inedită, ocupând locul al 14-lea, în zece etape adunând doar zece puncte, fiind la 12 puncte în spatele liderului Jagiellonia.
Este o diferență clară de valoare dar și de exprimare în joc între cele două formații, iar recomandarea naostră este victoria gazdelor la minim două goluri diferență, la cote minime de 1.65.
Grupa G
Leicester – FC Porto
“Vulpile” se află la prima participare în cadrul cupelor europene, iar debutul în cea mai importantă competiție inter-cluburi a fost unul de bun augur, în prima partidă izbutind să o învingă pe Club Brugge în deplasare, impunându-se la scor de neprezentare, 3-0. În această ediție de Premier League, echipa pregătită de Claudio Ranieri nu mai strălucește, în șase etape adunând doar șapte puncte, reușind două victorii și o remiza, pierzând de trei ori, cel mai recent în ultima etapă, când a fost învinsă de Manchester United cu 4-1. Leicester nu prezintă probleme mari de lot, așa că va aborda partidă cu cel mai bun “prim 11”.
Debutul în această ediție a Ligii Campionilor nu a fost de bun augur pentru băieții lui Nuno Espírito Santo, obținând doar un singur punct din duelul de pe teren propriu cu FC Copenhaga, după o partidă încheiată 1-1. Nici în campionat lucrurile nu merg prea bine pentru FC Porto, după șase etape ocupând poziția a treia în clasament, reușind să adune 13 puncte, în urma a patru victorii și a unei remize, pierzând o singură dată. De la Porto va lipsi doar uruguayanul Pereira.
Leicester are avantajul entuziasmului unei debutante în competiție care a reușit un miracol recent, deci…de ce nu ar mai reuși unul? Porto are avantajul experienței la acest nivel competițional. Ne așteaptă o încleștare interesantă din punct de vedere al iubitorilor de fotbal, dar din punct de vedere al pariorului, este meci de NO BET!
FC Copenhaga – Club Brugge
Copenhaga a obţinut un rezultat bun în primul meci din grupă, 1-1 pe stadionul “Do Dragao” în compania formaţiei FC Porto. A fost un meci echilibrat cu puţine şuturi pe poartă (două fiecare echipă). Golul danezilor a fost înscris de Cornelius în repriza secundă după ce portughezii deschiseseră scorul în prima parte. În campionat, FC Copenhaga merg ceas, fiind lideră, cu 25 de puncte acumulate în 11 partide. În weekend, Copenhaga a obţinut o nouă victorie, scor 2-0 cu Aarhus. FC Copenhaga nu-l va putea folosi pe Jan Gregus, mijlocașul slovac fiind suspendat în urma primirii unui cartonaș roșu.
Club Brugge vine după un eșec la scor pe teren propriu, scor 0-3 cu englezii de la Leicester, culmea, într-un moment în care echipa – supriză de anul trecut din Premier League nu traversează cea mai bună formă. În campionatul Belgiei, Brugge nu are un sezon așa cum și-ar fi dorit, ocupând locul al 7-lea. Dar în ultima vreme a început să-și mai revină (3-2 cu Eupen acasă și 3-0 cu Mouscron în deplasare, în ultimele două meciuri jucate). Echipa antrenată de fostul portar Michel Preud’homme nu-l va putea folosi la Copenhaga pe Refaelov, accidentat.
Recomandarea noastră este pentru goluri în ambele porți la cote minime de 1.90, în detrimentul victoriei gazdelor cotată pe la același preț aproximativ.
Grupa H
Sevilla – Lyon
Sevilla a început bine cu Juventus acest sezon de Ligă, remizand cu Bătrâna Doamnă în primul meci, într-o partidă fără goluri, desfășurată în Italia. În campionatul intern, “alb-rosii” au pierdut în ultima etapă în deplasarea de pe “San Mames”, acolo unde au fost învinși cu 3-1 de Athletic Bilbao, punând astfel capăt unei serii de șase partide fără înfrângere în toate competițiile. Jorge Sampaoli, antrenorul Sevillei, nu se va putea baza pe Tremoulinas, Carrico și Rami, cei trei fiind indisponibili din pricina accidentărilor.
În acest an, Lyon a început în forță sezonul de Ligă, în prima partidă reușind să câștige la scor de neprezentare în duelul de pe teren propriu cu Dinamo Zagreb, în ciuda faptului că a avut câțiva jucători indisponibili, printre care și Alexandre Lacazette, principalul marcator al echipei, care nu va putea evolua nici în duelul de pe “Ramon Sanchez Pizjuan”, fiind în continuare accidentat. În campionat, trupa lui Bruno Genesio nu strălucește, în șapte etape acumulând zece puncte, reușind trei victorii și o remiză, pierzând însă de trei ori, cel mai recent în ultima etapă, în deplasarea de la Lorient, echipă ce ocupa ultima poziție înainte de începerea jocului.
Vom miza pe plusul experiență al gazdelor avantajate și de propriul teren, astfel că recomandarea noastră este 1 solist la cote minime de 1.75.
Dinamo Zagreb – Juventus
Dinamo Zagreb este considerată outsider-ul Grupei H și acest lucru s-a demonstrat în etapa inaugurală, când a pierdut cu 0-3 în deplasarea de la Lyon. În competițiile interne se descurcă destul de bine, după cum a demonstrat, reușind să se califice în turul următor din Cupa Croației, iar în etapa disputată la finalul săptămânii trecute, a câștigat derby-ul orașului cu Lokomotiv Zagreb, scor 1-0.
Juventus este pe locul secund în Grupa H, după o singură etapă disputată, în care Buffon și colegii săi au terminat așa cum au început, 0-0. De data aceasta, ‘Batrana Doamnă’ vine pe ‘Stadion Maksimir’ cu moralul ridicat, după ce jucătorii italieni au reușit să se impună în ultima etapă din Serie A, 1-0 cu Palermo. De altfel, aceasta victorie este a doua consecutivă din campionatul intern, după ce în urmă cu aproape o săptămâna, au dispus cu 4-0 de Cagliari.
Găsim valoare în cotația minimă de 1.75 pentru linia de handicap asiatic SUB 3 goluri în meci, care este și recomandarea noastră pentru această partidă.
Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.
Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.