Acasă Blog Pagina 461

Islanda vs Austria, 22 iunie 2016, Grupa F EURO 2016

0

Miercuri, pe 22 iunie, de la ora 19:00, pe “Stade de France” din Saint Denis, Islanda și Austria se întâlnesc în etapa a treia din Grupa F, ultima din faza grupelor de la acest EURO.

Este o grupă în care efectiv toată lumea poate trece mai departe, Islanda având acum 2 puncte după 2 egaluri, iar Austria unul singur.

După 1-1 în partida cu Portugalia, când nordicii au marcat prin Birkir Bjarnason, Islanda a repetat rezultatul, dar adversarul s-a numit Ungaria.

Trupa condusă de cuplul Heimir Hallgrimsson – Lars Lagerback este neînvinsă așadar în Franța, dar este obligată să câștige dacă vrea să se califice fără emoții.

Austria este una dintre cele trei echipe care încă nu au marcat la EURO, drept dovadă că ocupă ultimul loc în Grupa F, cu 1 singur punct și acela obținut în jocul al doilea, după 0-0 cu Portugalia.

În primul meci, Alaba și ai săi au pierdut clar cu Ungaria, scor 0-2, după un joc foarte slab. Interesant este că echipa Austriei încă păstreaze șanse reale la calificare, având în vedere că Islanda este pe locul secund, cu un punct mai mult, iar un succes al austriecilor îi duce în optimi.

Se anunță un duel de foc, deoarece ambele echipe nu au impresionat la capitolul artistic, dar miza jocului este uriașă.

Absenţi

Alfred Finnbogason de la islandezi este suspendat după cumul de cartonașe.

Austria este în efectiv complet, însă, David Alaba și Marc Janko au suferit ușoare accidentări și sunt incerți.

Echipe probabile 

Islanda: Hallforsson – Saevarsson, Arnason, Sigurdsson, Skulason- Gudmundsson, Sigurdsson, Gunnarsson, Bjarnason – Bodvarsson, Sightorsson.

Austria: Almer – Klein, Dragovic, Hinteregger, Fuchs – Baumgartlinger, Ilsanker – Sabitzer, Schopf, Arnautovic – Harnik.

Predicție 

Ambele echipe marchează la o cotă minimă foarte interesantă de 2.15 și 5% din bankroll. 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Biletul Zilei 22 iunie varianta 1. Cota finala 2.13 din 3 evenimente

0

Primul eveniment propus, este meciul dintre Zlatan şi Lukaku, sau Suedia şi Belgia. Suedia stă în sclipirea lui Zlatan, Belgia are o întreagă echipă de jucători top-class,  iar rezultatele înregistrate până acum în grupă ne fac încrezători că doar un Zlatan în mare formă îi poate fura un egal Belgiei.

Al 2-lea meci propus este cel dintre Ungaria şi Portugalia, partidă contând pentru grupa F, unde lucrurile încă nu sunt clare. De o parte, Ungaria, şede pe primul loc al grupei, cu 4 pcte acumulate, calificarea fiind deja rezolvată. De cealaltă parte, Portugalia în mod cert nu-şi permite să rateze calificarea, iar diferenţa de valoare din loturile celor 2 echipe ar trebui să-şi pună amprenta.

Ultima partidă propusă este Italia vs. Irlanda, un meci la care nu ne aşteptăm la foarte multe goluri, stilul de joc fiind oarecum similar pentru ambele echipe.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Suedia vs. Belgia x2 1.22 0-1 Da
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Ungaria vs. Portugalia 2 1.42 3-3 Nu
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Italia vs. Irlanda maxim 1 gol în prima repriză 1.23 0-1 Da
COTĂ FINALĂ: 2.13Nu

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Sursă FOTO: portugalfutbol.net

Biletul Zilei 21 iunie varianta 2. Cota finala 2.31 din 3 evenimente.

0

Azi e o zi specială în care oferta ne permite să publicăm 2 variante, iar al 2-lea bilet ne propune 3 evenimente, din care 2 partide de tenis şi un meci de la EURO.

Wimbledon Masculin – calificări: Khachanov – Bai. Bai a scos destul de puţin capul în tenis anul ăsta, fiind eliminat în primele tururi mereu. Tânărul Khachanov a jucat şi anul trecut calificări la Wimbledon, însă a fost învins din primul tur, dar vine în acest meci ca favorit clar datorită jocului foarte bun ce include viteza şi un serviciu precis. Totodată forma îl recomandă, dupa ce s-a descurcat foarte bine la ultimele turnee la care a participat.

Al 2-lea eveniment propus vine de la WTA Feminin: Vesnina – Bencic. După semifinala pierdută în Olanda, Bencic a suferit din punct de vedere fizic, fiind nevoită să abandoneze la 0-1 la seturi. Se observă faptul că elveţianca revine după altă accidentare ce a ţinut-o 2 luni departe de teren. Vesnina a jucat finala la dublu la Roland Garros şi a început foarte bine sezonul pe iarbă cu victorie la favorita publicului, Heather Watson. Premisele unei figuri frumoase ale rusoaicei sunt serviciul şi loviturile puternice, precise. Acest joc i-a adus victorii frumoase pe suprafeţe rapide în acest an.

Ultimul meci propus este cel dintre Croaţia şi Spania, partidă în care spaniolii pleacă cu avantajul experienţei şi al omogenităţii, marea majoritate a campionilor europeni, jucând în Spania. Croaţia pe de altă parte, a avut mereu o echipă bună, care joacă pe atac şi luptă până în ultimul minut.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Anglia Tenis ATP Wimbledon Khachanov vs. Bai Khachanov -1.5 seturi 1.37 2-0 Da
 Anglia Tenis WTA Eastbourne Vesnina vs. Bencic Vesnina +1.5 seturi 1.35 2-0 Da
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Croaţia vs. Spania x2 1.25 2-1 Nu
COTĂ FINALĂ: 2.31Nu

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Sursă FOTO: www.kwesesports.com

 

Bankroll Booster 21 iunie 2016. Cota finala 4.55 din 3 evenimente

0

După ce ieri am avut zi de pauză la secțiunea Bankroll Booster, astăzi avem o variantă propusă cu factor multiplicator final de 4.55.

Primul meci este duelul dintre Ucraina și Polonia de la EURO 2016. Ucrainenii au avut un joc bun contra Germaniei și se anunțau candidați serioși la cea de-a doua poziție în grupă, meciul de azi fiind privit ca un derby pentru poziția secundă. Problema este că Nord Irlandezii le-au dat planurile peste cap, iar acum Ucraina nu mai are nicio șansă de calificare. Polonia poate forța pentru prima poziție în grupă în eventualitatea puțin probabilă  în care Germania nu ar câștiga.

Cel de-al doilea eveniment este meciul dintre Cehia și Turcia, un meci în care Cehii vor trage pentru forțarea victoriei care i-ar putea duce în optimi. Este foarte posibil să avem un meci frumos, cu 2 sau 3 goluri, defensiva turcilor fiind una din cele mai slabe de la acest campionat european.

Ultima selecție este semifinala de la Copa America dintre marea favorită Argentina și gazda competiției, SUA. Argentina a demonstrat că este ”ON FIRE” și nu vedem cine o poate opri.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Ucraina vs. Polonia PSF X 1.61 0-1 Da
Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Cehia vs. Turcia 2 sau 3 goluri în meci 1.95 0-2 Da
 Statele Unite Fotbal Copa America SUA vs. Argentina2 1.45 0-4 Da
COTĂ FINALĂ: 4.55 Da

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

foto: foxsportasia.com

Croaţia vs Spania, 21 iunie 2016, Grupa D EURO 2016

0

Marți, 21 iunie, începând cu ora 22:00, Croația și Spania se vor duela pentru șefia Grupei D din cadrul Campionatului European, pe stadionul ‘Matmur Atlantique’din Bordeaux.

Croația a făcut două jocuri foarte bune, cu toate că sunt pe locul secund în Grupa D, cu 4 puncte după primele două jocuri. Aceștia sunt calificați după ce au obținut o victorie lejeră, 1-0 cu Turcia, în etapa secundă realizând un 2-2 dramatic cu Cehia, după ce au condus cu 2-0.

Croații sunt în postură avantajoasă, deoarece dacă vor termina pe locul al treilea, ar putea să joace cu Țara Galilor în optimile de finală.

În condițiile în care termină primii grupa, deci dacă bat Spania azi, ar putea juca cu ocupantele locului secund din grupele B, E, F.

Spania este una dintre cele două echipe care au obținut maximum de puncte după primele două jocuri. Morata și colegii săi au învins cu 1-0 Cehia, gol Pique în minutul 87, apoi au defilat cu Turcia, scor 3-0.

“La Roja” a reușit să-și extindă astfel seria meciurilor fără înfrângere la Campionatul European, ajungând la 14 partide. Mai mult, ultima dată când spaniolii au primit gol, a fost la EURO 2012, atunci când Italia marca în faza grupelor în poarta lui Casillas.

De atunci au trecut 690 de minute, aproape opt partide. În plus, ultima înfrângere a Spaniei la un EURO datează din 2004, în fața Portugaliei.

Absenţi

La croați va lipsi Luka Modric, Spania nu are niciun absent pentru azi. 

Echipe probabile 

Croația: Subasic – Srna, Corluka, Vida, Strinic – Kovacic, Badelk, Brozovic, Rakitic, Perisic – Mandzukic.

Spania: Casillas – Juanfran, Bartra, Pique, Azpilicueta – Iniesta, Busquets, Alcantara, Silva – Morata, Nolito.

Predicție 

Cota minimă 2.10 este recomandarea noastră pentru victoria Spaniei în acest meci, cu miză 5% din bankroll.

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Biletul Zilei 21 iunie varianta 1. Cota finala 2.04 din 3 evenimente

0

Primul eveniment propus pentru Biletul Zilei, este meciul dintre Irlanda de Nord şi Germania. Nemţii pleacă favoriţi cerţi prin prisma rezultatelor înregistrate de cele 2 echipe, precum şi prin faptul că Germania dispune de jucători top-class.

A 2-a partidă propusă este cea dintre Cehia şi Turcia, un meci la care ne aşteptăm ca cehii sa înscrie. Turcia se clasează la coada clasamentului, cu 2 înfrângeri acumulate în tot atâtea meciuri disputate până acum, reuşind contra-performanţa de a nu marca. Cehia de cealaltă parte, a fost învinsă la limită de campioana europeană Spania, în primul meci, iar în al 2-lea a reuşit un 2-2 spectaculos cu Croaţia, arătând totodată apetit ofensiv.

Ultimul meci propus, este de la Copa America, între SUA şi favorita la câştigarea trofeului Argentina. Rezultatele înregistrate până acum, precum şi diferenţa de valoare între loturile celor 2 echipe, ne fac încrezători că Argentina va merge mai departe.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Irlanda de Nord vs. Germania 2 1.30 0-1 Da
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Cehia vs. Turcia marchează Cehia 1.31 0-2 Nu
 Statele Unite Fotbal COPA America SUA vs. Argentina Argentina se califică 1.20 0-4 Da
COTĂ FINALĂ: 2.04 Nu

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Ucraina vs Polonia, 21 iunie 2016, Grupa C EURO 2016

0

Marți, pe 21 iunie, începând cu ora 19:00, pe “Stade Velodrome” din Marseille, Ucraina și Polonia se vor duela în ultimul meci din faza grupei C de la EURO 2016.

Ucraina a fost prima echipă de la acest Campionat care a fost eliminată matematic, după 0-2 cu Germania și alt 0-2 cu Irlanda de Nord. Trupa lui Fomenko va juca azi doar pentru onoare și palmares așadar.

Partida se dispută în același timp cu cea dintre Irlanda de Nord și Germania.

Ucraina s-a alăturat Turciei și Austriei într-un club select al echipelor care încă nu au reușit să înscrie la această competiție majoră. Mai mult decât atât, înfrângerea cu Irlanda de Nord a venit pe fondul unui joc deloc reușit din partea elevilor lui Fomenko, aspru criticați de fani după acel joc.

De cealaltă parte, naționala Poloniei a arătat un fotbal plăcut la EURO, obținând aproape maximum din ce se putea în primele două meciuri. Au învins cu 1-0 Irlanda de Nord în partida de debut, grație reușitei lui Arkadiusz Milik, iar apoi au remizat la 0 în fața campioanei mondiale, Germania, fiind ca și calificată mai departe acum.

E greu de crezut că leșii pot câștiga grupa, căci Germania este clar favorită în meciul cu Irlanda de Nord și nu se pot încurca.

Cele două s-au întâlnit de mai multe ori de-a lungul timpul, dar ultimele două întâlniri au fost în Grupa H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014, când Ucraina s-a impus în dublă manșă.

Absenţi

Ucraina nu are probleme de lot.

Wojciech Szczesny de la polonezi ar putea absenta, deoarece a suferit o ușoară accidentare, înainte de meciul cu Germania.

Echipe probabile 

Ucraina: Pyatov – Fedetskiy, Khacheridi, Rabitskiy, Shevchuk – Sydorchuk, Stepanenko, Konoplyanka, Kovalenko – Yarmolenko, Zozulya.

Polonia: Fabianski – Piszczek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk – Blaszcyzowski, Krychowiak, Maczynski, Grosicki – Lewandowski, Milik.

Predicție 

Este foarte probabil ca polonezii să menajeze câțiva titulari, iar Ucraina să își dorească să părăsească acest turneu cu fruntea sus. Recomandăm miză de 3% pentru cota minimă 3.20 a rezultatului de egalitate la finalul partidei.

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Germania vs Irlanda de Nord, 21 iunie 2016, Grupa C EURO 2016

0

Marți seară de la ora 19:00, Irlanda de Nord și Germania se întâlnesc pe Parc des Princes din Paris, acolo unde ambele naționale joacă pentru mize importante, în ultima partidă din faza grupei C de la EURO.

Germania vrea să câștige grupa și să aibă un adversar mai slab în optimi, în timp ce Irlanda de Nord speră încă la locul 2, dacă va face un rezultat mare în fața campioanei mondiale.

Irlanda de Nord se află la prima participare la un turneu european, debutând cu stângul, pierzând în prima partidă cu 1-0, fiind învinsă de Polonia. Meciul următor a fost însă minunat pentru britanici, care au câștigat cu 2-0 în fața favoritei Ucraina.

Trupa lui O Neill a reușit astfel să își asigure o clasare în primele trei locuri ale grupei, având șanse să se califice în optimile competiției. Irlanda de Nord se află într-o formă destul de bună, suferind doar o singură înfrângere în ultimele 14 partide, în fața Poloniei, reușind șapte victorii și șase remize.

Germania, actuala campioană mondială, a început cu dreptul la acest campionat european, reușind să obțină toate punctele din prima partidă, învingând Ucraina cu 2-0, într-un meci în care Mustafi și Schweinsteiger au fost marcatorii.

A urmat un meci mai slab cu Polonia, terminat 0-0, avantajul aici fiind faptul că ambele trupe au eliminat Ucraina.

Naționala germană, una dintre favoritele acestei ediții de campionat european, poate deveni prima echipă din istorie ce deține patru trofee europene.

Cu un succes în această seară, Germania ar câștiga grupa, iar în optimi ar da piept cu o adversară modestă, cel mai probabil Slovacia sau Albania.

Cele două s-au întâlnit de zece ori în istorie, șase dintre înfruntări fiind câștigate de Germania, doar două de Irlanda de Nord.

Absenţi

Niciun antrenor nu are probleme de lot pentru acest joc.

Echipe probabile 

Irlanda de Nord: McGovern – Hughes, McAuley, Cathcart, J Evans – Ward, C Evans, Davis, Norwood, Dallas – Washington.

Germania: Neuer – Höwedes, Boateng, Hummels, Hector – Kroos, Khedira – Özil, Götze, Schürrle – Müller.

Predicție 

Recomandăm cota minimă 1.85 pentru victoria Germaniei fără să primească gol, cu miză 5% din bankroll. Ne așteptăm la un 2-0 lejer.

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Turcia vs Cehia, 21 iunie 2016, Grupa D EURO 2016

0

Marți seară de la ora 22 avem programată o partidă foarte interesantă, Cehia și Turcia urmând să se întâlnească pe Stade Bollaert-Delelis, din Lens, într-un meci ce contează pentru Grupa D de la EURO.

Naționala pregătită de Pavel Vrba a început cu înfrângere în acest turneu, pierzând la scor minim în fața actualei campioane europene, Spania, 0-1 în minutul 87, reușind apoi să obțină un punct nesperat din duelul cu Croația, izbutind să egaleze după ce a fost condusă cu 2-0.

Cu o victorie în fața Turciei, cehii au mari șanse să meargă în optimi de pe locul 3.

Turcia a reușit să revină la campionatul european după o pauză de opt ani, dar turneul final din Franța a fost un coșmar pentru Terim și compania.

A fost 0-1 cu Croația și 0-3 cu Spania, după ultimul meci fanii huiduindu-și naționala, în special pe vedeta Arda Turan de la Barcelona.

În urmă cu opt ani Turcia reușea cea mai bună performanță la campionatul european, izbutind să atingă penultimul act al competiției, în acest an însă este foarte aproape să fie eliminată încă din faza grupelor, chiar și cu o victorie șansele fiind minime pentru accederea în optimi de pe locul 3.

Cele două s-au întâlnit de șapte ori în istorie, partide în care s-au înregistrat câte trei victorii de fiecare parte.

Absenţi

Fatih Terim nu are probleme de lot pentru acest meci.

Selecționerul Cehiei nu va putea conta în această seară pe Tomáš Rosický, care nu va putea evolua din cauza unei accidentări.

Echipe probabile 

Cehia: Čech – Kadeřábek, Sivok, Hubník, Gebre Selassie – Darida, Pavelka – Skalák, Dočkal, Krejčí – Necid.

Turcia: Babacan – Özbayraklı, S. Kaya, H. Balta, Köybaşı – M.Topal, S.İnan – Volkan Şen, Çalhanoğlu, Emre Mor – Cenk Tosun.

Predicție 

Cota minimă 2.35 pentru victoria Cehiei reprezintă valoare pentru pariori, iar noi o recomandăm la miză de 4% din bankroll.

 

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Biletul Zilei 20 iunie. Cota finala 2.09 din 2 evenimente.

0

Prima partidă propusă, este cea dintre Rusia şi Ţara Galilor. De o parte Rusia a dezamăgit la acest turneu final, arătând un joc modest şi ineficient, cu toate astea sunt încă în cărţile calificării, prin prisma punctului obţinut în extremis în meciul cu Anglia. De cealaltă parte, Ţara Galilor are în lot un jucător top-class, Gareth Bale, care a demonstrat în ambele partide că poate face diferenţa.

Slovacia întâlneşte Anglia în al 2-lea meci al zilei. Ambele echipe se pot mulţumi cu un egal în această seară, dar situaţia are 2 tăişuri. Şi Slovacia şi Anglia au demonstrat un apetit ofensiv ridicat în partidele disputate până acum, astfel că ne putem aştepta la un meci cu goluri.

 

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Rusia vs. Ţara Galilor x2 1.53 0-3 Da
 Uniunea Europeana Fotbal EURO 2016 Slovacia vs. Anglia minim 2 goluri înscrise în meci 1.36 0-0 Nu
COTĂ FINALĂ: 2.09Nu

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri.

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.