Bundesliga: Ponturile și analizele etapei (21-23 octombrie)

0

Aflată pe un dezamăgitor loc 17, Hamburg deschide etapa a opta cu gândul la primul succes din acest sezon. Tot în această rundă am putea asista la schimbări în clasament la vârf, în condițiile în care la Berlin se întâlnesc ocupantele pozițiilor 4 și 2, Hertha și FC Koln. Dortmund pare să aibă o deplasare facilă, pe terenul „lanternei”, în timp ce Bayern primește vizita lui Monchengladbach.

Vă rugăm să rețineți că articolul va fi actualizat pentru restul meciurilor.

Hamburg SV vs. Eintracht Frankfurt – vineri, ora 21:30

Din cauza faptului că la mijlocul acestei săptămâni am avut meciuri de cupe europene, uvertura etapei din Bundesliga aduce, vineri seară, două echipe din a doua jumătate a plutonului. Meciul este special pentru ambele, nu numai pentru că va atrage atenția tuturor, ci și pentru că ambele echipe vor să închidă o serie neagră.

Frankfurt nu a mai câștigat de trei meciuri dar, cu 11 puncte, se află pe locul al optulea în clasament. Hamburg nu a obținut nicio victorie în cele șapte runde anterioare, fiind penultima, cu două puncte în clasament. Golaverajul gazdelor, 2-12, oferă alte informații cu privire la forța acestei formații.

Vor lipsi următorii jucători: Djourou și Gregoritsch de la gazde, respectiv Blum, Bunjaki, Medojevic, Stendera și Varela, de la oaspeți, toți accidentați. Considerăm că jocul va fi unul echilibrat, ambele echipe aflându-se în situații similare.

Sugestia noastră este să pariem X pauză sau final, la o cotă minimă de 1.65, grad de încredere 7/10.

Bayer Leverkusen vs. Hoffenheim – sâmbătă, ora 16:30

Un joc care se anunță încins în contextul în care dorința de puncte este enormă, atât într-o tabără cât și în cealaltă. Gazdele vor avea dezavantajul oboselii acumulate în Liga Campionilor, unde au jucat la mijlocul săptămânii cu Tottenham, remizând acasă, 0-0.

Acest lucru face să egalizeze, într-o oarecare măsură, raportul de forțe din teren. Oaspeții sunt una dintre cele patru echipe neînvinse din Bundesliga, dar și cea mai slab clasată dintre acestea. Cu 3 victorii și  4 egaluri, vizitatorii se gândesc să continue seria de invincibilitate. Interesant de semnalat că Hoffenheim a obținut trei victorii la rând, după o serie de patru egaluri consecutive, în startul sezonului.

La capitolul absențe notăm pe Bellarabi, Pohjanpalo și Yurchenko la gazde, respectiv Schwegler și Uth. Leverkusen ar dori recuperarea celor trei puncte pierdute runda trecută la Bremen.

Sugestia de pariere este X pauză sau final, de jucat la o cotă minimă de 1.65, cu grad de încredere 8/10.

Hertha Berlin vs. FC Koln – sâmbătă, ora 16:30

Ambele formații sunt în formă sportivă foarte bună. Koln, impulsionată de victoria cu Ingolstadt din runda anterioară, dorește să câștige puncte, însă la Berlin va fi infinit mai greu.

Koln stă bine și în atac, Modeste cu 7 goluri fiind un atacant redutabil, dar și în apărare, unde a primit doar 4 goluri până în prezent. Hertha Berlin are avantajul terenului propriu, dar și al celor trei meciuri consecutive fără înfrângere.

Important va fi, în economia și judecata acestui meci, nu doar avantajul terenului propriu, ci și aportul absenților. De la Hertha nu vor juca Darida, Kalou, Korber, Lustenberger și Pekarik, în timp ce accidentatul formației vizitatoare este Kessler.

Sugestia noastră, pentru această dispută, este No Bet.

Ingolstadt vs. Borussia Dortmund – sâmbătă, ora 16:30

Partidă cu miză de ambele părți, dar și cu un singur pronostic acceptabil, succesul echipei oaspete.

Ingolstadt este foarte fragilă. Structura de rezistență a echipei este formată doar din două piese: Tobias Levels, care a bifat toate cele 630 de minute până acum, și Lukas Hinterserer, golgheter al lanternei roșii, cu 3 reușite.

Dortmund este mult mai puternică, însă lotul are lipsuri mari, cauzate de lupta pe fronturi multiple. Lista accidentaților echipei oaspete este voluminoasă: Sven Bender, Durm, Castro, Guerreiro,  Ranos, Reus, Schmelzer și Schurlle.

Chiar și în aceste condiții, Ingolstadt având un singur punct, nu ne gândim la altceva decât la 2 solist. Cota devine și mai atractivă în condițiile în care aceasta a crescut spre 1.60 și vă recomandăm să pariați cu grad de încredere 7/10.

Se mai poate juca și gol marcat de Aubameyang, la cotă minimă de 2.50, cu grad de încredere 5/10.

SV Darmstadt vs. Wolfsburg – sâmbătă, ora 16:30

Cele două formații sunt demoralizate după ultimele rezultate înregistrate. Darmstadt încă nu a uitat scorul de tenis cu care a pierdut în 17 septembrie împotriva Borussiei Dortmund (6-0). Lupii au doar 6 puncte în clasament și nu au câștigat în afara meciului din runda inaugurală, deci au 6 meciuri consecutive fără victorie.

Săptămâna trecută, Wolfsburg a cedat acasă cu Leipzig, scor 1-0, iar acum merge să recupereze punctele pierdute la adevăr. Platte și Rosenthal nu vor face parte din lotul gazdelor, în timp ce Asscues, Azagui și Guilavogui sunt accidentați de la oaspeți.

Vecine de clasament, Darmstadt și Wolfsburg au linii asemănătoare, dar și o formă de moment are conduce spre un echilibru imprevizibil. Este dificil de găsit un semn potrivit pentru această dispută între formații care și-au setat, pentru actualul sezon, salvarea de la retrogradare ca obiectiv.

Sugestie: No Bet.

Freiburg vs. Augsburg – sâmbătă, 16:30

Partidă importantă pentru ambele echipe. Valorile declarate ale celor două loturi, sensibil egale, fac ca partida să fie interesantă, deoarece nu există o favorită certă.

Augsburg a reușit două meciuri fără gol primit în ultimele etape, semn că apărarea betonată va fi greu de depășit și pe gazonul Schwarzwald. La rândul ei, Freiburg se mândrește că nu a pierdut nici un meci acasă în actuala ediție de campionat, iar Nicolas Hoffer este integralist în 7 runde.

Freiburg are ceva mai mulți absenți: Abrashi, Guede, Gulde, Huffnagel, Kempf și Nielsen. De la oaspeți nu vor efectua această deplasare Bobadilla, Guuweluuw și Usami.

Mergem pe mâna unei duble de 1X, jucabilă dacă o găsim la cota de 1.30 minim, în bilete combo.
Recomandarea single pentru acest meci este linia de handicap asiatic 0 pentru victoria gazdelor la minim 1.60.

Bayern Munchen vs. Borussia Monchengladbach – sâmbătă, ora 19:30

Bayern Munchen are meci greu acasă cu incomoda Borussia Monchengladbach. Totuși, bavarezii rămân aceeași echipă constantă în exprimare, așa că prima șansă la obținerea victoriei le aparține în mod cert.

Problema este că gazdele nu îl pot utiliza pe francezul Franck Ribery, cel mai bun pasator al perioadei, cu cinci servicii decisive în campionat. Ribery este un jucător charismatic, a cărui lipsă se simte în teren.

Pe de altă parte, Borussia Monchengladbach nu a obținut decât un singur punct pe teren advers până acum, forța ei fiind mai mult în bastionul propriu. Borussia vine și cu o serie de absențe, cum ar fi Christensen, Hazard, Johnson, Raffael și Schulz. Acest lucru ușurează simțitor misiunea lui Bayern, echipă care are în minte cele patru puncte pierdute în ultimele două meciuri de campionat intern.

Sugestia noastră este să jucați ambele marchează și minim 3 goluri înscrise în meci la cote minime de 2.05 și mize 5/10.

RB Leipzig vs. Werder Bremen – duminică, ora 16:30

Nou promovata Leipzig este mare favorită într-un meci în care, totuși, Werder Bremen nu se va preda. Ultima etapă a oaspeților, 2-1 cu Leverkusen acasă, a însemnat o importantă infuzie de oxigen care poate transporta, inertic, tensiunea pozitivă a lui Bremen în acest joc.

Leipzig este însă imperturbabilă, iar cele 15 puncte acumulate până în prezent îi dau dreptul să spere, justificat din punct de vedere valoric, la un nou succes.

Gipson, Klostermann și Sabitzer nu vor juca la amfitrioni, iar vizitatorii nu îi pot utiliza pe Caldirola, Drobny, Eggestein, Kruse și Yatabare.

Leipzig ocupă un halucinant loc 3, neînvinsă, la egalitate cu Koln, care e pe poziția secundă. Bremen este neînvinsă de 3 meciuri în campionat.

Sugestia noastră de pariere se îndreaptă spre 1 pauză sau final, la cotă minimă de 1.45, sau în bilete combo. Gradul de încredere este 6/10.

Schalke 04 vs. Mainz – duminică, ora 18:30

Două echipe care joi au evoluat în Europa League și care trebuie să se redreseze după acest efort, pentru partida din campionat, care trage cortina peste runda a opta din Bundesliga.

Schalke, după un început dezastruos, și-a revenit în mod miraculos și a legat o serie de două meciuri fără înfrângere, din care a acumulat primele patru puncte în clasament. ca lot, Schalke stă mai bine valoric, însă Mainz are o omogenitate deosebită.

Sunt multe absențe anunțate în loturi. De la Schalke vor privi din tribună următorii fotbaliști: Bentaleb, Chupo-Moting, Coke, Embolo, Goretzka, Kolasinac și Sam. Oaspeții nu îi vor transporta în această deplasare pe Balogun, Clemens, Halimi, Klement, Muto, Rodriguez și Silva.

Din cauza acestor aspecte, este foarte dificil să găsim un element de stabilitate parioristică, deci sugestia este No Bet.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


betano
Bonus 500 RON
betfair
Bonus 500 RON
superbet
Bonus 500 RON
fortuna
Bonus 500 RON
unibet
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.