Acasă Blog Pagina 428

Handbal: Ponturile și analizele zilei (25 noiembrie)

0

Miercuri am avut un profit excelent doar pe partidele de handbal, 8.8 unități, ca urmare a celor trei predicții corecte oferite din totalul de patru. Astăzi, echipa PdP are alte două sugestii de pronosticuri pe două partide din handbal, ambele din preliminariile CM 2017 la feminin.

Ucraina vs. Slovacia – ora 18:45

Este practic meciul care va decide câștigătoarea grupei 1 de calificare, găzduită de Slovacia în perioada 25-27 noiembrie. Cu siguranță, cele două echipe nu vor avea probleme în a merge în play-off, în condițiile în care primele două clasate se califică, iar din grupă mai fac parte Lituania și Grecia.

Totuși, este un test foarte bun pentru ambele echipe pentru a vedea la ce nivel se află înaintea meciurilor foarte importante din play-off, acolo unde vor avea clar șansa a doua. Totuși, timpul pentru a pregăti acest turneu a fost scurt, în condițiile în care loturile s-au reunit abia în această săptămână. Sunt două echipe de nivel apropiat, ambele au câteva jucătoare foarte bune și probabil va fi un meci cu multe realizări individuale.

Recomandăm cote minime de 1.90 pentru un meci cu minim 50 de goluri marcate și încredere 5/10.

Israel vs. Italia – ora 19:00

Grupa a patra de calificare este formată din trei echipe, Israel, Italia și Portugalia, și are loc în Italia. Un aspect foarte important este că doar prima clasată merge în play-off, adică Italia sau Portugalia, pentru că Israelul nu poate emite pretenții.

Astăzi se află față în față două formații slabe ale Europei, însă Italia este net superioară Israelului. Va fi, de fapt, un antrenament pentru duelul cu Portugalia de peste două zile, dar nu va fi neglijat nici golaverajul, un criteriu de departajare în cazul unei egalități de puncte. În aceste condiții, recomandăm victoria Italiei la minim 16 goluri la cote de 1.80 și încredere 7/10.

sursă foto: figh.it

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Bundesliga: Ponturile și analizele etapei (25-27 noiembrie)

0

Gluma se îngroașă în Bundesliga! RB Leipzig a trecut pe prima poziție, în detrimentul lui Bayern Munchen, iar în etapa a 13-a este prima care evoluează, în deplasare la Freiburg. Campioana en-titre are un alt meci dificil, cu Leverkusen, o formație ce și-a vândut destul de scump pielea în meciurile directe. Programul și analizele rundei, în cadrul acestui articol.

Freiburg vs. RB Leipzig – vineri, ora 21:45

Dacă este săptămână de cupe europene, înseamnă că etapa de Bundesliga începe cu două formații neimplicate și pe frontul internațional. Freiburg va avea viață grea împotriva unei echipe redutabile, care de mult a depășit faza de a mai fi socotită drept nou-promovată. Est-germanii de la RB Leipzig au 11 meciuri, în actuala ediție de campionat, în care sunt neînvinși.
Seria lor extraordinară i-a adus pe un excelent loc secund, la doar trei lungimi distanță de liderul Bayern Munchen. Suntem convinși că nici cel mai optimist suporter al oaspeților nu s-ar fi gândit, la startul campaniei, la un astfel de parcurs al favoriților.
Încă un aspect demn de luat în seamă, Leipzig a marcat în ultimele patru meciuri mereu câte 2-3 goluri, deci pofta ofensivă este un principal atu al acestei formații. Freiburg este la mijlocul ierarhiei, echipă nici bună nici rea, dar care poate să încurce pe oricine, mai ales dacă evoluează pe teren propriu, unde motivația este alta.
Bulut, Guede, Kempf și Meffert sunt absențele echipei gazdă, în timp ce la Leipzig nu vor evolua Bernanrdo, Comper, Gipson, Klostermann și Papadopoulos.
Mizăm pe un meci în care se va marca, așadar sugestia noastră este un pariu de peste 2.5 goluri, la o cotă minimă de  1.85, cu grad de încredere 6/10.

Borussia Monchengladbach vs. Hoffenheim – sâmbătă, ora 16:30

Pe Borussia Park din Monchengladbach se anunță un meci extrem de încins, în condițiile în care ambele echipe vor să cucerească punctele. În special gazdele, zdruncinate de meciurile dese din campionat și Liga Campionilor, au nevoie de o resuscitare rapidă, care să îmbunătățească și o relație cu suporterii destul de șubrezită în ultima vreme.
Câte două absențe sunt raportate de către fiecare tabără. Hermann și Schulz nu vor juca la gazde, iar Schwegler și Vogt sunt absenți de la oaspeți. Kramaric este principala armă cu care Hoffeinheim vine în această derulare de forțe, el având cinci pase decisive oferite coechipierilor. Probabil că soarta jocului va depinde, în mare măsură, de cum vor reuși gazdele să îl anihileze pe coordonatorul vizitatorilor.
Fiind un meci imprevizibil, ne abținem să înaintăm o soluție de pariere, așa că mergem mai bine pe sugestia No Bet.

FC Koln vs. Augsburg – sâmbătă, ora 16:30

Interesant duel între un jucător aflat în mare formă și inspirație în fața porții adverse, atacantul gazdelor, Anthony Modeste, și o formație oaspete al cărei punct forte este tocmai defensiva. Augsburg are, în actualul campionat, patru meciuri în care nu a primit gol, semn că tenacitatea apărătorilor se fructifică în unele cazuri.
Augsburg în schimb nu are veleități ofensive deosebite, iar favorită este Köln, care pe teren propriu a câștigat patru meciuri din 5, în sezonul aflat în desfășurare. Oaspeții nu îi au în efectiv, din motive medicale, pe Bobadilla, Finbogasson, Guuweluuw și Opare. Lista absenților de la Köln îi numără pe Bittencourt, Horn, Lehmann, Maroh și Mladenovic.
Bookmakerii deja au scăzut cota pentru victoria lui Köln, așa că dacă o găsiți la un nivel minimal de 1.75 jucați-o, cu grad de încredere de 7/10.

Hamburg vs. Werder Bremen – sâmbătă, ora 16:30

Partidă de șase puncte, între două echipe din subsolul clasamentului, care vor lupta pe viață și pe moarte, Hamburg este lanternă roșie, echipa etalând, până în acest moment, un joc extrem de modest. Gazdele nu au nici un succes în actuala campanie de Bundesliga și au primit 25 de goluri.
Nici Werder Bremen nu mai este echipa de odinioară, oaspeții venind la acest meci cu povara a patru înfrângeri consecutive. La infirmerie, situația se prezintă cam la fel. Adler, Ekdal, Spahic și Waldschmidt de la gazde, respectiv Caldirola, Diagne, Drobny și Eggstein, de la formația oaspete. În plus, va mai absenta americanul Wood, de la Hamburg, care este accidentat.
Considerăm că acesta este momentul oportun pentru Hamburg să obțină puncte, terenul propriu, dar și forma slabă a adversarilor fiind argumente puternice și sperăm suficiente, în acest sens.
Sugerăm dubla de 1X, la o cotă minimă de 1.40 sau în bilete combo, cu grad de încredere 7/10.

Ingolstadt vs. Wolfsburg – sâmbătă, ora 16:30

Două echipe care nu se lipesc de spectacol. Ele sacrifică estetica jocului în căutarea pragmatismului și a punctelor. Loturile nu conțin vedete sonore, motiv pentru care și ocupă locuri modeste în clasament, cu puncte pe măsură.
Morales și Suttner de la gazde, respectiv Azzaoui, Draxler și Henrique de la formația vizitatoare, sunt accidentații anunțați. Distanța de 4 puncte în favoarea lupilor, într-un meci direct între echipe care luptă pentru salvarea de la retrogradare, traduc rețeta într-un joc închis, fără prea multe faze de poartă.
Sugerăm miza pe sub 2.5 goluri, la o cotă minimă de 1.65, cu grad de încredere 5/10.

Frankfurt vs. Borussia Dortmund – sâmbătă, ora 16:30

Borussia Dortmund vine după două meciuri incredibile. Mai întâi au învins Bayern în derby-ul Bundesligii, cu 1-0, după care au fost protagoniștii acelui meci de Liga Campionilor, cu polonezii de la Legia Varșovia, terminat cu un scor de polo pe apă sau de hochei pe gheață, 8-4.
Tot acest elan și optimism, rezultat din cele două victorii spectaculoase, trebuie temperat, deoarece în fieff-ul lui Eintracht se câștigă cu mare greutate. Iată, de exemplu, gazdele au legat deja o serie de cinci meciuri consecutive fără înfrângere în campionatul intern și, evident, își vor vinde scump pielea în fața valoroasei lor adversare.
Avantajul Borussiei este la capitolul indisponibilităților, absent fiind doar Burki, căruia i se găsește ușor un înlocuitor. Totuși, starea de uzură este avansată, așa că oaspeții pot înregistra, în acest meci, o sincopă. Argumentul care nu prea ne lasă să mizăm contra vizitatorilor este numărul relativ mare de accidentați de la Frankfurt: Blum, Regassel, Stendera, Tawacha și Varela.
 
Sugestia noastră rămâne însă categorică: No Bet.

Bayern Munchen vs. Bayer Leverkusen – sâmbătă, ora 19:30

Un meci foarte așteptat de fanii bavarezi, care marchează revenirea în campionat a lui Franck Ribery, după o lungă perioadă în care aripa franceză a fost accidentată și a lipsit destul de mult. Bayern nu își mai permite încă un pas greșit, după confruntarea pierdută etapa trecută, la Dortmund. Deja vedetele muncheneze simt în ceafă răsuflarea lui Leipzig, așa că nu vor accepta alt rezultat decât victoria, în meciul cu aspirinele din Leverkusen.
Va fi foarte interesant duelul golgeterului oaspete, Chicharito, 5goluri, cu apărarea betonată întocmită de Bayern, care, până acum, a primit numai 7 goluri în competiție. Un semn de întrebare cu privire la victoria bavareză este numărul mare de accidentați: Coman, Martinez, Neuer, Pantovici, Robben și Vidal. De la Leverkusen vor lipsi Bellarabi, Bender, Kiesling și Pohjanpalo.
Pentru că lipsește și titularul dintre buturile lui Bayern, sugerăm soluția de pariere Chicharito înscrie, pentru o cotă minimă de 3.50, cu grad de încredere 3/10.

Schalke 04 vs. SV Darmstadt – duminică, ora 16:30

Un joc dezechilibrat din punct de vedere valoric, cu echipa gazdă cotată ca principală favorită la obținerea punctelor puse în joc. Minerii au posibilitatea să se apropie de partea superioară a ierarhiei și nu vor scăpa ocazia respectivă, împotriva unei formații a oaspeților mai degrabă apatică, în etapele scurse de la începutul sezonului.
Absențele gazdelor nu sunt de neînlocuit, cu toate că aportul atacantului batav Huntelaar ar fi fost important, în acest context. Mai este accidentat și Embolo, în timp ce vizitatorii nu îi vor deplasa pe Bezjak, Platte și Rosenthal.
Schalke are de recuperat punctele pierdute cu nonșalanță în primele cinci etape, așa că victoria este obligatorie. Schalke are 6 victorii la rând, în timp ce Darmstadt, cu 21 de goluri la pasiv, prezintă una dintre cele mai slabe apărări din campionatul german.
 
Sugerăm 1 solist, la cotă de 1.35 minimum, în bilete combo, cu grad de încredere 8/10.

Hertha Berlin vs. Mainz – duminică, ora 18:30

Hertha și Mainz închid această etapă foarte interesantă din Bundesliga. Meciul se anunță, în pofida diferențelor structurale ale celor două formații, unul pe muchie de cuțit. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de apatia celor de la Mainz, forțați să joace și în grupele Europa League la mijlocul săptămânii.
Berlinezii reprezintă o trupă bine închegată, cu jucători de valoare și compartimente bine echilibrate. Ibisevic, respectiv Malli, sunt golgeterii celor două formații, fiecare înscriind până acum câte 6 goluri.
Cum partida, așa după cum indicam, este foarte dificilă, reflectăm asupra condițiilor de pariere și vă propunem două variante. Pe fiecare se va juca aceeași miză  pe marcatorii de care deja am pomenit, adică Ibisevic și Malli. La o cotă minimă de 3.00 pentru fiecare, rezultă că dacă unul singur scutură plasa porții adverse, suntem pe profit. Dacă amândoi marchează, atunci lucrurile stau și mai bine pentru cei care vor alege această soluție care poate părea nonconformistă, dar nu este deloc lipsită de o bază argumentativă reală.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Ligue 1: Ponturile și analizele etapei (25-27 noiembrie)

0

Nice continuă să surprindă în Ligue 1 și urmează o etapă de pe urma căreia poate profita. Monaco și PSG au meciuri dificile, cu Marseille și Lyon. Este însă și un meci foarte important în subsolul clasamentului în această rundă, Nantes-Lille. Toate analizele și ponturile pentru această etapă se regăsesc în acest articol.

Rennes vs. Toulouse – vineri, ora 21:45

Gazdele au remizat etapa trecută cu Angers, după ce au condus şi au avut şi un om în plus timp de 30 de minute. Toulouse are o scădere de formă dupa ce a uimit Ligue 1 cu victorii cu Monaco sau PSG. Etapa trecută a pierdut surprinzător cu Metz pe teren propriu şi are o serie de 3 meciuri fără victorie, după remiza de la Nantes şi înfrângerea cu Lyon.

În ciuda ultimului rezultat, Rennes este una dintre cele mai redutabile echipe din campionatul Franţei pe teren propriu, iar meciul se anunţă extrem de disputat.

Rennes are însă ceva probleme de lot, cu Clément Chantôme, Mexer şi Wesley Saïd accidentaţi şi Paul-Georges Ntep şi Ramy Bensebaini abia reveniţi după accidentări. De la Toulouse, Issa Diop şi Oscar Trejo sunt incerţi, dar Jimmy Durmaz revine după suspendare.

Rennes este neînvinsă în ultimele 7 partide de pe teren propriu în Ligue 1, iar 6 dintre ele au produs o medie de sub 2.5 goluri.

Recomandăm 1X & maxim 3 goluri marcate în meci la cote de 1.60 cu mize 8/10.

Monaco vs. Marseille – sâmbătă, ora 18:10

Calificată în optimile Champions League după 2-1 cu Tottenham, Monaco revine la cursa de urmărire a lui Nice în Ligue 1. Atacul monegascilor a fost impresionant în acest sezon, chiar cel mai bun din Europa, conform unor statistici. Rudi Garcia a obţinut prima victorie cu Marseille etapa trecută, contra lui Caen, iar acum speră să obţină un nou rezultat bun, la fel ca Parc des Princes cu PSG. Monaco este neînvinsă în acest sezon pe teren propriu.

Thomas Lemar este incert la Monaco, dar Joao Moutinho, Almamy Touré şi Nabil Dirar revin toţi după accidentări. Falcao şi Benjamin Mendy pot fi odihniţi în perspectiva partidelor următoare. La Marseille nu sunt absenţe noi, dar antrenorul Rudi Garcia se bucură de revenirea lui Lassana Diarra după suspendare.

Monaco a marcat cel puţin 2 goluri în ultimele 9 partide disputate pe teren propriu, din care 8 auu fost câştigate. Marseille n-a câştigat ultimele 7 deplasări din campionat.

Mizăm pe continuitatea formei excelente arătate de Falcao & CO și recomandăm 1 și minim 2 goluri în meci la cote de 2.00 cu mize 6/10

Bordeaux vs. Dijon – sâmbătă, ora 21:00

Bordeaux a ratat penalty şi a fost egalata în ultimul minut de Guingamp etapa trecută, iar acum primeşte vizita lui Dijon, echipă care a suferit prima înfrângere după două luni, cu Nancy, tot în urma unui penalty ratat.

Bordeaux nu se batează pe Cédric Carrasso, iar Grégory Sertic şi Adam Ounas sunt incerţi. De la oaspeţi lipseşte Marvin Martin, accidentat.

Dijon nu a reuşit să câştige în ultimele 6 deplasări, iar Bordeaux e neînvinsă de 5 meciuri în Ligue 1.

Mizăm pe gazde la 1.75 cu mize 6/10.

Montpellier vs. Nancy – sâmbătă, ora 21:00

Neînvinsă de 3 meciuri în campionat, Montpellier are doar 3 puncte în faţa lui Nancy înaintea confruntării directe din această etapă. Oaspeţii vin după victoria cu Dijon cu care au ajuns la al treilea succes din acest sezon, performanţă cu care a urcat pe loc de baraj.

William Remy este incert pentru gazde, în timp ce oaspeţii au probleme cu Alou Diarra, Benoit Pedretti, Anthony Koura, Michaël Chrétien, Eric Cabaco şi Youssef Aït Bennasser.

Amatorii de cote mari pot încerca un minim 4.75 pentru egal cu goluri cu mize mici. Pentru noi este NO BET.

Nantes vs. Lille – sâmbătă, ora 21:00

Fără mulţi oameni importanţi, Nantes a pierdut cu 2-0 pe Parc des Princes etapa trecută cu PSG. Jucătorii şi-au revenit între timp, iar acum au şansa de învinge o contracandidată la retrogradare. Lille a câştigat un singur punct în deplasare în acest sezon, unul dar bun, pe terenul liderului Nice.

Atmosfera de la Nantes este extrem de tensionată, după ce galeria a declarat război conducerii. Valentin Rongier este singura absenţă de la gazde.

Frédéric Antonetti a fost concediat de Lille după înfrângerea cu Lyon, iar secundul Patrick Collot va conduce echipa până în momentul numirii unui înlocuitor. Eric Bauthéac, Rio Mavuba şi Younousse Sankharé sunt indisponibili pentru oaspeţi, iar Mounir Obbaddi şi Naim Sliti sunt incerţi.

Lille a pierdut 8 din ultimele 10 partide disputate în Ligue 1, iar în ultimele 3 partide nici măcar nu a marcat.

Recomandăm handicapul asiatic pentru SUB 2 goluri înscrise în meci la 1.70 cu mize 4/10.

Caen vs. Guingamp – sâmbătă, ora 21:00

Caen a pierdut etapa trecută cu Marseille fără să aibă nici măcar o ocazie de gol. Antrenorul a trecut la un sistem 3-5-2 mai stabil, dar se pare că problemele din atac nu au fost rezolvate. Guingamp îşi trăieşte cel mai bun start de sezon din istorie, cu şapte meciuri la rând fără înfrângere şi un nesperat loc 5 în acest moment.

De la gazde vor lipsi Jeff Louis, Mouhamadou Dabo şi Emmanuel Imorou, în timp ce oaspeţii nu contează pe Dorian Lévêque şi Reynald Lemaître, iar Nicolas Benezet este incert.

NO BET!

Metz vs. Lorient – sâmbătă, ora 21:00

Metz a produs surpiza etapa trecută, când s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Toulouse, una din cele mai puternice echipe franceze din acest sezon. Lorient vine după o înfrângere cu 3-0 în faţa lui Monaco, dar scorul e considerat prea aspru pentru felul în care s-a jucat.

Yann Jouffre şi Florent Mollet sunt incerţi de la gazde, iar Mevlut Erding este accidentat. Walid Mesloub este suspendat de la oaspeţi, iar Zargo Touré este incert. Nume ca Michael Ciani, Benjamin Lecomte, Faiz Selemani şi Benjamin Jeannot sunt ieşiţi din circuit pentru perioade mai lungi.

Lorient a pierdut ultimele 8 deplasări din Ligue 1.

Recomandăm victoria gazdelor în handicap asiatic 0 la cote de 1.95 cu mize 8/10.

Angers vs. Saint Etienne – duminică, ora 16:00

După 1-1 cu Rennes în etapa trecută, Angers primeşte vizita lui Saint Etienne în această etapă. Ambele echipe au probleme de lot, mai ales oaspeţii, care vin după calificarea din primăvara europeana din Europa League.

La Angers, Cheikh Ndoye şi Romain Thomas sunt suspendaţi, iar Famara Diedhiou este incert. La Saint Etienne, Alexander Soderlund, Romain Hamouma şi Fabien Lemoine sunt incerţi pentru această partidă.

11 din ultimele 12 partide din deplasare disputate de Saint Etienne au produs o medie de sub 2.5 goluri. Şi ultimele 4 partide disputate de Angers au produs o medie de sub 2.5 goluri.

Recomandăm minim 1.85 pentru handicapul asiatic SUB 2 goluri cu mize 4/10.

Nice vs. Bastia – duminică, ora 18:00

Eliminată din Europa League, Nice are acum tot timpul pentru a se concentra pe lupta la titlu din campionat. Bastia e fără victorie din luna septembrie, iar între timp a ajuns în zona fierbinte a retrogradării. Antrenorul François Ciccolini se confruntă cu mari probleme de lot şi a anuntat deja intăriri masive în pauza de iarnă. Şi Nice are multe absenţe pentru acest meci, dar are un lot mult mai puternic.

Nice va trebui să se descurce fără Mario Balotelli, accidentat, dar şi fără Mickaël Le Bihan, Gautier Lloris, Mouez Hassen, Paul Baysse şi Maxime Le Marchand. De la Bastia lipsesc Ismael Diallo, Alexander Djiku, Farid Boulaya, Sébastien Squillaci şi Thievy.

Nice a câştigat 11 din ultimele 12 partide disputate pe teren propriu în Ligue 1, în timp ce Bastia a pierdut ultimele 5 deplasări din campionat.

Recomandăm minim 1.70 pentru victoria gazdelor cu mize 9/10.

Lyon vs. PSG – duminică, ora 21:45

Derby-ul etapei în Ligue 1 aduce faţă în faţă două echipe disperate după puncte. Lyon a bătut-o pe Dinamo Zagreb în Champions League şi are şanse la optimi, în timp ce PSG a remizat cu Arsenal dramatic pe Emirates şi e ca şi calificată mai departe. PSG a avut o perioadă bună şi în campionat, cu 5 victorii în ultimele 6 partide cu care a ajuns lângă Monaco şi Nice în lupta pentru titlu.

Emanuel Mammana, Christophe Jallet, Rachid Ghezzal şi Clément Grenier sunt incerţi pentru gazde, în timp ce Unai Emery nu contează pe Adrien Rabiot, iar Layvin Kurzawa, Angel Di Maria şi Javier Pastore sunt incerţi pentru acest meci. Serge Aurier va reveni în echipă după ce nu a fost lăsat să intre în Anglia pentru meciul cu Arsenal.

PSG n-a primit gol în Ligue 1 de 4 meciuri, iar Lyon s-a impus în ultimele 3 meciuri de campionat.

Recomandăm meci cu goluri în ambele porți și minim 3 înscrise pe durata celor 90 de minute la cote minime de 1.90 și mize de 5/10.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

La Liga: Ponturile și analizele etapei (25-28 noiembrie)

0

Victoria din derby-ul cu Atletico face ca Real să aibă un avantaj de patru puncte în clasament față de rivala FC Barcelona, echipă ce are în față un meci dificil în etapa cu numărul 13, pe terenul lui Real Sociedad. Pentru ambele echipe este, de altfel, ultimul test înaintea derby-ului ce se va desfășura pe 3 decembrie pe Camp Nou.

Toate analizele și pronosticurile acestei etape din La Liga, pregătite de echipa PdP.

Predicția pentru partida Las Palmas-Athletic Bilbao va fi disponibilă în ziua jocului

Eibar vs. Betis – vineri, ora 21:45

Cu victorii acasă în meciurile cu Sociedad, Villarreal şi Celta, Eibar o primeşte pe Betis în această etapă, o echipă care vine după o victorie importantă cu Las Palmas etapa trecută, scor 2-0.

În deplasare, Betis a obţinut o singură victorie din patru şi a avut trei meciuri fără să înscrie.

Gazdele nu au jucători indisponibili, iar Kike Garcia revine după suspendare. Antonio Adan este incert la Betis din cauza unei probleme la genunchi.

Ultimele trei meciuri în care a fost implicată Betis au produs o medie de sub 2.5 goluri.

Cea mai simplă opțiune de pariere pentru acest meci este NO BET!

Malaga vs. Deportivo – sâmbătă, ora 14:00

Malaga are o formă bună, cu doar două înfrângeri în ultimele 7 partide şi patru victorii la rând pe teren propriu, cu Eibar, Athletic Club, Leganes şi Sporting Gijon. Mai mult, Malaga a obţinut un 0-0 mare pe Camp Nou cu Barcelona etapa trecută. Deportivo a pierdut dramatic etapa trecută cu Sevilla, scor 2-3, după ce a condus cu 2-0, într-o partidă în care Florin Andone a marcat. La Coruna a câştigat doar două din ultimele 11 meciuri de campionat şi se află la punct peste zona de retrogradare.

Malaga are ceva probleme de lot, cu Diego Llorente şi Juankar suspendaţi şi Carlos Kameni şi Recio incerţi pentru această partidă. De la Deportivo nu pot juca Alejandro Arribas şi Ryan Babel, accidentaţi. Florin Andone e anunţat din nou titular după cele două reuşite din ultima perioadă.

Malaga a marcat cel puţin 2 goluri în ultimele 4 meciuri de pe teren propriu.

Recomandăm handicapul asiatic -0.25 pe gazde la minim 1.70 cu mize 6/10

Real Madrid vs. Sporting Gijon – sâmbătă, ora 17:15

Echipa lui Zidane e prima în La Liga cu o poftă mare de gol, după victoriile la trei goluri diferenţă cu Atletico Madrid, Leganes şi Alaves. Mai mult, apărarea s-a îmbunătăţit, cu două meciuri fără gol primit în campionat. Totuşi, au fost şi surprize în acest sezon pentru Real pe Bernabeu, remize cu Villarreal şi Eibar.

Gijon n-a mai câştigat însă de 9 meciuri în La Liga, iar ultima victorie în deplasare a fost tocmai în ianuarie cu Valencia.

Zidane l-a pierdut însă pe Gareth Bale, accidentat în meciul cu Sporting din Champions League, iar galezul poate să rateze şi El Clasico. Casemiro, Pepe şi Marcelo sunt şi ei incerţi pentru acest meci. De la Gijon, Burgui nu poate juca pentru că este jucătorul lui Real Madrid, iar Babin este incert.

Real Madrid a marcat cel puţin 2 goluri în 21 din ultimele 24 de meciuri disputate pe teren propriu.

Recomandăm cote minime 2.20 pentru victoria Realului și goluri marcate de ambele echipe cu mize 4/10

Espanyol vs. Leganes – sâmbătă, ora 19:30

Fără victorie pe teren propriu în acest sezon, Espanyol aşteaptă meciul cu Leganes ca să dea lovitura. Totuşi, gazdele au remizat în ultimele 3 partide disputate acasă şi sunt neînvinse în ultimele 6 partide disputate în toate competiţiile, fiind plasate pe locul 12. Leganes a vine după o victorie mult aşteptată, 2-0 cu Osasuna.

Hernán Pérez este suspendat de la Espanyol, iar Álvaro Vázquez este accidentat. Oaspeţii nu se bazează pe Alexander Szymanowski şi Diego Rico, accidentaţi.

Espanyol nu a primit gol în 5 din ultimele 6 partide disputate în La Liga.

Mergem pe mâna gazdelor la cote de 1.90 cu mize 4/10.

Sevilla vs. Valencia – sâmbătă, ora 21:45

Sevilla a pierdut ultimele două partide disputate pe teren propriu în toate competiţiile, situaţie de neînchipuit în urma cu câteva săptămâni. Gazdele au primit şi 7 goluri în ultimele 3 partide, spre surprinderea antrenorului Jorge Sampaoli, care a recunoscut că este o problemă pe care trebuie s-o remedieze imediat. Cu Cesare Prandelli pe bancă, Valencia nu a găsit cheia succesului în ultimele 4 partide din La Liga, doar două remize cu Granada şi Deportivo şi înfrângeri cu Celta şi Barcelona.

Samir Nasri este din nou accidentat pentru Sevilla, iar de la Valencia va lipsi Fede Cartabia.

Au fost marcate peste 2.5 goluri în 8 din ultimele 10 partide disputate de Valencia în deplasare.

Mizăm pe meci cu goluri în ambele porți și minim 3 încrise în meci la cote de 1.90 cu mize 5/10.

Villarreal vs. Deportivo Alaves – duminică, ora 13:00

După un start excelent de sezon, gazdele au suferit o pierdere de formă ce a dus la 3 înfrângeri din ultimele 5 partide disputate în toate competiţiile. Totuşi, stadionul El Madrigal este fortăreaţa echipei, iar ultima dată Villarreal s-a impus cu 2-0 în faţa lui Betis. Alaves s-a impus cu 1-0 în ultima deplasare, la Osasuna.

Denis Cheryshev a revenit la antrenamentele lui Villarreal, dar nu e anunţat titular, iar Robert Soldado e accidentat în continuare. Alaves l-a pierdut pe Alexis, suspendat pentru acest meci.

Villarreal şi-a câştigat ultimele 5 meciuri de acasă în La Liga cu cel puţin 2 goluri marcate!

Mizăm pe goluri în ambele porți la cote de minim 2.25 cu mize 3/10

Osasuna vs. Atletico Madrid – duminică, ora 17:15

Umilită de rivala din oraş cu 3-0, Atletico a are două înfrângeri la rând şi a pierdut puncte importante în lupta pentru titlu. Va merge la penultima clasată, Osasuna, care a obţinut ultimul punct la jumătatea lunii octombrie! Gazdele nu au reuşit nici măcar o victorie pe teren propriu în acest sezon, doar două remize până acum.

Javier Flano, Jaime Romero şi Didier Digard sunt absenţii Osasunei, în timp ce la Atleico sunt incerţi Filipe Luis şi Fernando Torres.

Au fost marcate sub 2.5 gooluri în ultimele 4 partide disputate de Atletico în deplasare, iar oaspeţii au primit cel puţin 2 goluri în ultimele 3 meciuri de campionat.

Recomandarea noastră este NO BET!

Celta Vigo vs. Granada – duminică, ora 19:30

Celta are o serie formidabilă de 4 victorii la rând pe teren propriu cu adversari ca Barcelona, Deportivo, Valencia şi Gijon. Oaspeţii nu s-au descurcat rău în ultima perioadă, cu trei remize şi o înfrângere la limită în faţa Barcelonei. Mai mult, apărarea Granadei s-a îmbunătăţit, iar umilinţa cu 7-1 din meciul cu Atletico pare istorie.

Celta are trei suspendaţi, pe Sergio Alvarez, Hugo Mallo şi Pablo Hernandez, iar  Fabian Orellana este incert. Tito, Jeremie Boga şi Gabriel Silva sunt incerţi de la Granada pentru acest meci.

Granada nu a mai obţinut o victorie în La Liga de 13 meciuri şi e ultima în clasament cu 5 puncte. Gazdele au câştigat ultimele 4 partide de pe teren propriu cu cel puţin 2 goluri marcate.

Mizăm pe faptul că Granada nu pierde la o diferență mai mare de un gol și jucăm linia de handicap asiatic +1.5 pe oaspeți la 1.60 cu mize 7/10.

Real Sociedad vs. FC Barcelona – duminică, ora 21:45

Barca merge în această etapă pe un stadion pe care nu a mai câştigat de 9 ani, perioadă în care a obţinut o singură remiză şi a avut 5 înfrângeri. Mai mult. Sociedad vine după 4 victorii consecutive în campionat, cu Gijon, Atletico Madrid, Leganes şi Alaves. Fără Messi pe teren, Barca a făcut doar 0-0 cu Malaga pe Camp Nou etapa trecută, dar în Champions League s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Celtic mulţumită unei duble a starului argentinian. Tot Messi ar putea fi decisiv şi acum pentru că nu mai are probleme de sănătate şi e anunţat titular.

Gazdele nu pot conta pe Ruben Pardo şi Markel Bergara, în timp ce Iniesta şi Umtiti sunt absenţii Barcei.

Ies mereu scântei între meciurile Barcei şi cele ale lui Sociedad. Catalanii au câştigat 8 din ultimele 9 meciuri disputate în deplasare, iar în ultimele 5 dintre ele a fost o medie de peste 2.5 goluri. Sociedad n-a primit gol acasă de 3 meciuri şi a marcat de cel puţin 2 ori în ultimele 5 partide de campionat.

Recomandarea noastră este 1X la cote de 2.80 cu mize 2/10.

Las Palmas vs. Athletic Bilbao – luni, ora 21:45

Cu trei remize din ultimele 4 meciuri disputate, Las Palmas e neînvinsă de 10 meciuri pe teren propriu. Totuşi, ooamenii lui Quique Setien au câştigat o singură dată în ultimele 8 meciuri, un 1-0 chinuit cu Eibar.

Bilbao n-a mai pierdut de 5 meciuri în toate competiţiile, între care şi o victorie cu Villarreal.

Dani Castellano este accidentat pentru gazde, iar Kevin-Prince Boateng este incert. De la Bilbao, Ander Iturraspe este suspendat, iar Inaki Williams şi Oscar De Marcos sunt incerţi din cauza unor accidentări.

Ultimele 3 meciuri de campionat în care a fost implicată Bilbao au produs o medie de sub 2.5 goluri.

Mizăm pe egalitate la pauză sau la finalul partidei la cote de minim 1.75 cu mize 5/10.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Serie A: Ponturile și analizele etapei (26-28 noiembrie)

0

Ecartul dintre Juventus și următoarele echipe din Serie A s-a mărit la șapte puncte după etapa cu numărul 13, ce a avut loc în week-end-ul trecut. A 14-a se dispută pe durata a trei zile și se încheie cu două meciuri europene, Napoli-Sassuolo și Inter-Fiorentina. Programul etapei și analizele fiecărei partide, în cadrul acestui articol.

Torino vs. Chievo – sâmbătă, ora 19:00

Primul meci al etapei din Serie A, între Torino și Chievo, va consemna o partidă în linii mari de echilibru, poate cu un ușor plus pentru echipa locală, avantajată de terenul propriu, de atmosferă și de alți factori care pot influența soarta unui meci pe muchie de cuțit.
Veronezii nu stau foarte bine la capitolul deplasării, având în actualul sezon trei partide pierdute pe teren străin. Pe de altă parte, Torino alegat trei meciuri la rând fără înfrângere, ceea ce ne face să credem că astrele se vor așeza pentru localnici. Aceștia îl vor căuta cu baloane în careul advers pe atacantul Andrea Belotti, care a punctat de 10 ori până în prezent.
Mizăm pe sugestia unei a patra victorii consecutive pentru Torino, deci 1 solist la cotă minimă de 1.70, cu grad de încredere 5/10.

Empoli vs. AC Milan – sâmbătă, ora 21:45

Empoli va încerca să răstoarne calculele hârtiei într-un meci foarte greu, în care întâlnește o echipă aflată în formă. Milanul are toate atuurile de partea sa, plus dorința de a redeveni forța de odinioară.
Este important de comparat un aspect. Golgeterul lui Milan, Carlos Bacca, a înscris singur 6 goluri, adică la fel de multe câte a reușit în total echipa gazdă, în cele 11 partide din campionat. Empoli are și o apărare destul de permisivă, cu 17 goluri primite.
Laurini, Mchelidze, Tchantouria, Zambelli reprezintă accidentații lui Empoli, în timp ce rosso-neri nu se vor putea baza pe Bertolacci, Calabria, Montolivo și Vangioni.
Considerăm că oaspeții își vor impune punctul de vedere, astfel că sugestia de pariere merge spre 2 solist, la cotă minimă de 2.05, cu grad de încredere 6/10.

Palermo vs. Lazio – duminică, ora 13:30

Partida care deschide blocul fotbalistic duminical prezintă la start două formații distincte ca valoare și formă de moment. Palermo a pierdut ultimele șase partide, indiferent de renumele oponentului, gazdele nereușind să cucerească vreun punct. Acest lucru a accentuat criza din vestiar și alunecarea echipei în clasament.

Lazialii sunt pe cai mari, în ultimele 8 partide din Serie A echipa lui Radu Ștefan înregistrând un scor pozitiv de cinci victorii și trei partide încheiate la egalitate. Absenții celor două tabere, în vederea acestui joc, sunt următorii: Embalo, Hiljemark, Marson și Rajkovic de la gazde, respectiv Alberto, Marchetti și de Vrij, din formația vizitatoare.

Foarte probabil, conjunctura trecutului apropiat nu se va modifica, situație sesizată și de către operatorii caselor de pariuri, care au scăzut coeficientul pentru victoria lui Lazio de la 1.85, până undeva în jur de 1.68. În cazul în care mai găsiți pronosticul 2 la o cotă minimă de 1.70, vă sugerăm să îl jucați, cu grad de încredere 6/10.

Bologna vs. Atalanta – duminică, ora 16:00

Bologna și Atalanta Bergamo sunt două echipe aflate în categoria celor periculoase, din punct de vedere al pariorului. Când două astfel de echipe se întâlnesc în meci direct, rezultă un și mai mare grad de imprevizibilitate generat de un astfel de joc în care echilibrul nu mai trebuie demonstrat în vreun fel.

Pentru partida de pe Stadio Renatto Dall”Arra gazdele au trei absenți: Di Francesco, Helander și Verdi. De partea cealaltă, oaspeții nu se vor putea baza pe serviciile brazilianului Toloi, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Atalanta are o serie fantastică de cinci victorii la rând, dar și Bologna a ieșit din conul de umbră, după succesul cu Palermo, 3-1, săptămâna trecută. Alegerea fiind foarte dificilă, preferăm să vă sugerăm No Bet.

Cagliari vs. Udinese – duminică, ora 16:00

Cagliari și Udinese compun un alt meci periculos pentru pariori, cele două echipe înregistrând în graficul evolutiv fluctuații mari de formă de la etapă la etapă. Acest lucru ne face să fim foarte circumspecți în ceea ce privește opțiunea de pariere, indiferent de condițiile conjuncturale imediate și de anumite aspecte care țin de forma de moment a echipelor.

Cagliari este lovită de numeroase accidentări care au subțiat valoric și numeric lotul cu care se va aborda această confruntare. Vor privi meciul de la infirmerie următorii fotbaliști: Capuano, Ioniță, Munari, Murru, Pisacane și Tsatchidis. De partea cealaltă, formația vizitatoare are și ea două absențe în persoana lui  Halfredsson și Ewandro.

Vă sugerăm să ocoliți acest meci de pe buletinele de pariere, pentru a evita neplăceri ulterioare: No Bet.  

Crotone vs. Sampdoria – duminică, ora 16:00

Lanterna roșie, Crotone, va încerca tot posibilul pentru a reveni în forma dinaintea pauzei de campionat. Gazdele, nou-promovate, prinseseră o formă bună și, în două meciuri fără înfrângere, adunaseră patru puncte. Calendarul internațional i-a stopat însă, așa că ei au revenit în standardele din prima parte a campionatului, având două eșecuri fără gol marcat. De altfel, golaverajul în competiție, 10-26, identic cu al lui Palermo, nu face cinste echipei locale.

Sampdoria este, în mod teoretic, marea favorită a acestui meci. Însă locul 10 ocupat nu îi conferă decât un statut pe care trebuie să îl confirme pe teren, lucru care va fi foarte dificil. Doria este departe de forma dorită de suporteri sau de valoarea de odinioară.

Uitându-ne peste lista accidentaților, observăm că de la gazde va lipsi Nallini, în timp ce genovezii nu îi au la dispoziție pe Cassano și Viviano. În schimb este prezent Luis Muriel, 6 goluri până acum, iar Sampdoria cu 3 meciuri în care este neînfrântă, poate să continue acest șir pozitiv.

Totuși, sugestia noastră este să jucăm X la acest meci, cu o cotă minimă aleasă la 3.20, grad de încredere 3/10.

Genoa vs. Juventus – duminică, ora 16:00

Meci tare la Genova, unde ambițioasa echipă gazdă va strânge, cu siguranță, absolut toate forțele pentru aține piept campioanei en-titre. Bătrâna Doamnă are statistici impresionante, iar victoria de la Sevilla, din Liga Campionilor, cu 3-1, ne face să credem că echipa are o ofensivă excelent acordată cu linia mediană, care generează baloane utile pentru crearea de ocazii la poarta adversă.

Genoa a pierdut ultimele două deplasări, însă în ultimele două meciuri acasă s-a comportat fluctuant. După 3-0 cu AC Milan, să recunoaștem, nimeni nu se aștepta la semieșecul cu Udinese, scor 1-1. Însă putem traduce această grafică prin faptul că gazdele au spor de adrenalină atunci când joacă pe teren propriu, în fața granzilor Italiei fotbalistice.

Juve are un grad de uzură mai ridicată, Genoa nejucând în acest sezon, în cupele europene. Acest lucru se resimte și la capitolul absenților. De la Genoa nu vor juca Pavolletti, care este accidentat, Veloso și Orban, suspendați. Torinezii nu deplasează un lot în a cărei compunere intră Barzagli, Benabia, Dybala,  Higuain, Lichsteiner și Pjaca.

Cu atâția titulari rămași acasă, ne permitem să sugerăm dubla de 1X, la un coeficient minim de 2.20, aflat oricum în scădere, cu un grad de încredere cotat la 5/10.

AS Roma vs. Pescara – duminică, ora 21:45

Roma, după victoria cu Viktoria Plzen, din Europa League, pare dispusă să încheie anul în trombă, cu abordare de calitate pe ambele planuri. Cum calificarea în primăvara europeană este rezolvată, rămâne lupta din campionat. Pescara este adversarul potrivit pentru un succes al capitolinilor, chiar în bastionul propriu.

Atenție însă, pentru că Roma este o echipă care oricând poate să surprindă. Pescara are cinci înfrângeri consecutive, însă nu este o echipă atât de slabă pe cât o recomandă linia de clasament. Mai este și dinamica de care trebuie să ținem cont, așa căpână la un rezultat bun al Pescarei, recomandăm să nu jucați împotriva lor.

Absențele Romei sunt El Shaarawy, Florenzi, Manolas și Totti. De la oaspeți nu pot să joace Bahebeck, Campagnaro, Coda, Fornasier, Gyomber și Verre.

Cel mai eficient pariu ar fi să jucăm Edin Dzeko marchează primul, golgeterul gazdelor fiind în formă excelentă. Cota minimă ar trebui să fie de 3.00, cu grad de încredere 4/10.

Napoli vs. Sassuolo – luni, ora 20:00

Napoli este cotată în scădere vertiginoasă pentru câștigarea acestui joc pe teren propriu. Napoletanii vor ataca, mai mult ca sigur. Oaspeții, care nu au câștigat de 5 meciuri, sunt și obosiți după dualitatea campionat – Europa League.

Gazdele îl au în formă pe portarul Reina, dar și pe Insigne, care s-a transformat într-un veritabil servant pentru atacanți, având patru pase decisive. De la vizitatori vor absenta, din motive medicale, Berardi, Letschert și Duncan, în timp ce singura absență a localnicilor este atacantul polonez Milik.

Deși astrele se pare că s-au așezat pentru Napoli, vă recomandăm prudență, deoarece Sassuolo poate transforma propriul careu într-o fortăreață greu de străpuns, chiar cu riscul de a renunța voit la fazele ofensive. Credem că nu se va marca în ambele porți, iar sugestia este că nu vor marca ambele echipe, de jucat la o cotă minimă de 1.90, cu grad de încredere 4/10.

Inter vs. Fiorentina – luni, ora 22:00

Închiderea etapei înseamnă un meci foarte greu, imprevizibil, cu două echipe care cu dificultate se încadrează între limite convenționale de pariere. Inter Milano nu se poate considera favorită, chiar dacă are de partea ei avantajul terenului propriu, respectiv cotația operatorilor de la casele de pariuri specializate.

Fiorentina este într-o formă bună, însă ambele echipe seamănă, având încă multe hibe de rezolvat în compartimente. Dacă ne uităm pe lista indisponibililor, absențe importante sunt doar la gazde, unde accidentații se numesc Eloge, Medel, Palacio sau Santon.

Ca să nu lungim vorba și nici să nu stricăm o etapă perfectă în Serie A, pentru pariori, propunem să ne mulțumim cu profitul realizat în meciurile de sâmbătă și de duminică și să fim spectatori care nu au mizat pe acest meci.

Sugestia: No Bet.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

Biletul Zilei 24 Noiembrie 2016. Cota finala 2.43 medium-low stakes

0

Din principiu nu recomand plasarea de pariuri cu mize mari pe meciuri din Europa League din moment ce unele cluburi abordează competiția cu interes scăzut. Astfel vom căuta valoarea acolo unde interesul pare să existe.

Dacă ieri am reușit să fentăm surprizele din Champions League și să câștigăm varianta propusă la Biletul Zilei, astăzi vom încerca să menținem slalomul pe o direcție bună. Evenimentele selectate au fost studiate atent de echipa noastră, iar șansele de câștig sunt considerabile.

Pentru Gabala urmează marți meciul din campionat cu Qarabag, echipă cu care se află la egalitate  de puncte într-o cursă foarte strânsă pentru titlu! Antrenorul Grygorchuk a declarat la conferința de presă că va folosi jucători din garnitura de rezerve la partida cu Anderlecht, șansele de calificare în primăvara europeană fiind nule.

Fenerbahce își poate mări considerabil șansele la calificare cu o victorie astăzi în fața modestei Zorya. Ucrainenii nu sunt o sperietoare în partidele disputate în deplasare, astfel că turcii sunt mari favoriți, mai ales privind prin prisma celor 5 victorii consecutive pe care le-au înregistrat.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal Europa League Qabala vs. Anderlecht 2 1.65 1-3 Da
 Uniunea Europeana Fotbal Europa League Fenerbahce vs. Zorya 1 1.47 2-0 Da
COTĂ FINALĂ: 2.43MIZĂ (unități): 4/10Da

  *cea mai bună valoare a cotelor a fost selectată din oferta Unibet

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

foto: foxsportasia.com

Europa League: Ponturile și analizele meciurilor de joi, 24 noiembrie

0

Europa League continuă astăzi cu nouă etapă din faza grupelor pentru sezonul 2016-2017 și propune o mulțime de meciuri interesante, programate de la orele 20 și 22.05.

Grupa A 

Manchester United – Feyenoord 

Manchester United este neînvinsă de 13 meciuri jucate acasă în cupele europene (10-3-0), iar aici au cedat Zoria Lugansk (0-1) şi Fenerbahce Istanbul (1-4). Bilanţul englezilor în faţa echipelor din Olanda este 5-1-1, dar United n-a învins în ultimele două dueluri cu batavii. Feyenoord a înscris în 3 din cele 4 meciuri din grupa, dar de două ori a făcut-o o singură dată: victorie cu 1-0. Feyenoord nu e la fel de puternică în deplasare aşa cum e pe “De Kuip”, iar statistica meciurilor cu echipele engleze nu e tocmai rea: 2-4-4. Judecând după ultimele prestaţii însă, e clar că formaţia gazdă porneste ca mare favorită la victorie.

Feyenoord începuse extraordinar sezonul, dar forma alb-roşilor s-a stricat un pic şi acum formaţia din Rotterdam are doar două victorii în ultimele şase meciuri. Înainte de pauza internaţională a venit un rezultat total neaşteptat: eşec în faţă lui Go Ahead Eagles. În schimb, United a jucat excelent cu Arsenal (1-1) şi ar fi trebuit să se impună, iar moralul în tabăra “diavolilor roşii” este excelent. Deşi nu a câştigat decât 4 din ultimele sale 12 meciuri, Manchester United rămâne un adversar redutabil, care se poate impune joi seară.

Eric Bailly şi Chris Smalling sunt încă accidentaţi, iar Mourinho va miza pe un cuplu de fundaşi centrali format din Blînd şi Rojo. E de aşteptat ca Zlatan Ibrahimovic să fie titular în atac, deşi suedezul n-a mai intrat pe teren de 3 săptămâni. Rămân incerţi Shaw şi Fellaini, dar este cert că Henrik Mkhitaryan va primi o şansă joi seară.

Recomandăm handicapul asiatic SUB 3 goluri la cote minime de 1.70 cu mize 7/10. În cazul în care se înscriu fix 3 goluri miza se returnează.

Grupa C

Gabala – Anderlecht 

Azerii au evoluat bine în faza calificărilor, reuşind să obţină biletele pentru grupe depăşind formaţii precum Lille sau Maribor. Din păcate pentru ei, acolo s-au terminat rezultatele pozitive în Europa. Cu patru înfrângeri din tot atâtea posibile, Gabala este singura formaţie fără punct câştigat în această ediţie de EL, fiind totodată şi prima eliminată matematic. Având în vedere situaţia din întrecerea internă (trupa lui Roman Hryhorchuk se află pe prima poziţie, la egalitate de puncte cu Qarabag), este dificil de estimat cât de mult este dispusă gruparea din Azerbaijan să rişte accidentări în partida cu Anderlecht.

De cealaltă parte, echipa lui Nicuşor Stanciu şi Alexandru Chipciu are toate motivele să trateze meciul cu maximă seriozitate. În cazul unui pas greşit, coroborat cu un rezultat bun al celor de la Mainz pe “Stade Geoffroy-Guichard”, calificarea ar fi pusă în pericol; însă, dincolo de contextul actual şi valoarea superioară a lotului, formaţia din capitala Belgiei ar putea avea ceva probleme în a-şi îndeplini obiectivul din cauza formei destul de slabe prin care trece. Exceptând ultima etapă din Europa League (în care Anderlecht a învins Mainz cu scorul de 6 – 1), trupa lui Rene Weiler are dificultăţi pe plan intern: două înfrângeri şi o remiză în ultimele trei runde din Jupiler League.

Gabala nu are nimic de pierdut şi poate fi o adversară incomodă pentru o formaţie care nu traversează o perioadă extraordinară.

Mizăm pe victoria oaspeților la cote de 1.65 cu mize 5/10.

Grupa D 

Zenit – Maccabi Tel Aviv 

Zenit St. Petersburg vine după un succes obținut în cea mai recentă etapă de campionat, 3-1 cu Samara, ultima clasată, drept pentru care, echipa lui Mircea Lucescu rămâne în top, pe locul secund in Rusia. Participarea rușilor în Europa League din acest an a fost perfecta, reușind să obtina calificarea încă din etapa a patra. Aflată pe primul loc în grupa D, cu 12 puncte din tot atâtea posibile, Zenit este o mașină de goluri, reușind să înscrie de 13 ori, asigurându-și deja calificarea în primăvara europeană. Totuși, defensiva a încasat și ea gol în trei din cele patru jocuri.

Maccabi Tel Aviv a început și ea sezonul de 10 meciuri, reușind să bifeze un nou succes la finalul săptămânii trecute, 2-1 cu Shmona, astfel că se află în urmărirea unui nou titlu. Cu șanse reale să prindă primavara europeană, Maccabi Tel Aviv asaltează Rusia din postura ocupantei locului 3, cu 4 puncte, la egalitate cu echipa de pe locul secund, însă, cu un golaveraj ușor mai slab, -1. Totuși, jocul israeliților a cunoscut o îmbunătățire evidentă, reușind o învingă pe Alkmaar chiar în Olanda, scor 2-1, iar apoi a remizat cu aceeași echipă, 0-0 în Israel.

Meciul din tur a fost un adevărat thriller, în minutul 76 scorul fiind 3-0 pentru israelieni, iar rezultatul final 3-4! Mizăm și de această dată pe goluri în ambele porți la cote minime de 1.75 cu mize 6/10.

Grupa E 

Austria Viena – Astra 

Gazdele sunt pe locul 2 în grupa E cu 5 puncte (1 victorie, 2 remize și 1 înfrângere). Din păcate pentru astrali, victoria este chiar cea obținută pe terenul Astrei, în prima etapă (3-2). După victoria cu Astra, Austria Viena nu face decât 0-0 acasă, cu Viktoria Plzen, însă produce o surpriză cu o remiză la AS Roma (3-3), deși fusese condusă cu 3-1 până în minutul 69. În returul de la Viena, italienii își iau adversarii în serios și înving cu 4-2. 7 victorii, o remiză și 5 înfrângeri în campionatului austriac au înregistrat gazdele după meciul din tur cu Astra. Se află pe locul 4 cu 28 de puncte, la 2 puncte de liderul Sturm Graz și au cel mai bun atac din campionat, 28 de goluri în 15 meciuri.

Deși a început cu două înfrângeri grupa E din Europa League, campioana României și-a revenit pe parcurs. După 2-3 pe teren propriu cu Austria Viena, giurguvenii au fost surclasati la Roma (0-4). Când nimeni nu le mai dădea vreo șansă, au revenit în cărțile calificării cu 2-1 la Plzen. Din păcate, în ultima etapă, nu au reușit decât o remiză pe Arena Națională, în fața cehilor (1-1).

După meciul pierdut în tur, Astra Giurgiu și-a revenit și din forma slabă cu care începuse Liga 1. 4 victorii, 3 remize și 2 înfrângeri au urcat-o pe locul 10, cu 20 de puncte, la numai 3 puncte de locurile de play-off. Duminică, au câștigat în deplasare la CS U Craiova (1-0), prin golul marcat de Săpunaru (min. 26 din penalty). Șumudică s-a arătat mulțumit și a aruncat praf în ochii adversarului de joi, susținând că Astra nu e interesată de Europa League, ci se concentrează pe campionatul intern.

Recomandăm X la pauza sau la finalul întâlnirii la cote de 2.05 cu mize 3/10.

Grupa G 

Celta Vigo – Standard Liege 

Celta Vigo vine după o înfrângere, suferită în fața celor de la Eibar, în ultima etapă din campionat, scor 0-1. Revenită pe teren propriu datorită acestui duel, Celta Vigo este dornică să-și ducă mai departe seria invincibilității de pe teren propriu în grupa G din care face parte în Europa League. Deoarece Ajax, echipa de pe locul 1 s-a calificat matematic, în cursa pentru locul secund au rămas Celta și Standard Liege. Totuși, Celta are prima șansă în acest meci, cu toate că în tur a fost 1-1, însă, de șapte jocuri nu a pierdut pe ‘Estadio de Balaidos”, reușind să treacă de echipe precum FC Barcelona, Valencia și Panathinaikos.

Standard Liege este a doua în grupa G din Europa League, cu 5 puncte, același număr pe care îl are și Celta, golaverajul făcând diferența, +2. Belgienii au pierdut în utima etapă de campionat, 1-2 cu Mechelen, tot într-un joc disputat pe teren străin, însă, în Europa League vin după o victorie uriașă, 3-0 pe terenul celor de la Panathinaikos. De altfel, și acel joc a avut loc tot în deplasare, loc unde Standard Liege a marcat cel puțin un gol în patru din precedentele cinci dueluri în toate competițiile.

Mizăm pe goluri în ambele porți la cote minime de 1.85 cu mize 6/10.

Grupa H

Gent – Braga 

Una dintre cele mai atractive dispute ale serii, dacă e să ne raportăm la miza jocului, este cea dintre Gent şi Braga. Belgienii au început bine campania de calificare în primăvara europeană, remizând pe terenul Bragăi (1-1) şi învingând fără probleme pe Konyaspor (2-0), dar s-au lovit de colosul grupei, Şahtior, care a izbutit să le introducă balonul în plasă de nu mai puţin de 10 ori în manşa tur-retur. Astfel, clasată actualmente pe poziţia a treia în ierarhie, la un doar un punct în spatele celor de la Braga, formaţia antrenată de Hein Vanhaezebrouck are nevoie de o victorie joi seară pentru a nu sta la mâna Sahtiorului în ultima etapă.

De partea cealaltă, portughezii au pierdut doar un singur joc în grupa H, în deplasarea de la Şahtior (0-2) şi se află pe poziţia secundă. Nici în campionat lucrurile nu merg foarte prost pentru elevii lui Jose Peseiro. Deşi au pierdut în ultima etapă pe terenul lui Maritimo (0-1), aceştia se află la doar o lungime distanţă faţă de ocupanta locului secund în Primeira Liga, Porto. Acest meci este unul decisiv pentru “alb-roşii”, întrucât vor da piept cu formaţia din Doneţk în ultima rundă a grupei.

Singurul indisponibil al gazdelor va fi suedezul Kujovic, accidentat, în timp ce trupa lui Peseiro va avea doi absenti: Mauro, suspendat, şi Pinto, accidentat.

Mergem pe 1 la pauză sau la final la cote de minim 1.75 cu mize 4/10.

Grupa K 

Sparta Praga – Southampton 

Sparta Praga vine după o serie bună de jocuri, patru la număr, iar în etapa precedentă de campionat, disputată la finalul săptămânii trecute, a dispus cu 3-0 de Karvina, tot într-un joc disputat pe teren prorpiu. Tot pe teren propriu a reușit să obțină și victoria din cea mai recentă întâlnire a grupei K, 2-0 cu Hapoel Beer Sheva, drept pentru care, formația cehă este lider, cu 9 puncte și +2 la golaveraj. Dacă pe teren străin suferit o înfrângere, chiar în meciul tur disputat împotriva lui Soton, atunci când joacă în fața propriilor fani este o nucă tare, reușind să adune maximum de puncte în cele două jocuri disputate, marcând 5 din totalul de 6 goluri, în fața unor echipe precum Inter (3-1) și Beer Sheva (2-0).

Southampton este a doua în grupa K, cu 7 puncte, fiind echipa care a primit cele mai puține goluri, 2, ceea ce nu se poate spune și despre prestațiile din Premier League, unde nu a reușit să câștige în ultimele două întâlniri, iar în urmă cu doar câteva zile, a remizat cu Liverpool, 0-0, într-un duel de pe “St. Mary Stadium”. Totuși, în Europa League a dispus cu 2-1 de Inter în etapa trecută, având randament maxim după două jocuri disputate pe teren propriu, ceea ce nu se poate spune și despre deplasări, unde a adunat un singur punct, după 1-3 cu Inter și 0-0 cu Beer Sheva.

Recomandăm X atât la pauză cât și la finalul partidei cu cote de 5.00 și mize 2/10.

Grupa L 

Steaua – Osmanlispor 

Steaua Bucureşti s-a făcut de râs în meciul disputat la Chiajna cu Concordia, fiind învinsă cu scorul de 1-0 (Neluţ Roşu 23). Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf avea înaintea acestei partide 10 victorii şi un egal în meciurile cu ilfovenii, astfel că înfrângerea din etapa a 16-a a fost o mare surpriză. “Roş-albaştrii” au în continuare 3 puncte avans faţă de ocupanta locului 2, CS Universitatea Craiova, care a pierdut şi ea jocul cu Astra Giurgiu.

Steaua Bucureşti are 3 egaluri şi o înfrângere, dar încă nu este eliminată din Europa League. Vor urma două meciuri decisive, cu Osmanlıspor (acasă) şi Villarreal (deplasare), pe care românii trebuie să le câştige, pentru a se califica în 16-imile competiţiei. Gazdele nu pot conta pe închizătorul Lucian Filip, care se află în perioada de recuperare după ce a suferit în luna mai o ruptură de ligament la genunchiul drept la un antrenament şi atacantul Florin Tănase, care a suferit o ruptură a ligamentelor la genunchi în partida cu CS Universitatea Craiova.

Osmanlıspor FK a câştigat fără emoţii meciul de pe teren propriu cu Alanyaspor, cu scorul de 2-0, în etapa a 11-a din Süper Lig. Golurile echipei din Ankara au fost înscrise de Pierre Webó (8) şi Musa Çağıran (34).

Deşi are doar 2 înfrângeri în 11 etape, formaţia antrenată de Mustafa Reşit Akçay se află pe locul 7 în clasament, cu 15 puncte, la 14p de lidera İstanbul Başakşehir şi la 13p de campioana Beşiktaş İstanbul.

Pentru turci calculele sunt foarte simple, pentru că în cazul unei victorii în meciul de pe Arena Naţională cu Steaua vor fi calificaţi matematic în 16-imile Europa League, indiferent de rezultatul din ultima etapă a Grupei L, cu FC Zürich.

Mizăm pe goluri marcate de ambele echipe la cote de 1.90 cu mize 6/10.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

 

Biletul Zilei 23 Noiembrie 2016 FREE. Cota finala 2.00 high stakes

0

Varianta propusă pentru astăzi la Biletul Zilei este oferită GRATUIT tuturor cititorilor noștri și asta datorită confidence-rate-ului foarte ridicat. Ieri a fost a 3-a zi consecutivă când varianta propusă a fost pierdută la un singur gol diferență, dar ne asumăm decizi și mergem mai departe. Orice parior este conștient de faptul că și factorii denumiți ghinion sau noroc fac parte din decor, iar remușcările apărute după un eșec cu privire la alegerea făcută nu își au rostul și cu siguranță nu au un scop constructiv. Privim înainte și ne concentrăm la ceea ce avem de făcut.

CSM București întâlnește astăzi în sala Rapid din capitală pe liderul HC Dobrogea Sud în Liga Națională de handbal masculin. Va fi o încleștare pe cinste în care oaspeții sunt dați favoriți, însă nu îi vedem să se impună la o diferență mai mare de 3 goluri. Sincer, nu îi vedem să se impună deloc, dar asta este altă poveste dezbătută în articolul cu ponturi din handbal publicat azi în secțiunea TIPS & FACTS.

Borussia Monchengladbach are șanse la calificare, iar o victorie astăzi în fața lui Manchester City o ține în luptă. Totuși, Guardiola este antrenorul care știe să pregătească astfel de dueluri și poate specula foarte ușor cu jucătorii pe care îi are la dispoziție un 3-4-1-2 destul de sensibil din punct de vedere defensiv propus de antrenorul Andre Schubert.

În fine, ultima partidă propusă este cea dintre Celtic și Barcelona unde ne așteptăm la un nou recital din partea trio-ului letal din atacul catalan. Messi, Suarez și Neymar sunt apți de joc, iar defensiva nu a fost niciodată punctul forte al lui Brendan Rodgers.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Romania Handbal Liga Națională CSM București vs. HC Dobrogea Sud CSM +3.5 1.30 28-24 Da
 Uniunea Europeana Fotbal Ch. League Gladbach vs. Man. City X2 1.22 1-1 Da
 Uniunea Europeana Fotbal Ch League Celtic vs. Barcelona 2 1.26 0-2 Da
COTĂ FINALĂ: 2.00MIZĂ: 9/10 Da

  *valoarea cotelor a fost selectată din oferta Betano.com

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

foto: globalsports.ro

 

Handbal: Ponturile și analizele zilei (23 noiembrie)

0

E ziua marelui derby din handbalul românesc, Steaua-Dinamo, un meci ce se dispută pentru prima oară după zece ani de zile cu ambele galerii. E un meci peste care echipa PdP nu a trecut cu vederea, pe care l-a analizat și pentru care are un pronostic pe măsură. Avem, de asemenea, alte trei sugestii de pariuri pentru această zi.

CSM București vs. HC Dobrogea Sud Constanța – ora 16:00

De la eliminarea dezamăgitoare din Cupa EHF, respectiv înfrângerea de la Zamet, CSM București a legat patru victorii și a ajuns pe poziția a cincea a clasamentului Ligii Naționale. Vicecampioana nu-l va avea în continuare pe Humet, accidentat, dar este totuși o formație capabilă să se impună într-un astfel de meci.

Va fi clar o partidă între două formații cu multă experiență și doar forma de moment va face diferența. Plusul CSM-ului ar fi faptul că evoluează pe teren propriu. Cota oferită pentru victoria gazdelor este una de speculat.

Recomandăm cote minime de 2.30 pentru victoria CSM-ului și încredere 4/10.

CSA Steaua București vs. Dinamo București – ora 17:45

Un derby ca acesta nu ține cont de formă sau locuri în clasament. E un meci ce naște multe orgolii, un meci ce se va bucura de prezența a 5000 de spectatori și, foarte important, prima oară cu ambele galerii după zece ani de zile.

Strict despre cele două formații, Steaua pare în criză. Înfrângerea de la Vaslui atârnă greu, într-o partidă pe care au controlat-o până în minutul 55 și pe care o puteau închide de mai multe ori. Totuși, steliștii trăiesc parcă pentru aceste meciuri, pentru că în ultimii ani, de la revenirea pe prima scenă, au făcut meciuri foarte bune deși Dinamo era cotată cu prima șansă.

„Câinii” au o perioadă destul de aglomerată, fiind la cincilea meci în 13 zile, o rată destul de mare pentru o formație din România. Chiar și așa, Dinamo rămâne o formație de top, poate cea mai bună din România, însă se bazează mai mult pe calitatea individuală a jucătorilor decât pe calitatea colectivă.

Recomandăm cote minime de 1.85 pentru Steaua +3.5 goluri și încredere 6/10.

CSM Făgăraș vs. HC Adrian Petrea Reșița – ora 18:00

Sunt două echipe ce se vor regăsi în play-out în partea finală a campionatului. Din acest motiv, vom vedea o partidă foarte disputată, deoarece rezultatele directe din sezonul regulat vor conta în play-out.

Reșița pare să-și fi revenit după perioada agitată. Chiar dacă problemele financiare nu s-au rezolvat, finanțatorul echipei a decis să reducă plafonul salarial, iar jucătorii care nu acceptă sunt liberi să plece. Astfel, în afară de Eremia Pârâianu și Paul Giotoiu, Reșița se află în formulă completă. Mai mult, ultimele meciuri au fost bune spre foarte bune, chiar dacă bănățenii nu s-au impus.

CSM Făgăraș a schimbat antrenorul, iar Liviu Andrieș, fostul tehnician al Energiei Pandurii Târgu Jiu va debuta oficial astăzi. Prea multe însă nu se pot schimba în doar patru zile, astfel că brașovenii se vor baza pe o defensivă arțăgoasă, ca și până acum.

Recomandăm cote minime de 2 pentru victoria oaspeților și încredere 5/10.

Frisch Auf Goppingen vs. Gummersbach – ora 21:15

Cele două echipe au făcut rocada în clasament în acest sezon, spre deosebire de anii precedenți. Goppingen are un sezon dezamăgitor până acum, deși era obișnuită să atace locurile de Cupa EHF, în timp ce Gummersbach s-a transformat dintr-o formație ce se bătea pentru evitarea retrogradării într-una ce pune probleme tuturor.

Situația lui Goppingen s-a complicat foarte mult după ultimele trei înfrângeri, 21-27 la Flensburg, 28-29 cu Magdeburg și 26-27 cu Lemgo. Echipa este trădată de finalurile de meci, deși au destui jucători cu experiență.

Gummersbach are un singur succes afară în acest sezon, chiar în prima deplasare, 34-25 la Bergischer. În rest, echipa nu a prea contat, cu excepția meciului de la Erlangen, și se bazează foarte mult pe victoriile de pe teren propriu.

Recomandăm cote minime de 1.70 pentru victoria lui Goppingen și încredere 5/10.

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

 

Biletul Zilei 22 Noiembrie 2016. Cota finala 2.57 medium-stakes

0

Biletul Zilei propune pentru astăzi o variantă combo formată din 2 evenimente care se vor disputa în această seară, cu șanse bune de câștig. Variantei propuse ieri i-a lipsit un singur gol pentru a deveni câștigătoare, la fel ca și celei de duminică, iar lanțul X-urilor roșii de pe bilanțul lunii Noiembrie trebuie să ia sfârșit pentru a putea realiza profit.

Zi plină de meciuri din Champions League în această seară, dar noi selectăm unul singur care ne-a atras atenția și acesta este cel dintre campioana Angliei Leicester și formația belgiană Club Brugge. Obiectivul declarat al vulpilor în acest sezon este un parcurs cât mai bun „la masa bogaților” și până acum au reușit să îl îndeplinească. Brugge nu este o echipă rea, dar pare depășită valoric la acest nivel.

Cea de-a doaua selecție este un meci din cea de-a treia competiție engleză, League One, acolo unde Sheffield United dă semne că vrea să revină cât mai sus în fotbalul englez. Gazde în această seară și cu un parcurs recent foarte bun, elevii antrenați de Chris Wilder primesc vizita unei formații care începuse bine actuala stagiune, Bury, dar au un parcurs recent catastrofal, încasând goluri cu nemiluita în ultimele deplasări (3-2-5-5). Unde mai punem faptul că Nathan Cameron, Kean Bryan, Ishmael Miller, Chris Brown, Kelvin Etuhu și Craig Jones lipsesc toți pentru partida din această seară de la oaspeți.

TARASPORTCOMPETIȚIEEVENIMENTPREDICȚIECOTAREZULTATSTATUS
 Uniunea Europeana Fotbal Ch. League Leicester vs. Club Brugge 1 1.65 2-1 Da
 Anglia Fotbal League One Sheffield Utd. vs. Bury 1 & peste 1.5 goluri 1.56 1-0 Nu
COTĂ FINALĂ: 2.57MIZĂ (unități): 5/10 Nu

  *valoarea cotelor a fost selectată din oferta SuperBet

Înscrie-te pe grupul de pe Facebook ”Pariuri inteligente și profitabile” AICI și implică-te în cele mai productive discuții despre pariuri. Organizăm periodic și concursuri în urma cărora poți câștiga premii atractive!

Dă Like paginii noastre de Facebook AICI și fii la curent cu ultimele postări câștigătoare.

foto: worldfootball.net