Bănățenii pot profita de eșecul celor de la FC Voluntari și îi pot egala la puncte cu o eventuală victorie, ceea ce ar însemna prezența la baraj. Problema lor este că ar fi putut profita de aceste situații de acum două etape, însă nu au fost în stare să își câștige meciurile proprii 3 etape la rând. Și le va fi destul de greu în continuare, declarațiile antrenorului Petre Grigoraș indicând tentativa acestuia de a se eschiva de la responsabilitățile eventualelor eșecuri, dând vina pe lotul slab pe care l-a avut la dispoziție de când a preluat echipa.
Oltenii se luptă pentru primul loc al Play-out-ului, frustrați fiind, pe bună dreptate, de ratarea prezenței în play-off. Din punct de vedere valoric, lotul Craiovei este unul de play-off, problemele financiare apărute ulterior începerii campionatului punându-și amprenta pe rezultate. Cu toate acestea, ”juveții” par să își vadă de treabă, iar în ultimele două partide s-au impus cu 2-0 în fața Voluntariului și apoi a Chiajnei.
Absenți
Timișoara are probleme mari de lot, infirmeria lor cuprinzându-i pe Scutaru, Ov. Popescu, Belu, Fernando Llorente, Pedro Henrique, Nimely. De asemenea, Gomis este suspendat.
De la Craiova vor absenta: Madson, suspendat, accidentații Straton și Acka, dar și Kay și Izvoranu care nu mai intră în vederile clubului.
Echipe probabile
ACS Poli : Strauss–Melinte, Cânu, M. Torres, D. Popescu–Abel Suárez, Javi Hernández–Bărbuţ, Jenkins, Goga–Elek
CSU Craiova: Popescu–Dumitraş, Popov, Iliev, Vătăjelu–Mateiu, Zlatinski, Bancu–Băluţă, A. Ivan, Nuno Rocha
Predicții
Va fi un meci de mare miză pentru gazde, însă problemele de lot își pot pune amprenta asupra rezultatului final. Merită încercat X la cotă minimă 3.20.
De asemenea, o cotă bună de minim 1.90 ar putea fi încercată pentru NU marchează ambele echipe.