Palermo și Verona se întâlnesc într-un meci care contează pentru ultima etapă a stagiunii actuale, 2015-2016, din campionatul italian de fotbal, Serie A. Lovitura de începere este programată pentru ora 21.45, în ultima porțiune a acestei runde care se împarte pe două zile, conform configurației și implicațiilor din clasament.
Palermo are nevoie neapărată să câștige acest meci, deoarece cu 36 de puncte se află acum pe locul 17, exact primul deasupra liniei roșii a retrogradării. Un succes al echipei gazdă ar rezolva ecuația subsolului de ierarhie și ar anula orice speranțe pentru Carpi, formația de pe locul 18, care are 35 de puncte.
Verona, deși a demonstrat că este o echipă frumoasă, cu jucători care sigur nu vor accepta statutul de Serie B, nu mai are nici un obiectiv în acest meci. Pericolul pentru gazde vine însă tocmai din ambiția de a demonstra că unii fotbaliști legitimați la Verona merită echipe mai bune în sezonul viitor. Mijlocașul Artur Ioniță, internațional moldovean, este unul dintre aceștia. Veronezii au câștigat runda trecută împotriva campioanei Juventus, cu 2-1, deci sunt capabili de orice fel de surprize.
Palermo păstrează totuși prima șansă, salvarea de la retrogradare fiind un obiectiv concret, tangibil, mai aproape de realitate decât ambițiile individuale pe care le nutresc câțiva fotbaliști ai Veronei.
Absenți
Nu există absenți la echipa gazdă, care va aborda meciul decisiv cu garnitura standard. Fares, Souprayen și veteranul Toni sunt indisponibili la echipa din ”orașul iubirii”.
Echipe probabile
Palermo (3-4-2-1): Sorrientino – Cionek, Gonzalez, Andelkovic – Rispoli, Hiljemark, Marsesca, Morganella – Vazquez, Trajkovic – Gillardino
Verona (4-2-3-1): Golini -Pisano, Hellender, Bianchetti, Albertazzi – Viviani, Ioniță- Wiszolek, Silligardi, Gomez – Pazzini
Predicție
Solistul Palermo a scăzut mult în opinia operatorilor de pariuri până la un nivel minim de 1.20.