Ponturi Liga 2 România, 21 mai 2016

0

Liga a 2-a din România a fost o sursă bună pentru câștigurile noastre, chiar și acum pe final de sezon. Sâmbătă și duminică avem parte de noi confruntări, iar luptele care se dau pentru promovare, dar și pentru menținerea în eșalonul secund sunt teribile.

Dacia Brăila vs. SC Bacău 

După deplasarea nebună de la Clinceni, Bacăul lui Cristi Popovici se deplasează la Brăila, iar în cazul unei victorii va face rocada în clasament cu gazdele. La Clinceni, moldovenii au ajuns cu 20 de minute înainte de meci deoarece au avut probleme pe drum cu autocarul. Au făcut puțină încălzire, s-a început meciul cu 10 minute mai târziu și au început să bată la ilfoveni ca la fasole. Scorul final a fost 5-1 pentru Bacău, dar ocazii au avut încă 7, în vreme ce Clinceni-ul abia aștepta să se termine meciul.

Brăila a fost învinsă pe teren propriu de Dunărea Călărași, fără drept de apel, scorul final, 0-2, fiind stabilit încă de la pauză. De altfel, brăilenii sunt la al doilea eșec consecutiv, fără gol marcat.

Probabil că gazdele vor încerca să pună stăpânire pe joc, dar oaspeții au oameni de cotraatac foarte rapizi, astfel că nu excludem varianta unui X2 la cote de minim 2.10.

Dunărea Călărași vs. Farul Constanța 

Farul a fost învinsă pe propriul teren de liderul Rapid în etapa precedentă, scor 1-0. Bratu a fost eliminat și va lipsi de la constănțeni.

De cealaltă parte, Dunărea s-a impus pe un teren greu la Brăila și se află la 3 meciuri consecutive fără înfrângere.

Atenție:  ultimele 2 confruntări directe au fost două seturi perfecte pentru Dunărea Călărași, care a înscris de 12 ori în poarta oaspeților de mâine, 6-0 și 6-2.

Gazdele sunt mari favorite. Va trebui să vă mulțumiți cu o cotă de 1.25 pentru 1 solist.

Balotești vs. Berceni 

Meci decisiv, am putea spune, în economia supraviețuirii în acest eșalon și în sezonul viitor. Baloteștiul este echipa salvată în acest moment, cu 26 de puncte, în vreme ce Berceni se află pe locul 3, locul de baraj, cu 2 puncte mai puțin.

CS Balotești a luat o gură de aer excelentă prin victoria de etapa trecută de la Pojorâta. De altfel, ACS Berceni a învins cealaltă reprezentantă a județului Suceava cu 3-1.

Gazdele de astăzi sunt singura echipă neînvinsă din play-out, dispunând de un sistem defensiv foarte bine pus la punct, primind doar 4 goluri în 7 întâlniri.

Ultimele 4 întâlniri între cele două combatante s-au terminat la egalitate, un scor 2-2 și 3 scoruri de 1-1.

Ne așteptăm la o nouă partidă echilibrată, în care ambele echipe vor fi concentrate pe obiectivul numărul 1: să nu piardă!

PSF X pare o alegere bună la cote minime de 1.85.

Rapid Suceava vs. Gloria Buzău 

Media de goluri pe meci a gazdelor în play-out este 2,42, iar media de goluri a oaspeților în play-out este 4.00!!! Este adevărat, 8 goluri au înscris buzoienii doar în partida care a îngropat definitiv Ceahlăul.

Ultimele 4 partide ale Sucevei au înregistrat minim 3 goluri, la fel și  ultimele 3 partide ale Buzăului. De fapt, ultimul meci de UNDER pentru cele două, a fost chiar întâlnirea directă de la Buzău din 30 aprilie, încheiată 2-0.

Pentru gazde este un meci de totul sau nimic, aflându-se la 3 puncte în spatele locului de baraj, în timp ce Buzăul poate răsufla ușurat în caz de victorie.

Cotele pentru victoria gazdelor sunt, însă extrem de mici, undeva la 1.40 la bookmakerii care au meciul în ofertă, unii vor prefera să nu îl afișeze. 2.50 e cota pentru X2.

Recomandăm 1.45 minim pentru peste 2,5 goluri marcate în meci.

 

 

 

TOP BONUSURI CASE DE PARIURI ONLINE


Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 500 RON
Bonus 300 RON
MAXBET
Bonus 777 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.